Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Anna Menyhért

Născută în 1969, este critic literar, poet, editor; a predat la Universitatea din Miskolc, apoi a fost şefa Catedrei de studii ungare de la Institutul Balassi Bálint. În perioada  2000–2006 a fost preşedinta Cenaclului Attila József şi a Asociaţiei Literare a Tinerilor Scriitori Maghiari, cu sediul în Budapesta, unde trăieşte în prezent. Este directoare a Societăţii Literare Ungare de Colectare a Drepturilor Autorilor (Budapesta). A publicat până în prezent trei cărţi de eseuri şi  poeme.

 

INIMA UNEI VULPI

 

Vulpiţa, cea întâlnită de-atâtea ori  în basme,

nu personajul bun de imitat. Vicleană.

Fofilându-se, dând târcoale primprejur,

adulmecând. Vieţuieşte-n păduri însă posedă

vaste cunoştinţe despre spiţa umană. Ştie

pătrunde-n case, spre-a şterpeli un pui.

Dacă vine lupul, oamenii dau alarma în forţă,

dar, când e vorba de-o vulpe, îi vezi

doar supăraţi: putem să ne luăm adio

de la încă un pui.

Vine şi pleacă după plac. Iute, agilă.

Intră-n teritoriul inamic – terenul său de

vânătoare. Alegerea-i uşoară, desigur.

Puii sunt pe-aproape, închişi, fără putinţă de scăpare.

Cu inimile mai-mai să le iasă din piept.

 

Parcă-ar mai fi cineva cu mine în apartament,

mă însoţeşte, îmi păşeşte alături,

când mă strecor pe furiş afară,

înspre portiţa grădinii,

s-arunc o privire.

Bezna umedă bate deja în griul dimineţii,

dar el aşteaptă în hol.

Îl surprind în oglindă. Stă şi se uită.

Un bărbat tânăr, cu faţa proaspătă,

într-o cămaşă albă,

cu bretele roşii,

iar părul de la spate lunecos.

Inima dă să-mi spargă pieptul.

 

Înapoi acum, la vânătoarea de vulpi.

Oameni, puşti, cai, câini, şoimi.

Strigăte, feţe-nroşite, aţâţare.

Fugă, ascundere, goană,

pândă în poziţia culcat, goană iarăşi,

inima-i tresare. Sumedenie de oameni ce vânează

deodată, fiecare cu altă tactică.

Omul ţâşneşte, câinele amuşină,

o ia la sănătoasa, urmăreşte vânatul,

dispare, şoimul dispare-n picaj.

Vulpea trebuie să iasă, e la strâmtoare,

n-are cum să fugă, nici cum să se ascundă.

O păţeşte la fel ca puii.

Deasupra zboară o săgeată argintie,

mulţi se-avântă într-acolo.

Inima dă să-i iasă din piept.

 

CASETĂ

(obiectul dorinţelor Anei)

 

Umezeala se evaporă, o şuviţă subţire

de apă în noroi, doar capătu-i scânteiază

în lumina soarelui.

Cu neputinţă de prezis.

Precum trupul meu, hormonii,

o dorinţă străină, ori poate mai mult decât atât.

Am dorinţe numai ale mele,

ce pot fi ţinute-n frâu.

Dăruieşte-mi o casetă micuţă, îmi doresc atât de mult una,

aş purta-o la gât,

mi-ar aduce noroc, aş putea-o deschide

însă nu mi-aş dori.

Aş prefera să stea închisă,

cu tainele-năuntru, strălucitoare

şi roşie, atârnată

de-un lănţişor de argint.

 

INTERVAL

 

Sunt la volanul maşinii, în drum spre casă.

Îmi înalţ privirea. Şoseaua luceşte,

plouă. În stânga şi-n dreapta, peisajul

îmi pare complet străin; deodată, îmi

dau seama că n-am idee cum de m-am pomenit

aici. Nu-mi amintesc

nimic dinaintea momentului de-acum,

doar clipa de până la acea-ntâmplare.

Nu mă pot regăsi.

 

Ce trist: pe moment sunt bine, dar o secundă, două,

parcă n-aş fi existat. Încerc să-mi recapăt memoria:

benzinăria şi micul magazin erau acolo.

O ştiu şi fără să le fi văzut.

 

 

Să fie neapărat nevoie de căutarea asta

şi de mine clipă de clipă, ori

certitudinile mele-s de-ajuns?

E grav că timpu-i o sumă de frânturi

sau m-aş putea dispensa de el fără grijă,

în vreme ce parcurg porţiunea udă de asfalt

dintre strada György şi Újpalota?

 

 

Am fost aceeaşi oricum.

Să-mi pară sau nu rău

că nu ştiu cât de departe-am fost dusă-n

clipita dinaintea izbiturii?

Nesiguranţa-mi săgetează inima.

Fiindcă din toate astea

am rămas numai cu cele-ntâmplate

înainte şi după.

 

 

Să ascundă secrete timpul pierdut?

Dar este el pierdut cu-adevărat

doar fiindcă nu mi-e cunoscut?

M-am schimbat oare cu ceva de-atunci

sau mi-am continuat nestingherită

călătoria pe-ntinderea din faţa mea?

Poate că sunt – chiar şi fără mine însămi,

chiar dacă uit de existenţa mea,

şi astfel scap de-obsesia intervalului

dintre cele două clipe.

 Prezentare şi traduceri de Simona-Grazia Dima
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul