Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Bucureşti, oraş global

        Bogdan Ghiu

Majoritatea celor care se interesează de Bucureşti şi vorbesc, în momentul de faţă, despre el o fac doar din perspectivă istorică, din perspectiva trecutului. Această obsesie, această adevărată compulsiune de a regăsi consistenţa istorică a Bucureştiului este de înţeles. Bucureştiul a fost un oraş rănit, mortificat, batjocorit – şi continuă să fie, în forme aşa-zis democratice, şi azi.

Închiderea normativă, compulsivă, a majo­rităţii intelectualilor români de azi în trecutul istoric al Bucureştiului nu este doar semnul unei nostalgii după o fostă posibilă mare capitală europeană, ci un fel de sindrom, manifestarea unui fel de complex mai general, acela al originilor, mai exact al absenţei acestora. Ne simţim, istoric vorbind, în aer şi atunci, pentru a ne vindeca această rană narcisică, a inconsistenţei istorice, a lipsei de temeiuri şi de rădăcini sau a caracterului lor inconsistent, contingent, fortuit, în voia oricui, căutăm furibund în trecut, în istorie, ca să ne liniştim. Ca vechime – părem a ne spune în şoaptă, dar colectiv, fără a îndrăzni s-o declarăm, însă, şi pe faţă, cu voce tare –, nu suntem doar rurali, veşnicia noastră nu s-a născut doar la sat, pentru a-l cita pe Lucian Blaga. Avem şi oraşe! Avem şi civilizaţie urbană! Există Bucureştiul! Deşi târziu, recent, Bucureştiul pare – ne spunem noi, colectiv, dar în şoaptă, în minte, pentru a ne vindeca nişte răni închipuite, de noi înşine create şi, mai ales, bolnăvicios întreţinute –, Bucureştiul pare a fi compensat printr-o dezvoltare de civilizaţie urbană explozivă.

Asta ne spunem. De asta, în ceea ce priveşte cercetarea şi cultivarea intelectuală a Bucu­reştiului, domină istoria, trecutul, paseismul, privirea vegetativă înapoi. Nu prezentul şi, mai ales, cel mai grav, nu viitorul. Dar însăşi această închidere nostalgic-identitară în trecut poate fi o cauză a prezentului precar al Bucureştiului.

Să ne întoarcem, deci, în prezent, să privim Bucureştiul din perspectiva prezentului. Abia aşa va putea el să aibă, în continuare, istorie. Să lăsăm nostalgia păguboasă!

Orice oraş, deci şi Bucureştiul, este în sine, cu anticipaţie, dintotdeauna, o formă globală, o formă de globalizare. Oraşul, fenomenul urban, n-a aşteptat ceea ce se numeşte globalizare, ci a reprezentat, alături de imperii, o formă, o structură de globalizare.

Oraşul, deci şi Bucureştiul, trebuie privit ca un fenomen global, ca un fenomen de globalizare. Cu atât mai mult în momentul de faţă, când globalizarea a devenit un fenomen de sine stătător, monstruos, inevitabil, independent, parcă, de noi. Deci, metodologic, dacă pot spune aşa, unde ar putea fi analizată, în chiar inima şi esenţa ei, globalizarea actuală dacă nu tocmai în oraşe, în marile oraşe ale planetei? Oraşele sunt centrele, inimile pulsatile ale globalizării. Mai nou, aşa cum vom vedea cu altă ocazie, se vorbeşte, în acest sens, de Oraşe Globale.

Dar ce înseamnă un oraş global? Care sunt temele, criteriile în funcţie de care ar trebui să analizăm globalizarea şi fenomenul ultraconsistent al globalităţii urbane? Poate fi şi Bucureştiul analizat ca oraş global?

Pentru a înţelege cum ar trebui să analizăm inclusiv Bucureştiul ca oraş global, deci din pers­pectiva prezentului şi a viitorului imediat, vă propun să ne luăm, ca ghid, după temele de discuţie ale unui recent forum mondial, intitulat, tocmai, Global City, „Oraşul global”, care a avut loc la Abu Dhabi în zilele de 7 şi 8 aprilie 2009. Precizez că Global City Abu Dhabi 2009 a fost a patra ediţie a acestui forum internaţional, prima organizată în afara Europei, ediţia inaugurală desfăşurându-se în 2005, la Cannes, şi fiind urmată de două ediţii care au avut lor la Lyon. Mai precizez, de asemenea, că „supratema” acestor forumuri o constituie construirea oraşelor durabile, domeniu în care campioană şi pionieră este, iată, Europa. Nu America, nici „noua Americă”, „noile Americi” care sunt, pentru unii, China şi India. Europa este, în continuare, tărâmul civilizaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte civilizaţia durabilă a viitorului. Să fim mândri că suntem europeni şi să ne conformăm acestei po­ziţii geografice cu pretenţii.

La cea de-a patra ediţie a forumului mondial Global City, „Oraşul global”, au fost prezenţi reprezentanţi ai unor metropole de pe întreaga planetă: Toronto, Los Angeles, Cairo, Manchester, Cracovia, Milano, Amsterdam, Gent, Paris, Lyon, Grenoble, Angers, Lille, Narbonne.

Această listă ar putea să nedumerească. Iar problema pe care o pune ea este extrem de importantă: crucială.

Lista oraşelor participante la forumul Global City de la Abu Dhabi nu cuprinde, aşa cum se poate vedea, doar oraşe mari, ci oraşe dezvoltate, oraşe cu pretenţii, fie şi zonale, regionale, de oraş global. Toate, însă, preocupate de dezvoltarea urbană durabilă.

Un oraş global, o metropolă contemporană cu adevărat modernă, actual, prezent, nu trecut, ci­vilizată nu se defineşte, aşadar, neapărat, prin dimensiuni, prin mărime, ci prin gradul de dezvoltare durabilă. Nu dimensiunile califică, azi, o metropolă, nu întinderea, „extensiunea”, cum ar spune filozofii, ci intensiunea, concentrarea care nu face viaţa imposibilă, complexitatea care nu se opune vieţii. Asta înseamnă, de fapt, oraş global.

Deci, dacă nu dimensiunile contează, cel puţin în cazul oraşelor, de ce nu a fost şi Bucureştiul reprezentat la Abu Dhabi, măcar să înveţe cum fac alţii să-şi şi dezvolte oraşele, dar şi să poată trăi curat, armonios, non-paseist, mo­dern, actual în ele? De ce Cracovia da şi Bucureştiul nu?

Pentru că un eventual reprezentant al Bucureştiului nu ar fi avut ce să spună, cu ce să se laude, deoarece la Bucureşti, oraş potenţial, virtual global, nu există decât probleme, dar nicio idee de rezolvare şi nicio preocupare în această direcţie.Să stăm ascunşi – şi să ne fie ruşine! Nu avem ce căuta în lumea cea mare! Dar ce vină avem noi, cetăţenii, locuitorii? Nu ar fi tocmai rolul, de elită, al autorităţilor să ne înveţe, să ne educe, fie şi constrângându-ne, blând, dar ferm?
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul