Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Să ne rādem, să ne simtem bine

        Ana-Maria Nistor

Azi n-am umor. Da’, ştiţi, absolut deloc. M-am uitat la o emisiune de divertisment pe Antena 1 şi mi-au căzut colţurile gurii. Ei, şi? Nu-i nimic. Asta spun şi eu, doar că soiul acesta de buruiană a comicului se prinde bine īn solul neafānat al televiziunilor şi se īnmulţeşte ameţitor de repede.

Din păcate, cei care citesc revista aceasta ştiu despre ce vorbesc eu aici, ceea ce este şi mai frustrant, că baţi la porţi deschise şi, parcă, iarăşi ne văităm noi nouă şi īn afară nu se īntāmplă nimic. Īn fine, dacă tot am pornit acum, să bat apa-n piuă pānă la capăt. Apăru de curānd o emisiune, zice-se de umor, pe numele ei „Rāsmeriţa”, care se difuzează miercurea, īn prime-time şi care are drept gazde, prezentatori, creiere, vedete, spuneţi-le cum vreţi, doi băieţi simpatici care fac de ceva vreme şi televiziune, şi radio. Buzdugan şi Morar au deja publicul lor la Radio Zu, i-am ascultat de cāteva ori şi i-am admirat pentru energia şi inspiraţia de care dau dovadă zilnic, la un matinal bine trezitor şi haios, care ţine cāteva ceasuri. Ca orice vedetă din presa autohtonă, cei doi au respectat īntocmai reţeta noastră de carieră, adică ţuşti pe sticlă, dacă īn audio ai arătat că eşti bun. Ei bine, īn acest punct s-ar putea să avem de-a face cu „un drum care se bifurcă īn trei”, vorba plutonierului. O parte din cei īmpinşi īn faţa camerelor pălesc īn lumină şi se īntorc īn studio cu căştile pe urechi, realizānd că vocea uneori ţine loc pentru 1.000 de imagini. Cu alţii, precum Mircea Badea, s-a īntāmplat exact pe dos şi-atunci bucurie este de toate părţile. Pe Buzdugan şi Morar īnsă nu ştiu īn ce categorie să-i pun, nu-s nici aici, nici aici, precum detergentul de vase. Primul numit a intrat de multişor īn gaşca Divertişilor şi face treabă bună acolo, celălalt ţine o emisiune pe Antena 2, care e nicicum. Aşa că băieţii s-or fi gāndit să strāngă rāndurile, să-şi definească mai bine imaginea şi sound-ul duetului lor şi i-au convins pe capii Antenei să le dea spaţiu īn grilă pentru ceva ce pare a fi o reţetă sigură de succes: farsele de la radio, īn alt format, aduse īn video. Oameni buni, rar m-am īntristat mai tare! Īmi veneau īn minte o mulţime de teorii despre tragic, mi-era dor de Caragiale, de Băieşu, de bancurile cu Bulă, de „Urzica”, de Ionescu, ba chiar şi de sketch-urile teveriste. Cāţiva oameni, īn cazul de faţă Aurelian Temişan, Cătălin Crişan, Marilena Chelaru – vedete, care va să zică -, sunt puşi fiecare īn cāte o situaţie numită generic „farsă”, dar care depăşeşte graniţele grotescului īngăduite de Estetică. Unuia i se īnscenează, de ziua sa, un furt cu atac armat, cu māini legate, o femeie ostatică şi un bun prieten (Adrian Daminescu) complice. Pe Cătălin Crişan l-au atacat īntr-un restaurant, la ora prānzului, nişte manelişti bruneţi, deghizaţi īn fani şi, mai cu admiraţie, mai cu forţa, l-au suit pe o masă, l-au pus să cānt㠄Gara noastră mic㔠şi apoi, pour la bon bouche, o strofă dintr-o manea. Iar actriţei comice Marilena Chelaru putea foarte uşor să-i stea inima-n loc. Locul se cheamă Dămăroaia, lāngă un cimitir unde femeia cumpără o maşină cu banii jos. Ce s-a īntāmplat īn ora īn care a fost lăsată să aştepte fără chei īn contact  m-a scandalizat. Blocată de un autobuz plin, o ambulanţă cu un „bolnav” īn ghips care se străduia să treacă dincolo de mica, dar puternica ambuscadă, omul e scăpăt de vreo două ori de pe targă, nu-i nimic, Marilena e tare, urmează o īnmormāntare, cu tot cu alai de bocitoare, preot şi un sicriu traversat peste capotă, vine şi un camion care trebuie să treacă, iar punctul culminant e maşina īntoarsă cu roţile īn sus de un buldozer. De restul, isterie multă, monşer. Final apoteotic: toată echipa sare pe victima agresată, rāzānd şi urlānd „a fost o farsă!” căci, nu-i aşa, comicul nu e comic dacă nu ajungi la catharsis. Sau la spital, după caz şi puterea cordului. Eu, una, i-aş fi dat īn judecată, sub nicio formă n-aş fi venit īn platou amuzată să comentez imaginile şi spaimele prin care am trecut. Dar eu n-am umor azi, v-am spus-o deja. Eu am o lehamite şi-un gust sălciu, că nu ne mai potolim odată. Confundăm comedia cu băşcălia, ironia cu bătaia de joc şi poanta cu agresivitatea. Apoi rādem ca proştii, crezānd că victimei i-am provocat o uşoară creştere de adrenalină, şi nu un stop cardiac. Şi dacă omul nu pricepe, e vina lui; doar am glumit, ce Dumnezeu! A fost o farsă inocentă. Chiar nu mai are nimeni īn ţara asta simţul umorului?! Hai, bă, să ne rādem noi săptămānal, triştii aştia nu pricepe adevărata rāsmeriţă. Păcat, ne distram atāt de bine!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul