Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Secretul de stat

        Horia Gārbea

…Pe cerul aproape alb de nor subţire nu se vedea nici o dīră de avion sau vreun semnal, o rachetă de semnalizare, ceva. Grădina Botanică se trezise de dimineaţă īn strigăte şi croncăneli de păsări. Florile mişcau şi ele, cine zice că plantele nu se mişcă nu are habar de natură. Se răsuceau īncet, anticipīnd unde va fi soarele atunci cīnd ele īşi vor fi terminat rotaţia, petalelele se depărtau de miezul cu polen, funzele se ridicau şi se potriveau pe direcţia cuvenită unei fotosinteze de gală, copacii īşi băţoşeau crengile. Dacă ai fi putut filma şi ai fi dat pe repede īnainte, ai fi văzut că totul se scutura, se īntindea, căsca prelung, aşa cum face oricine după somn. La foarte puţină vreme, păsările urlau de-a binelela, era un vacarm īn care tot ciorile aveau cuvīntul hotărītor. Dar, ca īn fiecare dimineaţă, ciorile o zbughiră īn stoluri mari şi, după trei ture largi deasupra grădinii, o porniră spre răsărit, īn zbor triumfal. Cīteva īn avangardă īmprăştiată, apoi grosul haitei, cu zborul lor curios: şapte-opt bătăi energice din aripi, apoi o planare lungă pe curentul abia găsit. Să mai zici că sīnt proaste ciorile!

Vizavi de grădină, īn biroul lui, preşedintele īşi bea ceaiul, cafea nu obişnuia, īn care rezistase să nu toarne o picătură de whisky. Trebuia să se lase! Totuşi nu īi era uşor, fiind zi de audienţe. Primul pe listă era Īnalt Prea-Sfinţitul Ghedeon, mitropolit vicar, certat cu Dumnezeu şi Codul Penal. Acum īnsă venea īn numele Domnului cu o plīngere adevărată - voia īnapoi niscai terenuri mănăstireşti pe care se īnălţase o fabrică de zahăr.  

Părintele naţiei trebuia să-l asculte şi īl asculta, făcīnd din cīnd īn cīnd, propagandistic, semn consilierilor să noteze. Că ei notau oricum. La prima oră a dimineţii, vocea cīntată a reprezentantului Celui de Sus īi inducea un somn imens primului bărbat. Ar fi vrut să se īntindă şi să caşte, oricum nu īnţelesese nimic din speţă, mai ales că frazele erau muiate īntr-o agheasmă subţire de arhaisme sfinte şi pilde biblice pe care prezidentul, educat īn ateism, nu le pricepea. Chestia cu Dumnezeu şi Cezarul o pricepuse cu oarecare caznă a minţii matinal confuze, dar cine era Mammona nu se prinsese. Īnţelesese iniţial: Madonna.

Īnalt Prea-Sfinţitul, mai făcu două gesturi largi cu inelele la vedere, apoi duse cucernic mīinile la pīntecul pe care atīrna o cruce de aur. Chiar atunci, īn īncăperea lungă intră şi se apropie păşind atīt de repede, īncīt, practic fugea, fără să pară că o face, căci protocolul interzicea alergarea, un ins īnalt şi slab īmbrăcat īntr-un costum de firmă care totuşi stătea pe el ca pe o sperietoare. Nici preşedintele, nici prelatul nu-l auziră. Covoarele groase astupau sunetele, iar cocostīrcul negru păşea oricum sus, pe vīrfuri, īncīt, purtīnd la pantofi un număr demn de Guiness Book, īl făceau să pară căţărat pe nişte catalige silenţioase.

Cei doi convorbitori īl băgară de seamă pe intrus doar cīnd se opri līngă ei şi formă, īn spaţiu, un negru sfert de cerc, aplecīndu-se asupra supremului personaj şi şoptindu-i ceva. Mitropolitul tăcu iritat că i se suspendă o figură de stil la care meditase multă vreme şi pironi privirea īn tavanul bogat īmpodobit. Să nu pară că trage cu urechea. Că venise vorba, se īntreba cum poate avea cineva urechile atīt de mari precum bizarul deşirat care-i răpise caimacul replicii. Degeaba muiase fraza īn suc gastric. Acela părea o statuie din Insula Paştelui. Paştele mă-sii, completă mental hirotonitul, dregīndu-şi vocea de gong.

 Da,r īn acea clipă, preşedintele sări īn picioare şi īl privi pe părinte cu ochii holbaţi, dar fără să-l vadă. Apoi spuse ca din mitraliera reclamei care emană sfatul că, dacă apar simptome neplăcute, să te adresezi medicului:

- Iartă-mă, Prea-Sfinte! Ceva-urgent-am-reţinut-mai-vorbim!

 Īn clipa următoare se īndreptă spre ieşire, tot fără a fugi, dar iute ca gīndul, urmat īn şir indian de necunoscutul vestitor şi de īncă un consilier gros care se chinuiau să-şi potrivească paşii exact pe urmele lui, deşi nu-i urmărea nici un trib vrăjmaş. Urecheatului īi venea mai greu, paşii săi normali ar fi fost de două ori şi jumătate cīt ai stăpīnului. Acum părea că e un struţ īn rol de gheişă. 

Alt consilier, mai neīnsemnat, se apropie de sfinţiul oaspete ca să-l conducă şi să-i spună cīteva fraze banale de umplutură. Omul bisericii īşi făcu o cruce cu năduf şi se lăsă dat afară cu ceremonie.

 

      ***

Ministrul Telu Coroiu zăcea pe spate narcotizat. Tuburi imaginare de oxigen nu pridideau să īmpingă spre plămīnii lui gazul necesar horcăielii. După actul penibil de cu seară, dormise cu exasperare līngă trupul mare şi parcă nesimţit al balamucei ce duhnea a parfumuri fine, dar care nu-i veneau bine, ca o etolă pe o vacă. Spre ziuă, om trecut de tinereţi şi obligat la sculări matinale prin funcţia-i īnaltă, se trezise, mai puţin mahmur decīt īşi īnchipuise că va fi. Alături de el, femeia se dezvelise īn aerul īnchis şi cald al camerei. Pentru prima dată, aşa, goală şi adormită, ministrului i se păruse umană. Felul cum respira şi cum puţea, mai proaspăt decīt a parfumul pretenţios din ajun, īi dezvăluiau o tinereţe care avea un oarece farmec. Muşchii pe care şi-i crispase inutil ca să semene cu dracu ştie cine se relaxaseră acum şi pielea īi părea proaspătă şi nevinovată.

Membrul guvernului se simţi līngă ea infinit de bătrīn, de urīt şi de singur. Şi peste toate, simţi īn el o putere de mistreţ īncolţit gata să dea ultima luptă cu cīinii īn plină erecţie matinală. Nu se repezi la adormită, ci o apucă īncet şi cu forţe īntinerite. O răstigni fără să-i privească faţa maltratată de un somn decorat cu indigestie – l-ar fi putut īnmuia definitiv. O posedă īn timp ce ea se trezea fără să simtă plăcere, ci doar o căldură īntunecată, izvodită dintr-un trup de gorilă. Ministrul nu avea habar de ea, simţea că trebuie să arunce ceva rău din el, cīt īncă trupul īl mai slujeşte. După aceea īnsă, căzu lat, temīndu-se că face infarct, apoi dumirindu-se că nu-i mai pasă nici de asta, apoi simţind, cu instinctul de conservare trezit, că vrea să respire, să mai respire, că aerul nu-i ajunge.

Tipa era de mult la baie, nu bănuia nimic, nu se gīndea la nimic, pentru că nu avea obiceiul să se gīndească. N-o interesa cine-i văzuse tăbăcita. Nici măcar nu se speriase de horcăitul lui avid, credea că oamenii de stat au acest obicei, să horcăie de satisfacţie după o plăcere a zorilor. Dar şi asta credea tot difuz, īn vreme ce observa că i s-a cojit puţin oja pe una dintre unghii. Apoi īşi dădu seama că ministrul nu mai stătuse să-şi pună balonul pe bītă. Şi ce dacă? Miniştrii nu au SIDA, īşi spuse ea.

Coroiu căuta īn continuare să respire, īl durea coşul pieptului şi simţi că se īntunecă asemeni poetului pe care el nu-l citise şi īn urma căruia creştea timpul. Īşi zise că moare şi fu recunoscător - nu ştia cui - că moartea e atīt de simplă. Vine oarecum de la sine. 

 

***

     

Ajuns īn biroul lui de taină, părintele tuturor romānilor se aşeză cam pizdiş, de parcă ar fi vrut s-adune mazăre cu curul, aruncīnd spre credincioşii săi o privire hăituită, dar şi furioasă. Parcă ei erau de vină cu ceva. Nu erau de faţă decīt cei doi consilieri: sperietoarea cu aerul său de avorton solemn, care ţinea de apărare, şi cel de la informaţii, un grăsun pe care hainele stăteau lipite ca mīzga pe biban. Mai era şeful tuturor serviciilor secrete căruia toţi, de la preşedinte la ziarişti şi la oamenii de pe stradă cititori cīrcotaşi de ziare, īi ziceau īn secret Mişu, Mişulică sau chiar Pişulică. Acesta avea un aer vorace de veveriţă preistorică şi era cunoscut pentru ticul mīinilor cu care parcă dezghioca mereu mazăre.

Preşedintele īntrebă cu voce anormal de scăzută:

- Aţi convocat Consiliul Suprem de...?

Cioroiul mişcă lateral capul de două ori şi marele şef īşi luă seama. Asta trebuia acum?

- Guvernul?

Mai marele siguranţelor īşi strīmbă botul negativ.

- Foarte bine!, īşi reveni supremul la timbrul vocal şi volumul obişnuite. Nici să nu afle! Nimeni să nu afle! Nici presa!, şuieră el un ton mai jos.

Grasul de la informaţii făcu semn cu pumnul strīns că le va purta de grijă, iar cioclul īşi plecă ovoidul īn chip afirmativ, avīnd grijă să nu tragă prea mult aer pe urechi.

Prezidentul īnălţă arătătorul spre cer. Secretosul īi răspunse īnchipuind cu mīinile o cupolă largă, acoperitoare.

- Pe Telu să-l anunţaţi. Să vină imediat.

Ceilalţi se īntrebară īntre ei din ochi.

- Nu-i nevoie să ştie de ce. Să ştie doar că e alertă. Să ţină totul cald. Şi mai ales să īşi ţină gura. S-a lucrat cu unităţi de la el?

Toţi īncuviinţară.

- Să fie aici īn zece minute.

- E plecat din Bucureşti. Nu ştie nimic!, şopti lunganul.

- Acum?! Imediat să fie aici la ordin.

- A plecat la munte cu o curvă, spuse precis şi serios tartorul serviciilor discrete. Mīine īi apare poza īn ziare, cum o gīdila īntre stabilopozi.

- Vrea să creadă cineva că mai poate!, zise răguşit şi stupind tatăl statului. Să lase curvele şi să vină īn slujba ţării.

Consilierul nesfīrşit se derulă pe verticală şi se retrase īntr-un colţ cu telefonul īn mīnă. Scula performantă grohăi o sinteză īntre un vals şi o băşină, ceea ce-l adumbri pe prezident.

- Ce facem cu chestia asta?, īntrebă aiurea, mai mult pentru sine, conducătorul.

Mişulică īntinse īn faţă mīna dreaptă şi făcu din degete semnul numărării bancnotelor. Şeful lui īl privi uluit, apoi ridică sprīncenele īn semn că pricepuse. 

 

      ***

- Deşteaptă-te, romāne, din somnul cel de moarte īn care te-adīnciră...

Miss Univers stătea pe marginea patului şi privea absentă horcăitul ministeriabilului său, amant de ocazie. Acesta dormea fericit, crezīnd că dăduse colţul şi toate responsabilităţile rămăseseră īn acea Vale a Plīngerii pe care o părăsise post coitum.

Auzind imnul naţional, ea se gīndi să se ridice īn două labe, ca trezirea bărbatului executiv să o surprindă īntr-o poziţie cuvenită. Īşi aminti apoi că se lăsase cu ţīţele goale şi purta chiloţi roşii, lipsiţi de galben şi albastru, deci incompatibili cu acordurile triumfale.

Acestea ţīşneau din telefonul mobil intim pe care ministrul pusese ironic melodia: să emane imnul pentru apelurile urgente de la forul major. Celelalte telefoane le ţinea secretarul, īmpovărat de ele, mai ales cīnd sunau deodată.

Cīnd ajunse pe la „un sīnge de Traian”, cīntecul se curmă brusc. Telu Coroiu nu se clintise nici un milimetru. Orchestra electronică se ostenise degeaba. Femeia, care nu ştia că un asemenea apel vine direct din fruntea ţării, nu se gīndi să-l trezească.

Peste cīteva minute, uşa bubuia sub pumnii fidelilor acoliţi ai lui Telu ce primiseră, pe canalele lor, vestea că ministrul trebilor lăuntrice e chemat fulgerător la ordine. După un minut de ezitare, pe cīnd căutatul abia se foise puţin, sexoasa lui pereche trase pe trupul statuar cīteva ţoale şi deschise uşa. Prin ea năvăliră ofensivii, īn timp ce şeful lor, īncă dormind, se răsucea, gol puşcă, īn cearceafurile hoteliere. Secretarii erau holbaţi de panică, nu-i interesa că bossul putea fi īn sesiune de infestare cu sculament, o ignorau complet pe trepăduşa care fugise să se īmbrace, nu de pudoare, ci de frică. Ceva se īntīmplase.

 Fragment din nuvela Detestarea naţiunii
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul