Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Case de toleranţă şi toleranţă religioasă

        Mircea Ghiţulescu

 Alina Hiristea (Rece după căsătorie) este câştigătoarea unui proiect de teatru al tinerilor iniţiat de Mircea Diaconu la Teatrul Nottara. Ea a dramatizat un roman al scriitorului francez, evreu,  rus Romain Gary, intitulat Ai toată viaţa înainte, formulă prin care adolescenţii sunt îndemnaţi să aibă răbdare până le vine rândul. Într-adevăr, este vorba despre doi copii în pragul adolescenţei (Mohamed şi Moise), numai că ei sunt crescuţi la un orfelinat care se ocupă de copii din flori,  ale căror mame sunt încă în activitate şi câştigă destul să poată plăti întreţinerea acestor progenituri ale tuturor. Problema este că musulmanul este crescut în religia iudaică, iar evreul în cea musulmană, dar niciunul nu are de suferit din acest motiv. Este un soi de ecumenism pentru iudeo-musulmani demn de toată lauda. Dar şi  un ecumenism laic, pentru că nimeni nu este de condamnat  pentru viaţa acestor copii ai nimănui, de toate naţiile şi religiile, pe care Madam Roza îi oploşeşte pe lângă casă. Nu ştim dacă starea sentimentală a spectacolului provine de la Romain Gary sau de la Alina Hiristea, dar este foarte clar că  impresia dominantă este de iubire şi toleranţă. Alina ne asigură, într-o luare de atitudine imprudentă din caietul program că „Dumnezeu există, credeţi-mă pe mine!”. Spectacolul său este prea puţin pentru o asemenea afirmaţie, dar, fiind generos şi conciliator, seamănă foarte bine cu Tache, Ianke şi Cadâr  de Victor Ion Popa, încât ne întrebăm de ce a mai fost nevoie de dramatizarea Alinei când exista o demonstraţie  perfectă pe aceeaşi idee în micul tezaur al dramaturgiei române. Sunt ciudăţenii la care trebuie să se priceapă Cătălina Buzoianu, care a preferat să dramatizeze Patul lui Procust de Camil Petrescu, decât să joace romane gata dramatizate, cum ar fi drama Jocul ielelor de acelaşi autor. Oricum, nu se poate spune că a dispreţuit literatura română, cum face Cris Simion care  adaptează pentru scenă numai romane străine, drum pe care merge destul de hotărâtă şi Alina Hiristea. Cred că va trebui creat un fond de urgenţă pentru mituirea directorilor de scenă, ca să se pună în scenă şi literatura română.    Revenind,  simţi că spectacolul îţi este foarte apropiat şi cald prin Ruxandra Sireteanu (Madam Roza), care nu doar primeşte bani pentru „copiii de curve” pe care şi-i asumă, dar îi şi iubeşte până la pierzare. Şi prin Boris Petroff,  în rol dublu, de înţelept musulman şi de tată vinovat al lui Momo/Mohamed. Aici ajungem, în fine, la hiba spectacolului care este a tuturor pieselor cu copii, inclusiv sau, mai exact, în primul rând Cruciada copiilor a lui Blaga, pe care nimeni nu a reuşit să o ridice la valoarea unui mare spectacol, deşi este una dintre cele mai mari drame europene. Şi asta, pentru  că personajul principal, Radu, este copil. Se repetă situaţia cu Spiridon din Noaptea furtunoasă a lui Caragiale, jucat de cele mai multe ori  de actriţe în travesti. Nici Laura Vasiliu nu reuşeşte să fie copilul musulman, ci rămâne o fată frumuşică, deghizată în copil. Ca, de altfel, şi  Corina Dragomir care joacă rolul copilului Moise cu iluminări de candoare în ochii larg deschişi. Un portret expresiv creează Mihai Perşa în Doctorul Katz, iar Mihaela Subţirică şi Raluca Jugănaru sunt apariţii admirabile. O surpriză plăcută este scenografia regizorului  Mihai Constantin Ranin (Mc Ranin, cum semnează el), a cărui viaţă aventuroasă  (ea însăşi subiect de teatru) pare desprinsă din Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde. El a creat spaţii largi cu o punte interactivă spre public şi nişte nostime costume de comedie, pentru că Romain Gary are umor şi ironie în doze bine gândite, la care Alina Hiristea Rece adaugă şi un pic de melancolie.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul