Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Revista revistelor

        Hipo

Cacofonia salvează ortodoxia

 

Poteca către biserică şi măturătorii ei

 

Din TIMPUL ieşean se pot reţine īn numărul curent, 4 din 2009, multe articole interesante şi mai ales dedicate unor teme ine­dite. Timpul e mai mult o revistă de dezbateri decīt una convenţional literară cu accent pe cronici şi recenzii la cărţi şi evenimente culturale. Acest lucru o singularizea­ză. Dintre toate consemnările impresionează, īn mod special, cea a lui Mihail Vakulovski despre expulzarea fratelui său Alexandru, care nu a reuşit timp de patru ani să obţină cetăţenia romānă, fiind romān de multe generaţii. Asta, īn timp ce fiii altor naţii se fac romāni īn cīteva zile, iar, dacă există un interes, de exemplu, īn cazul unui fotbalist bun pentru naţională, īn cīteva ore. Nu e clar ce n-a făcut Alexandru Vakulovski, probabil a avut orgoliul să nu dea şpagă sau a neglijat să apeleze la anumite relaţii, pe care, īn mod sigur, le avea. Cazul său e trist, desigur, şi dezonorant pentru Romānia, care face caz de patriotism şi nu īi strīnge pe cei care īi aparţin, ba īi şi izgoneşte. Totuşi, impresia rămīne: trebuie să fie şi (alt)ceva la mijloc. Altfel, articolul de un sobru patetism al lui Mihail Vakulovski impresionează.

 

ARGEŞ publică īn numărul 4 din 2009 multă poezie, din care distingem trei poeme de Marta Petreu, īnsoţite de un interviu al cunoscutei scriitoare, realizat de Dumitru Augustin Doman, şi un articol despre „Drama alienării femeii īn opera Martei Petreu“, semnat de Mircea Bārsilă, coleg de gene­raţie cu autoarea „Cărţii mā­niei“. Cele patru pagini dau greutate unui număr de revistă care nu duce lipsă de materiale atractive. O pagină de poe­zie mai are Victoria Milescu, iar alţi poeţi īmpart şi ei cīteva pagini bune. Proză semnează Nichita Danilov, iar Luca Piţu scrie despre felul īn care erau reflectate īn documentele securităţii revistele studenţeşti. O secţiune destul de īnsemnată ca īntindere este dedicată momentului dureros al dispariţiei premature a criticului Al. Th. Ionescu, cronicar literar al revistei Argeş şi unul dintre cei mai īndrăgiţi scriitori piteş­teni. Argeş consemnează apariţia recentă, cu prilejul Tīrgului de carte de la Budapesta, a versiunii īn maghiară a romanului „Venea din timpul diez” de Bogdan Suceavă, unul dintre cele mai bune de după 1990 şi īntre cele ce au detonat explozia de proză nouă romā­nească īn prima serie de gen a Editurii Polirom. Ştefan Ion Ghilimescu realizează o lungă cronică la volumul de „Sinteze critice” al profesorului Nicolae Oprea, justificată de importanţa acestui volum, īn care criticul se referă la 25 de autori romāni, de la Macedonski la Gh. Schwartz. Leo Butnaru īncheie cu pagini de jurnal cele 36 de pagini ale unui număr substanţial. Trebuie să recunoaştem că, īn ele, Argeş are, la această ediţie, multe texte de citit integral şi foarte puţin㠄umplutură”.

 

Continuă īn CONVORBIRI LITERARE, nr. 4 din aprilie 2009,  ancheta despre Istoriile literare recente. Răspund acum  Adrian Alui Gheorghe şi Mircea Muthu. Primul are un punct de vedere īn general echilibrat, trecīnd la ironii doar cīnd se referă la Istoria... lui Alex Ştefănescu, una din care opera sa lipseşte. La Nicolae Manolescu, īn a cărui Istorie critică figurează, se referă mult mai nuanţat. Mirca Muthu este, īn general, reţinut şi didactic, abordează fără patimă subiectul.  Continuă şi serialul „Direcţii īn literatura romānă după 1990”, de Bogdan Creţu, īn care autorul atribuie īn mod cu totul greşit īnfiinţarea revistei Prostituţia (şi) poeţilor Mihail Gălăţanu şi Lucian Vasilescu, ce nu au scris nici un rīnd īn numita publicaţie şi nici nu se stabiliseră  īn Bucureşti īn perioada apariţiei sale (aprilie 1991-februarie 1992). Au ei, Gălăţanu şi Vasilescu, păcate, dar nu şi pe acesta. Un proces de calomnie īmpotriva lui Bogdan Creţu le-ar aduce, poate, bani frumoşi.

 Un material demn de a fi citit īn Convorbiri, că nu apare chiar zilnic aşa ceva, este interviul foarte lung cu Dan Puric, obţinut de Vasilica Oncioaia (?), care pune īntrebări cu introduceri ample şi primeşte răspunsuri firoscoase, īnţesate cu parabole, de la „Mimul care a deschis gura”. Īn opinia histrionului ce nu se mai opreşte (după ce a deschis gura) din scris şi din vorbit, Bucureştiul este, şi intelectual, o Sodoma. Capitala este „amorţit㔠şi mediul intelectual de aici nu face decīt s㠄anestezieze” conştiinţele, īmpiedicīnd relaţia genuină a poporului cu Dumnezeu. Preferabilă e situaţia copilului de ţăran care „fuge după o capr㔠şi care va reacţiona corect īn faţa epifaniei cītă vreme studentul de Capital㠄e mutilat” de „ateismul oligofren”. Noul val din cinematografia noastră e format din „oligofreni”, „maimuţe”, din nişte „stupizi” şi „oribili” premiaţi (la Cannes etc.) de „alţi oribili”. Īn timp ce lui, lui Puric, i-ar fi spus Grigore Vieru: „Frate Mihai...“ - căci īl juca pe Eminescu - „...la Eminescu abia se ajunge” (şi alte platitudini). Fratele Dan Puric şi intervievatoarea lui citează tot felul de feţe bisericeşti gen Ghelasie de la Frăsinei, ca şi cum ar fi vorba de autorităţi supreme şi bine cunoscute cititorilor. Dar „poteca către biserică”, (superbă cacofonie a interlocutoarei īngenuncheate de admiraţie faţă de Puric), nu se mătură uşor de către noul Mesia, cel care şi-a asumat funcţia de „măturător” al ei şi care ne anunţă profetic: „Vor veni oameni!”. Desigur, s-ar putea să vină oameni. Ei ar putea să fie īmbrăcaţi īn alb şi să coboare din nişte maşini prevăzute cu cruci roşii, cu lumini albastre şi să-i conducă pe convorbitorii noştri īntr-un Paradis de odihnă şi răcoare.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul