Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Evenimentele lunii mai: Festco

        Mircea Ghiţulescu

Festivalul Comediei Româneşti, supranumit festCO (adică festivalul e mic, dar Comedia e  mare), a ajuns la a VII-a ediţie.  După căderea Galei Uniter, este, de departe, cel mai important eveniment cultural bucureştean al anului. Tocmai am văzut la Teatrul Elvira Godeanu din Târgu-Jiu, o parodie la premiile UNITER de tot hazul. Marian Negrescu, fondatorul teatrului, în „no smoking”, îl imita pe Ion Caramitru în „smoking”  şi deplângea modul cum s-a micşorat Gala Caramitru, care a pornit cu o mie patru sute de invitaţi  la Teatrul Naţional şi Opera Română, ajungând la optzeci de invitaţi într-un studio de televiziune.

  Ne întoarcem la evenimentul creat de actorul  George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie. Programat ca şi în cele şase ediţii anterioare pe durata unei săptămâni (6-13 mai), festco a oferit optsprezece titluri şi mai multe reprezentaţii. Două din Europa: Franţa şi Luxemburg. Franţa cu Scaunele de Ionesco, creat de un aşa-numit Theatre du Tropique, şi Kulturfabrik din  Luxemburg, cu Mansardă la Paris, de Matei Vişniec, spectacol mixt, franco-român, unde cel mai tare era Constatin Cojocaru în rolul lui Cioran. În piesă „se povesteşte” despre ultimele zile ale eseistului Emil Cioran, răpus de boala uitării. Constantin Cojocaru,   mereu în centrul atenţiei, are o perfectă figură de idiot genial (atenţie,  folosim cuvântul în descendenţa romanului cu acelaşi nume, scris de cine, oare?). Radu Afrim, în formă normală, vom vorbi şi despre forma sa anormală, ne-a oferit  o versiune  simplă şi energică a dramei lui Vişniec, în comparaţie cu aceea bogat ilustrată de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. 

   Cu voie sau fără voie, festCO a fost anul acesta dedicat comediei sentimentale interbelice. Poate că asta a şi urmărit selecţionerul Ion Parhon. Au fost  înscrise în program nu mai puţin de patru  spectacole cu piese de Mihail Sebastian, chiar dacă centenarul autorului s-a consumat în 2007. Toate sunt, însă, extrem de provocatoare: Steaua fără nume în două versiuni. Cu această ocazie, vom putea descoperi împreună o noutate: Teatrul Jean Bart din Tulcea, care a jucat  Steaua fără nume, în regia lui Aurel Palade.  La acestea se adaugă Jocul de-a vacanţa, de la Baia Mare, în regia lui Radu Afrim. Plus Titanic Vals de Tudor Muşatescu, unde actorul Cristian Şofron încearcă, cu hohote izolate, să restaureze comedia interbelică.

  La concurenţă cu Mihail Sebastian a fost  Lia Bugnar cu Jocul de-a adevărul, Ofertă de serviciu şi Şapte dintr-o lovitură. După Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian şi Jocul de-a adevărul de Lia Bugnar, mai lipsea Jocul de-a măcelul de Eugen Ionescu. Adevărul este că, în Şapte dintr-o lovitură  de la Teatrul Naţional Bucureşti, Ion Caramitru a reuşit să extragă sensul comic şi tragic deopotrivă al unor destine contemporane. Desigur, ideea de comedie românească nu a fost aplicată constrângător, astfel că suntem nerăbdători să vedem a doua versiune a lui Radu Afrim.

Nu trebuie pierdut Molto gran’impressione, spectacolul de la TNB  care ne transportă în vremea lui Millo, un spectacol semnat de  Dan Tudor, cu o echipă de mari actori ai Naţionalului.  

Am aşteptat enorm Jocul de-a vacanţa, de Mihail Sebastian, de  la Teatrul din Baia Mare, care ne-a uimit cândva cu un Caligula de Camus/Frunză. De data aceasta, în raportul Mihail Sebastian/Radu Afrim, cel din urmă  rămâne acelaşi elev  corigent care ar trebui să treacă direct în Lecţia de Ionesco, unde profesorul asasinează elevii. El a răspuns la întrebarea  ce ştii despre Jocul de-a vacanţa  de Mihail Sebastian, dar el nu a citit piesa, însă a pus-o în scenă după şoaptele tocilarului din spate. Nu, Radu Afrim, să ne înţelegem, în  piesa lui Sebastian este vorba de nevoia de singurătate  care eşuează în doi, şi nu despre ce se vede „sub  fustiţa Corinei”, cum spui dumneata în nişte cuplete penibile. Nefiind filozof, Radu Afrim nu ştie să citească. De fapt, nu ştie, când citeşte, să aplice legea genul proxim şi diferenţa specifică... 

Un nou proiect pe afişul acestei ediţii se numeşte Comedii uitate, care a demarat cu Neguţătorul de ochelari de Tudor Arghezi, text cu care poetul devenea, fără să ştie, un precursor al teatrului suprarealist (absurd îi spunem astăzi) dezvoltat de Gellu Naum şi Eugene Ionesco. Despre acest proiect, şeful suprem al celui mai bun teatru din Bucureşti  a declarat: „Vom lansa proiectul în cadrul festivalului într-un nou spaţiu, Clubul Teatrului de Comedie, şi îl vom continua în fiecare lună cu câte un spectacol-lectură. Vrem să atragem atenţia asupra unor texte uitate, chiar necunoscute şi nejucate vreodată”.

    Un concurs pentru autorii de comedii a umplut  paharul.  Au fost premiaţi Valeriu Butulescu pentru comedia Insula cu femei, Olga Delia Mateescu pentru Canapeaua şi Radu Macrinici pentru Matineu la Barbarossa. Mircea M. Ionescu a fost distins cu o menţiune pentru Mansarda de la subsol şi Filozofia băşcăliei. Nu ai cum să eviţi festCO.  Doar la Sibiu poţi vedea ceva mai bun. Jos pălăria!

Cel mai bun spectacol a fost Buzunarul cu pâine de Matei Vişniec, cu Oana Pellea şi Sandu Călin Gruia. De data aceasta, nu au mai luat premiul de interpretare Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, cum ne-am fi aşteptat, ci Dorina Chiriac şi Constantin Cojocaru. Înseamnă că se schimbă ceva pe lume.

Avea dreptate Victor Rebengiuc într-o apariţie la un post de televiziune. „Teatrul românesc performează pozitiv” - spunea el. De unde o fi învăţat arta pleonasmului,  această veche limbă de lemn,  nu se ştie.

 P.S. Felicitări Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca pentru spectacolul cu Trei surori de Cehov, cel mai bun spectacol din România  în versiunea UNITER, pe care l-au văzut doar membrii juriului şi ungurii amatori. Ar trebui să se dea premii şi în funcţie de numărul de spectatori. Közsönem szčpen! Kürtós kólŕcs !
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul