Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Yes, art can!

        Bogdan Ghiu

Pe ziduri, la cāteva dintre ferestrele hotelului Lloyd din Amsterdam, hotel cu camere de la o stea la cinci stele, redesenat de celebrul arhitect olandez Winy Maas şi īn care stau pentru două săptămāni (ca invitat īn cadrul proiectului „The Bjilmer Spinoza-Festival”, al artistului Thomas Hirschhorn, proiect asupra căruia voi reveni), flutură īn vāntul puternic cāteva pānze albe scrise simplu, clar, distinct, cu negru. Printre ele, şi aceasta, Yes, art can!, de care m-am īndrăgostit, intelectual, imediat (şi, probabil, pentru multă vreme).

Simplă preluare, simplă parafrazare a sloganului cāştigător de campanie al actualului preşedinte ale Statelor Unite, Barack Obama, Yes, we can!, vor spune unii, probabil cei mai mulţi. Simplu snobism „arty”.

La o primă privire, la o privire superficială, aşa ar putea să pară. Dar nu este aşa. Nu suntem aici pentru a ne grăbi tot timpul, pentru a ucide, a evacua, a expedia, a fuşeri tocmai istoria, pentru a ne consuma vieţile ca pe nişte simple produse de hipermarket, aşa cum, linguşitor-ideologic, am tot fost īndemnaţi. Tocmai pentru că ne-am grăbit, orbeşte, ireflexiv, īn tot şi īn toate şi, mai ales, īn lucrurile esenţiale, am ajuns unde am ajuns. Pentru că ne-am lăsat mānaţi, īmpinşi, grăbiţi, busculaţi de la spate, ca nişte vite, ca un şeptel uman crescut industrial tocmai pentru carnea tot mai sintetică, mai fadă, mai inexpresivă şi mai uşor de ambalat a unor existenţe de consum şi pentru consum, de butaforie.

Nu mai trebuie să ne grăbim, graba a stricat, deja, toată treaba, şi nu o dată. Comunismul a stricat comunul, despre care nu mai putem vorbi acum, şantajaţi fiind de un capitalism ruinător, care a īnnebunit de putere. A produce, a crea viaţă, timp, calitate, substanţă presupune lucru infinit īn comun: proceduri colective infinite.

Să gāndim, deci, că de-aia suntem oameni, nu animale (aşa cum īşi permitea să ne reamintească, cinic, o celebră reclamă la o marcă populară de bere).

Nu Yes, art can! este parafraza, copia lui Yes, we can!, ci invers. Ca artist a cāştigat alegerile Obama, vobind altfel despre noi, despre puterea īn comun, despre faptul că puterea īn comun poate face, din nou, lucrurile posibile, că readuce lucrurile la stadiul nu doar de simplă posibilitate, ci de posibil imediat de iminent, redeschizāndu-le (evident, numai după ce răul extrem fusese făcut).

Or, asta este, dintotdeauna, dar mai ales azi, apanajul artei. Da, arta poate. Numai arta poate. Ca artişti, putem. Numai ca artişti. Oriunde este vorba de artă, ca procedură generală de atenţie la particularitate şi la pluralism, se poate, lucrurile redevin posibile. Numai prin artă, printr-o perspectivă artistică asu­pra lucrurilor, totul redevine posibil, se deblochează, devine accesibil, se pozitivează, devine din blestem şansă, deschidere, acces.

„Artistic” nu īnseamnă, īnsă, estetic. Redusă la şi centrată pe estetic, arta e neutralizată, transformată īn consum, īn se­paraţie. Estetismul īnseamnă, īntotdeauna, o politizare a artei, o dezarmare a ei şi o separare. Esteticul este lucrul īmpreună. Binele comun e frumosul. Frumosul este esenţial tocmai ca o calitate secundă, ca un efect care se substanţializează īn mod derivat, ca un produs colateral a altceva: producerea īn comun, continuă, a binelui comun. Vizat īn sine, esteticul devine estetism şi distruge, devitalizează nu numai arta, ci şi societatea, divizānd-o, separānd-o de ea īnsăşi.

We este Art. Yes, art-we can! Noi este arta. Producere de sine īn comun, ca substanţă comună.Numai arta, ca īmpreună-lucrare, poate. Iar a lucra īmpreună este Arta, singura politică.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul