Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dintre sute de catarge...

        Cătălina Cadinoiu

Cătălina Cadinoiu este absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti şi masterandă la Literatura română modernă şi contemporană. Anul 2007 i-a adus numeroase premii literare, dintre care amintim doar Marele Premiu la Festivalul de Poezie „Nicolae Labiş“, Premiul Special al Juriului la Festivalul de creaţie literară „Mihai Eminescu“ şi Premiul I la Festivalul „Dimitrie Bolintineanu“. A publicat poezii în: „Caiete mălinene“, „Convorbiri literare“, „Viaţa Românească“, „Curierul de ambe sexe“, „Noi, nu!“, „Tomis“, „Sud“ etc.



Venită dintr-o Deltă căreia „nu trebuie să-i strângă vintrele în palmă ca s-o ţină minte”, Cătălina Cadinoiu scrie o poezie puternică, profund originală, cu imagini memorabile, în care predomină apa, pământul, sângele clocotitor. Poemele ei mustesc de o viaţă vizibilă şi totodată ascunsă, precum lumea plaurilor din peisajul natal. (D.C.)


 


 


Motto:


“Nuferii mor în cadă.”


 


Deţinuţii merg pe vârful degetelor


 


Mamă, stai acolo, nu veni, stai acolo şi vezi gâştele cum deoache balta


lebedele cum scrijelesc cu ciocul de lemn, în gardul apei hieroglife


stai acolo, aici cerul este prea departe de om,


cerul de-aici nu este  înalt cât viţa de vie din bolta noastră


stai acolo, îmblânzeşte pădurile fără bici,


şi apelor spune-le să m-aştepte fără armonică sau preoţi la ponton


căci voi veni.


 


Cheamă apele şi mistreţii în aşteptarea mea cât prăjeşti peştele pe spinarea încinsă a calului înhămat la şaretă


aşa cum mi-am chemat eu prietenii din copilărie atunci când ai născut-o pe sora mea.


Dar, mamă, stai acolo, nu veni! Aici cerul este prea departe de om


la noi, acolo, cerul doarme în poala ta, cormoranii îţi torc pe genunchi


acolo îngeri, străbuni, constelaţii, Atlantide, dorm în poala ta, ceasul îţi toarce pe genunchi.


Aici cerul nu-l poţi prinde de plete, să-i tragi o palmă când tună prea tare trezind puii de rândunică din grajd.


Aici deţinuţii merg pe vârful degetelor, şi noi, restul, în genunchi, deşi nu sunt altare la tot pasul pe stradă.


 


Nina din pahar


 


Firesc ar fi, Nina, ca digul să-ţi aducă herghelii de cai sub unghiile negre


când tu îl strigi pe Maliuc.


Gemenii  caută sub nuferi grădinile  suspendate ale Semiramidei


şi se întorc acasă spunând


“Mamă, n-am găsit decât un cuib de bizam şi un plaur fără ouă de lebede ca un hadâmb!” 


 


Despre valuri se spun multe războaie


gemenii tăi detonează calendarele sub ape


şi doar bătrânii se grăbesc să strângă lunile în care au aprins sfinţilor lumânări.


Gemenii tăi blonzi au uitat ziua în care balta a devenit a doua lor placentă.


 


Mi-e teribil de somn şi tu, Nina, mi te aşezi, cu şoldurile ca o lună de 31 de zile împlinită, pe pleoape.


Uneori te ridici, mă trezesc şi le întind gemenilor tăi 50 mii şi un pumn de porumb pentru malanca,


un pumn de porumb pentru străzile cu şanţuri de mentă.


Mă înţeleg în picioarele tale desculţe mai bine ca într-o autobiografie.


Mergi, Nina, mergi, umple-mi paharele şi străzile, umple-mă.


 


Copilul în costum de leu


 


Deschide-mă la suflet şi ia tot mărunţişul de-acolo


cumpără pâine şi busuioc de la bătrânii ce-şi uită data de naştere.


Restul de bani dă-i-l copilului ţigan în costum de leu de sub talpă.


Inimile se schimbă între ele ca pinguinii să nu moară de frig.


 


În genunchi umblă costumul de leu din copil


din genunchi îi cresc copacii,


din genunchi ce se tîrăsc se pretind rădăcinile.


În mâini murdare copilul în costum de leu adună furnici de jos


“Uite struguri, mamă! Ia! Buni, miros a motorină!”


tunelul duhneşte, cerşetorii nasc pe rând.


 


Când i se spânzură iudele de gât


când pavelii, tomii îşi toarnă benzină pe pene şi Tarkovski creează Nostalgia


Dumnezeu încape într-un costum de leu.


 


Iubito, ai căzut de la paralele


 


Să mai privim o dată, te rog, dansatorii.


Azi noapte ai căzut de la paralele.


Erai, printre lei şi oameni, dansatoare la circ!


Doamne, cât de sus dansai! Nu te ajungeau nici ţipetele!


 


Nu înţeleg de ce am urcat atât de sus


să dansez


când la fel de frumos se poate dansa cu picioarele pe pământ!


 


Căderea ta nu se mai sfârşea!


Ologul cu bască nu mai mânca seminţe


aplauda, aplauda, aplauda.


Căderea ta, mai spectaculoasă decât dansul pe sârmă.


Eu am întins mâinile.


Publicul ţi-a făcut loc


aşteptând să cazi, probabil, în piruetă.


Ce puteau face mâinile mele cu ultimul tău dans?!


 


Nu înţeleg de ce am urcat atât de sus să dansez


Când la fel de frumos se poate dansa cu picioarele pe pământ!


Eu ca orice femeie cu frică de Dumnezeu


te-am visat părăsindu-mă pentru o blondă.


 


Bătrânul de la metrou vinde cactuşi în pahar de plastic


 


Ce-i cu tine, draga mea? În deşertul nostru a început ploaia.


Vom cumpara iedere, iubito!  Odată cu ele să urci din nou la paralele!


 


Oublié


 


Am uitat să-ţi spun.


A trecut o procesiune de evanghelişti


de când ne-am cunoscut.


Se adunau arhipelagurile  sub felinar lăsau


oceanele dezmembrate


când ne-am spus noapte bună şi fugi să prinzi autobuzul.


A trecut o procesiune de evanghelişti


de când mi-ai spus să nu scriu poezii viscerale


Deltei nu trebuie să-I strâng vintrele  în palme ca s-o ţin minte.


 


Am uitat să-ţi spun.


Primul plic avea sub bd. Obregia urme de cafea din termos


şi un vârf de munte.


Vârful ştii tu pe care mâncam miere cu nuci şi stafide


şi cu degete iubind, uite, aia e poteca pe care trebuie să mergem.


 


Am uitat să-ţi spun.


Umbrele au stat atât de des pe ziduri împreună


încât ar suferi mai rău decât noi  dacă ne-am


despărţi.


Atât am vrut să-ţi spun.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul