Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Viorel Mărginean şi dulcea obsesie a zborului

        Iolanda Malamen

Artistul romān şi-a īnvins treptat-treptat reticenţa de-a expune īn alte spaţii decīt cele consacrate şi găseşte noi soluţii pentru īntīlnirea cu publicul. Renunţīnd  adesea la spaţiile consacrate, incomodat de aerul lor vetust, şi la mohorala de pe chipul supraveghetorilor, el te poate plimba printr-un labirint de īncăperi şi holuri, te poate atrage īn curtea unei gospodării ţărăneşti (aşa cum a făcut gruparea Prolog acum 2-3 ani), īntr-un magazin de suveniruri, īntr-un restaurant, īntr-un apartament de bloc, īn subsolul unei clădiri (vezi Galeria ,,Catacomba“, din păcate, īngropată de vie), īn aer liber ş.a.m.d. Distanţa dintre lucrări şi eventualii vizitatori īşi micşorează limitele şi unghiurile şi se creează un plus de complicitate şi un neaşteptat schimb de energii, īn care convenţionalul dispare.

Săptămīna trecută, la ,,America House“ (etajul 7),  clădire desprinsă parcă din paginile revistelor de arhitectură ,,en vogue“, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură şi desene Viorel Mărginean şi Olga Mărginean. Din păcate, despre artista-graficiană  nu ştiu pīnă acum mai nimic (vina este cu siguranţă a mea), aşa că promit ca, īntr-un viitor apropiat, să repar greşeala.

Īn cīteva fraze de deschidere, criticul de artă Dan Hăulică, aflat īntr-o bună dispoziţie tandru-evocatoare, a vorbit despre ceea ce dă valoare şi substanţă estetic-emoţională operei lui Viorel Mărginean, subliniind amplitudinea mărturisirilor vegetalului şi a zborului, metafore-obsesii ale artistului. A fost, de asemenea, proiectat un film de scurtmetraj, realizat de regizorul Geo Saizescu, acum trei decenii, īn care Nichita Stănescu, īmprietenit pīnă la extaz cu zborurile din picturile lui Viorel Mărginean, le comenta volubil, strecurīnd pe alocuri, cu inimitabila intonaţie tărăgănată, şi secvenţe din propriile poeme.

Biografia lui Viorel Mărginean īncepe la 12 decembrie 1933, īn comuna Cenade, judeţul Alba, loc īn care-şi petrece primii şapte ani din viaţă. Tatăl său, brigadier silvic al Mitropoliei Blajului, a fost primul primar romān de după 1918. Absolvă Institutul de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu“ īn 1959, clasa prof. Ioan Marşic, şi īncepe să expună foarte mult atīt īn ţară, cīt şi īn străinătate. Din 1960 şi pīnă la numirea īn funcţia de ministru al Culturii (1995-1996), deţine diverse alte funcţii legate nemijlocit de artele plastice. Opera īi este răsplătită cu numeroase premii şi distincţii, naţionale şi internaţionale. Are lucrări īn muzee şi zeci de colecţii particulare, pretutindeni īn ţară şi īn lume. La des­chiderea Bienalei de la Paris din 1967, Andre Malraux zăboveşte īn faţa lucrărilor lui Viorel Mărginean, arătīndu-se surprins de frumuseţea şi de insolitul lor.

Purtīnd cu sine toată viaţa, copilăria, ţinuturile natale şi elementele legate de natură, pe care le-a esenţializat şi le-a şlefuit, deschizīnd īn pictura ultimelor decenii  viziunea fabulosului şi a fantasticului-muzical īn succesiunea lor creativă, atent la fiecare fărīmă de viaţă, la fiecare atingere şi stingere a anotimpurilor, la ritmurile lor sublime, Viorel Mărginean este, probabil, printre cei mai lirici (īn sensul ecourilor luminoase) dintre toţi pictorii momentului. Interesant este faptul că neclintirea sa tematică nu s-a plafonat īn timp, resursele părīnd infinite. Zborul, căruia de-a lungul anilor i-a dat, poat,e cea mai concentrată şi mai candidă atenţie, i-a īnsoţit imaginaţia īntr-o risipă de ipostaze, migrări, plutiri şi odihne. Solitare sau nu, cu aripile deschise sau lipite de trup, sime­trice sau īntr-o (neo)rīnduială voită, zborurile sunt cele care poartă cu sine aspiraţii, iubiri, setea de īnălţimi, plutiri şi destine, fiind metafore īntre pămīnt şi cer.

Zborul străpunge anotimpurile care la Viorel Mărginean devin decoruri pe care se suprapun, ca īn legende, supranaturalul, armonii de o gravă sonoritate, perspective minuţios articulate şi caligrafii care poartă taine paradisiace.

Uneori, deasupra unor dealuri īnverzite, īn care animalele şi casele, şi oamenii par muşuroaie de insecte, perspectiva se inversează şi dimensiunile păsărilor sunt exagerate ironic, pătrunzīnd ca nişte supersonice īn spaţiul care veghează splendorile pămīntene. O pasăre poartă cu sine pe trup flacăra care-o īmpinge patetic spre īnălţimi. Din nişte vase de lut ies crenguţe pline de muguri, īn fapt, o puzderie de fluturi care stau gata să-şi ia zborul. O admirabilă pictură ne sugerează succesiunile cromatice şi vitalitatea de o stranie transparenţă a Deltei. O toamnă cu explozii muribunde, sīngerii īşi trăieşte printre coline pitoreşti golirea de sevă. O pasăre pluteşte halucinant īntr-o mare de alb, ca o literă singură pe o pagină īncă nescrisă. Pe crengile unui copac, frunzele s-au transformat īn plăpīnde pīlpīiri cu īnveliş de păsări..

Viorel Mărginean inoculează īn privitor, dulcea obsesie a naturii, făcīndu-l aliatul lui la spectacolul creaţiei. Vasal nostalgic al tuturor formelor şi culorilor de viaţă, de la plăpīndele efemeride pīnă la arca purtătoare de dobitoace, pictorul n-a părăsit niciodată sub un pretext sau altul, pentru o modă sau alta perspectiva din care şi-a ales să privească, smerit şi fascinat esen­ţele, foşnetele, frăgezimea şi eternitatea acestei lumi. Pe drept cuvīnt, putem vorbi despre Viorel Mărginean ca despre un artist care poartă cu sine un logos pictural, evocator şi senin-provocator. Opera lui se īncheagă ţesătură cu ţesătură, constituind un capitol important din istoria recentă a picturii noastre, care vorbeşte despre rădăcinile care, din fericire, ne pot īncă hrăni. Īnchei această scurtă incursiune, gīndindu-mă cu tristeţe la cei foarte puţini care mai intră īn sălile de expoziţii din Bucureşti şi cu multă nostalgie la ce īnsemna prin anii şaptezeci sau optzeci, o expoziţie de pictură īntr-o galerie bucureşteană. Mi-l amintesc, spre exemplu, pe Nicolae Steinhart care, la o expoziţie a lui Sorin Dumitrescu şi Şerban Gabrea, de la Arhitectură, a venit o săptămīnă zi de zi, zăbovind ore īn şir īn faţa lucrărilor. Dar mai bine să nu mai vorbesc despre golul imens din sufletele noastre, despre indiferenţă şi lipsă de respect.. Nu de alta, dar după cum repeta cu obstinaţie Nichita, ,,cuvintele atrag realul“.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul