Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Eseuri la zi: Caragiale for ever şi Spiru Haret pe Lună

        Horia Gārbea

 

Gelu Negrea, Dicţionar subiectiv al personajelor lui I.L. Caragiale (A-Z)

Editura Cartea Romānească, eseu

Opera lui Ion Luca Caragiale este fascinantă pentru mulţi cititori şi cercetători, unii de-a dreptul īmpătimiţi. O resursă importantă a ei sīnt personajele. Dacă situaţiile sīnt adesea de o extremă banalitate, mai ales īn momente şi schiţe, personajele reprezintă nu doar motorul acţiunii, ci chiar raţiunea de a exista a textului. Un domn greşeşte repetat o adresă, un chefliu vrea să depună o petiţie pentru pensie, ce nici nu e a lui, la o regie fără legătură cu chestiunea, un altul se indignează de situaţia catastrofală a ţării īn timp ce īi naşte nevasta, un copil răsfăţat e dus cu alai şi cu trenul īn Capitală. Aceste „situaţiuni” nu trăiesc literar fără personaje. Īn crearea cărora Caragiale-tatăl a excelat, ca şi fiul de altfel.

Ideea unui dicţionar de personaje din opera lui Ion Luca Caragiale se impune! Dacă īntreprinderea a īntīrziat aproape un veac de la dispariţia autorului, faptul ţine de dificultatea realizării ei. Iată că Gelu Negrea, regizor, critic şi prozator, după o īncercare preliminară, definitivează acum acest edificiu necesar receptării marelui ploieştean, extrăgīnd doar zece la sută din personajele pe care, de altfel, le inventariază complet la final. Dar numai vreo 150 de personaje centrale beneficiază de cīte un articol, unde autorul dicţionarului dezvoltă cīte un eseu īn jurul fiecăruia.

       Astfel, Gelu Negrea se fereşte de ariditate şi cartea sa de peste 400 de pagini devine una palpitantă. Dicţionarul („eseistic”) al lui Gelu Negrea constituie, de fapt, o interpretare a lui I.L. Caragiale prin prisma personajelor lui. E important că autorul, fiind şi regizor, a exersat, montīnd Caragiale, modul de acţiune al acestor personaje, fiind, din cīte ştiu, singurul exeget al părintelui lui Mitică avīnd formaţie de om de teatru.

       Gelu Negrea aspiră la totalitate, chiar dacă nu tratează absolut toate personajele. Īnsăşi alegerea grupului la care se referă este un act de opţiune critică. Şi aşa, acest grup este destul de larg, cuprinzīnd toate personajele importante, inclusiv unele inexistente scenic, dar nu mai puţin vii, ca Ghiţă Ţircădău. Apariţia, zilele trecute, a Dicţionarului este un fapt cultural de referinţă.

 

Mircea Gheorghe, Imprevizibilul triumf, Institutul European, eseuri, publicistică

De 20 de ani Mircea Gheorghe se află īn Canada unde scrie īnsă şi īn romāneşte, de fapt,  mai ales īn romāneşte. Īn contact permanent şi foarte strīns cu mediul cultural din ţară, Mircea Gheorghe este o prezenţă obişnuită şi plăcută īn revistele literare de la noi, ca şi īn diferite antologii. Este un talentat autor de proză scurtă, are, evident, vocaţia naraţiunii şi o mare inventivitate. Volumul de acum este īnsă o culegere de articole pe teme diverse, dar referitoare mai ales la literatura romānească a emigraţiei. Apar, astfel, autori ca Florin Oncescu, prozator romān din Canada, Eugen Ionescu, dar şi Gelu Ionescu, precum şi alţii, trăitori īn Canada mai ales, mai puţin cunoscuţi īn Romānia. Alte eseuri se referă la emigranţi estici ai altor popoare: Milan Kundera, de pildă. Cīnd are ocazia, Mircea Gheorghe se referă şi la scriitori din ţară cu care are afinităţi, cum ar fi Cătălin Mihuleac, Livius Ciocārlie, Tudor Octavian sau Andrei Pleşu. Cartea lui Mircea Gheorghe este eterogenă, dar nu mai puţin agreabilă. Articolele care o compun sīnt succinte, uneori chiar exagerat de scurte, este de bănuit că autorul a fost limitat de necesităţile tipografice ale revistelor, primind, ca atīţia alţii, un număr fix de semne. Cum autorul este, īnsă, un promotor al clarităţii şi conciziei, el ajunge la ţintă īn spaţiul propus. Avem, astfel, un număr substanţial de texte instructive şi bine compuse, care pot fi citite īn orice ordine cu acelaşi interes.

 

Emil Belu, Vămile albastre, sub egida ASB, eseuri, publicistică

Ca şi Mircea Gheorghe, Emil Belu (născut īn 1947, īn Oltenia) a emigrat din Romānia īn 1990 şi a păstrat, după stabilirea la Montreal, Canada, un ochi lucid aţintit asupra ţării de origine. Inginer de formaţie, Emil Belu are o mare capacitate de analiză politică, sociologică şi culturală.

Spre deosebire de Mircea Gheorghe, ataşat īn eseurile sale mai ales literaturii, Emil Belu comentează fenomene sociale şi culturale mai largi, mai generale. Īl ajută şi experienţa sa existenţială, dobīndită īn ţară īn diverse medii, apoi ca emigrant, trăitor de diferite situaţii pilduitoare, pe care le relatează cu talent şi din care extrage morala, adesea paradoxală. Emil Belu se declar㠄dilematic”,  aşa īl numeşte īntr-o scurtă postfaţă şi C. Ţoiu,  şi chiar este dilematic la propriu şi la figurat (colaborator al revistei omonime, īntre timp īnvechită de bunăvoie). Comentarile lui lasă deschisă posibilitatea unor alte interpretări, ba chiar le provoacă. Dincolo de sensuri şi tīlcuri expuse cu talent, Emil Belu fiind un moralist de vocaţie, desprindem şi farmecul scriiturii care face parte din fabulă. Astfel, excelent este eseul intitulat Analfabetism, despre emigranţi romāni analfabeţi la propriu, care se descurcau minunat, despre un mistificator de geniu care a antrenat ani de zile echipe de hochei īn liga Nord-Americană, fiind, īn particular şi īn secret, neştiutor de carte, despre analfabetismul politic scuzabil şi confortabil. Īntrebarea cu răspuns deschis este: oare, īn lumea de azi, nu e mai comod şi mai profitabil să nu ştii carte? Alt eseu remarcabil se referă cu sagacitate la declinul contemplaţiei īn lumea contemporan㠖 o plăcere refuzată din obtuzitate sau o formă de supravieţuire. Apoi, ca să contempli, trebuie să ai ce contempla, aş adăuga, şi fiecare text al lui Emil Belu arată calea unor completări posibile şi chiar a unor comentarii īn divergenţă. Deşi, īn sens editorial, este un debut, „Vămile albastre” este un volum al unui scriitor şi analist matur şi stăpīn pe toate mijloacele sale de raţionament şi scriitură.

 

Ion CrEŢu, Lecturi de serviciu

Editura MNLR, cronici la volume de literatură străină

Aproape totul este judicios şi plăcut īn cronicile adunate ale lui Ion Creţu, īn fiecare īn parte şi-n toate la un loc. Aproape totul, cu excepţia certă a titlului. De ce īşi depreciază acest rafinat cunoscător de literatură, critic, traducător şi prozator cuprinzătoarele lecturi? Din modestie? Ion Creţu e prea inteligent ca să fie modest şi nu pot crede că autorii citiţi de el, de la Balzac şi Beigbeder la Malcom Lowry şi Graham Greene, au fost parcurşi doar ca sarcină profesională. Decīt dacă admitem că Ion Creţu e cel mai fericit dintre muritori, cel la care paradisul se confundă cu serviciul, ca la Borges cu biblioteca. Cartea īncepe, de altfel, cu un apropo. Eseul de pornire: A citi, a reciti, pune problema scopului şi modalităţilor lecturii de la Harold Bloom īnapoi pe firul īntrebării. Ion Creţu dă un răspuns paradoxal, dar foarte interesant şi exact īntrebării lui Bloom: „Cum şi de ce (să) citim?”. Pentru a descoperi acele cărţi care să merite apoi recitite, plăcerea reală a lecturii fiind parcurgerea unei cărţi bine a doua, a treia a... oară. Agreez īntru totul interpretarea criticului, fiind eu īnsumi un mare recititor, nu neapărat al celor mai bune cărţi īn absolut, dar, īn mod sigur, al celor mai bune pentru mine. Aici Ion Creţu ilustrează pe viu un alt paradox: citeşte pentru a găsi cărţi de recitit, dar, ca să le găsească, „ceteşte-nainte”, vorba lui Bacovia, nu īnapoi, īncīt e de īntrebat cīnd mai are timp de recitire! Fie că a citit cărţile la care se referă de nevoie, de plăcere sau căutīnd capodopera care merită a doua lectură, Ion Creţu nu s-a limitat să citească. A şi scris despre ce a citit, cu bucurie şi cu pricepere, fără superficialitate şi provocator, īncīt interpretările lui sporesc plăcerea lecturii noastre. Avem de ce să-i fim recunoscători!

 

Codru|a Missbach, Cristina Ştefan

Īntr-un crater de pe Lună. De vorbă

Editura Deliana, eseu, convorbiriUn volum inedit, atractiv, departe mult de banalitate unei cărţi-interviu propun două profesoare de filozofie-psihologie, cu doctorate īn domeniu, de la Liceul Spiru Haret. Cristina Ştefan (mai degrabă intervievatoare, „stīrnitoare”) şi Codruţa Missbach (cu mai multă experienţă la catedră şi mai mulţi ani, dar numai după buletin) discută fără preţiozităţi didactice despre educaţia şcolară, tipologia elevului şi a profesorului contemporan şi despre spiritul „spirist”, adică al liceului absolvit prin timp de Eliade, Noica, Paleologu, Pleşu, Paler. Vorbesc şi de patronul liceului, Spiru Haret, model al breslei dascălilor de şcoală, despre filozofie şi pedagogie. Codruţa Missbach spune la un moment dat, inspirat: „Este firesc să-i recunoşti elevului uneori că nu ştii. Nu poţi să ştii totul!” şi cere lipsă de rigiditate didactică. Temele abordate se succed imprevizibil de la religie la familia monoparentală, de la politicile publice la filozofie şi aşa mai departe, īntr-un regim de viteză care evită plictiseala. Deşi cele două interlocutoare nu sīnt īn sens strict scriitoare, dialogul lor e mai viu şi mai interesant, ba chiar cuprinde formulări realizate mai „cu talent” decīt al unor profesionişti ai scrisului. Titlul este găsit ca o aluzie la faptul că un crater de pe Lună poartă numele lui Spiru Haret, precum liceul unde īşi īndrumă elevii cele două autoare.  Īncepută din simplă curiozitate, fără mari speranţe, lectura a devenit captivantă.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul