Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Case de toleranţă şi toleranţă religioasă

        Mircea Ghiţulescu

 Alina Hiristea (Rece după căsătorie) este cāştigătoarea unui proiect de teatru al tinerilor iniţiat de Mircea Diaconu la Teatrul Nottara. Ea a dramatizat un roman al scriitorului francez, evreu,  rus Romain Gary, intitulat Ai toată viaţa īnainte, formulă prin care adolescenţii sunt īndemnaţi să aibă răbdare pānă le vine rāndul. Īntr-adevăr, este vorba despre doi copii īn pragul adolescenţei (Mohamed şi Moise), numai că ei sunt crescuţi la un orfelinat care se ocupă de copii din flori,  ale căror mame sunt īncă īn activitate şi cāştigă destul să poată plăti īntreţinerea acestor progenituri ale tuturor. Problema este că musulmanul este crescut īn religia iudaică, iar evreul īn cea musulmană, dar niciunul nu are de suferit din acest motiv. Este un soi de ecumenism pentru iudeo-musulmani demn de toată lauda. Dar şi  un ecumenism laic, pentru că nimeni nu este de condamnat  pentru viaţa acestor copii ai nimănui, de toate naţiile şi religiile, pe care Madam Roza īi oploşeşte pe lāngă casă. Nu ştim dacă starea sentimentală a spectacolului provine de la Romain Gary sau de la Alina Hiristea, dar este foarte clar că  impresia dominantă este de iubire şi toleranţă. Alina ne asigură, īntr-o luare de atitudine imprudentă din caietul program c㠄Dumnezeu există, credeţi-mă pe mine!”. Spectacolul său este prea puţin pentru o asemenea afirmaţie, dar, fiind generos şi conciliator, seamănă foarte bine cu Tache, Ianke şi Cadār  de Victor Ion Popa, īncāt ne īntrebăm de ce a mai fost nevoie de dramatizarea Alinei cānd exista o demonstraţie  perfectă pe aceeaşi idee īn micul tezaur al dramaturgiei romāne. Sunt ciudăţenii la care trebuie să se priceapă Cătălina Buzoianu, care a preferat să dramatizeze Patul lui Procust de Camil Petrescu, decāt să joace romane gata dramatizate, cum ar fi drama Jocul ielelor de acelaşi autor. Oricum, nu se poate spune că a dispreţuit literatura romānă, cum face Cris Simion care  adaptează pentru scenă numai romane străine, drum pe care merge destul de hotărātă şi Alina Hiristea. Cred că va trebui creat un fond de urgenţă pentru mituirea directorilor de scenă, ca să se pună īn scenă şi literatura romānă.    Revenind,  simţi că spectacolul īţi este foarte apropiat şi cald prin Ruxandra Sireteanu (Madam Roza), care nu doar primeşte bani pentru „copiii de curve” pe care şi-i asumă, dar īi şi iubeşte pānă la pierzare. Şi prin Boris Petroff,  īn rol dublu, de īnţelept musulman şi de tată vinovat al lui Momo/Mohamed. Aici ajungem, īn fine, la hiba spectacolului care este a tuturor pieselor cu copii, inclusiv sau, mai exact, īn primul rānd Cruciada copiilor a lui Blaga, pe care nimeni nu a reuşit să o ridice la valoarea unui mare spectacol, deşi este una dintre cele mai mari drame europene. Şi asta, pentru  că personajul principal, Radu, este copil. Se repetă situaţia cu Spiridon din Noaptea furtunoasă a lui Caragiale, jucat de cele mai multe ori  de actriţe īn travesti. Nici Laura Vasiliu nu reuşeşte să fie copilul musulman, ci rămāne o fată frumuşică, deghizată īn copil. Ca, de altfel, şi  Corina Dragomir care joacă rolul copilului Moise cu iluminări de candoare īn ochii larg deschişi. Un portret expresiv creează Mihai Perşa īn Doctorul Katz, iar Mihaela Subţirică şi Raluca Jugănaru sunt apariţii admirabile. O surpriză plăcută este scenografia regizorului  Mihai Constantin Ranin (Mc Ranin, cum semnează el), a cărui viaţă aventuroasă  (ea īnsăşi subiect de teatru) pare desprinsă din Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde. El a creat spaţii largi cu o punte interactivă spre public şi nişte nostime costume de comedie, pentru că Romain Gary are umor şi ironie īn doze bine gāndite, la care Alina Hiristea Rece adaugă şi un pic de melancolie.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul