Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Comicării din ciclul - Ale tinereţii valuri...

        Critias

• Sărăcuţă rău în idei, cam amatoristică şi suav retuşată coregrafia şi, în general, partea de show a prestaţiei Elenei Gheorghe pe scena Eurovisionului moscovit. Sigur, concursul este, în primul rând, unul de compoziţie, nu de interpretare, dar, orişicât... Pe chestia asta au mai luat o leapşă usturătoare şi francezii, care au fost convinşi că simpla apariţie la microfon a Patriciei Kaas va fi suficientă pentru ca toată lumea să cadă pe spate. N-a căzut, deşi solista galică are o cotă frumuşică la box office-ul continental. În altă ordine de idei, spectacolul în ansamblu a fost excelent, iar Norvegia a făcut vid în jur şi în juriu: nu-mi aduc aminte să se fi înregistrat în vreo ediţie anterioară a Eurovisionului o victorie atât de autoritară. • Într-un articol intitulat Aducere-aminte din Adevărul de joi, 14 mai a.c., Stelian Tănase ia niţeluş la rost Biserica Română pentru anume păcate, noi şi vechi, comise de slujitorii ei cu gândul au cu fapta (mai mult cu aceasta din urmă). Între lucrurile neortodoxe pe care autorul le reproşează instituţiei aşezate de majoritatea sondajelor în pole position la capitolul „încredere” a populaţiei din România se numără excesiva sa apropiere de zona etatist-politică şi împrejurarea că această cîrdăşie – termenul îi aparţine lui Stelian T. – i-a cam ajutat pe ecleziaşti să dobândească un statut aparte în societate, inclusiv în direcţia strâmbă a relaţiilor lor cu legea şi justiţia laică (raporturile cu aia divină sunt altă gâscă...). Toate bune şi frumoase până când domnul Tănase găseşte de cuviinţă să-şi înnobileze articolul cu o referinţă culturală, că doar suntem nişte intelectuali, ce pietatea noastră! Zice dom’ Stelică: „România nu a avut un caz Dreyfus care să ducă la separarea Bisericii de Stat”. Hopa!... Ce vrea să spună poetul în aceste versuri? Dacă insinuează cumva că celebrul caz al ofiţerului francez Alfred Dreyfus, acuzat, în 1894, de spionaj în favoarea Germaniei şi condamnat pentru trădare de ţară nu fiindcă ar fi fost vinovat, ci pentru că era puţin evreu, ar fi avut vreo legătură cu „separarea Bisericii de Stat” (din citat aşa rezultă...), atunci e bine să ştie că suferă de proastă „aducere aminte” (vezi titlul articolului). Cazul avea legătură cu justiţia franceză a vremii, cu antisemitismul cronic care făcea ravagii prin Europa Occidentală a sfârşitului de secol XIX sau cu orice vrea muşchii domnului Stelian Tănase, nu însă cu altarul şi cu statul de drepţi sau pe loc repaus. Dacă nu mă crede, poate recurge cu succes la depoziţia în materie a unui coleg de breaslă, scriitor şi el, săracu’: unu’, Emile Zola, autorul incendiarului J’accuse! publicat pe prima pagină a ziarului L’Aurore din 13 ianuarie 1899. Aş putea să-i mai ofer domnului Stelian Tănase câteva detalii despre povestea asta, dar mă opresc fiindcă şi-aşa am lungit-o prea mult şi e păcat de Dumnezeu să irosesc atâta spaţiu pentru a acoperi golurile din cultura istorică a cetăţeanului în cauză. • Doamna Monica Ridzi, ministrul Tineretului şi Sportului, a lansat o campanie care dispune de toate calităţile, mai puţin corectitudinea gramaticală a titlului: De 2 ori european. Înţeleg ideea, dar şi doamna ministru ar trebui să priceapă faptul că 2 este o cifră care se pronunţă întotdeauna „doi” şi nu-şi schimbă forma nici cu ordin de la Parchet sau D.N.A. Sper că s-a înţeles din prima, fiindcă n-am de gând s-o repet de 2 (doi) ori... • Alex Leo Şerban (sau a.l.ş., cum îi place să-şi semneze producţiile jurnalistice) povesteşte în Dilema veche cum a fost el acostat de o fătucă sexy-chic care ardea de dorinţa de a-i imortaliza chipul şi asemănarea pe un site de street-fashion. Cum în dimineaţa cu pricina domnul a.l.ş. nu-şi făcuse freza, a declinat, pare-se, propunerea care l-a marcat intelectual, intromisionând în naturelul său simţitor fiorii unei interogaţii sfâşietoare: ce s-ar fi întâmplat dacă mai era şi pieptănat?! Se sparie gândul, vorba cronicarului... O blândă sugestie: oare, genul de probleme care îl torturează pe a.l.ş. nu şi-ar găsi mai curând locul pe site-ul său personal decât în paginile Dilemei vechi? Din câte-mi aduc aminte, în urmă cu nişte ani, domnul Leo a mai postat pe site-ul respectiv niscaiva comicării private din ciclul ale tinereţii valuri... • Traian Băsescu nu e nici pe departe idolul meu politic, dar este, totuşi, Preşedintele României, astfel încât devin profund nervos cu nervii când aud tot soiul de gazetăraşi analfabeţi apelându-l familiar cu Băselu, Trăienică, matrozul şi altele ejusdem farinae. Aceeaşi greaţă îmi provocau la vremea lor şi penibilele „nea Nelu” (Ion Iliescu), „Milică” (Emil Constantinescu) etc. Băieţii de serviciu ai jurnalisticii mioritice îşi fac iluzii deşarte imaginându-şi că bătutul pe burtă cu mai-marii zilei ţine loc de competenţă, gramatică şi bună-cuviinţă. Nu ţine...
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul