Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Folcloristica e încă vie

        Adrian G. Romila

Obligată la marginalizare de o post-modernitate reticentă la specificitate, etnologia s-a refugiat într-o disciplină universitară rar frecventată. Pentru a supravieţui ca specializare, ea a fost obligată la asociere (în coada şirului) cu domenii conexe precum antropologia, imaginarul, istoria religiilor sau literatura comparată. Nu că înainte ar fi fost separată, dar obiectul ei de studiu era înainte (cel puţin până în anii ’50-’60 ai secolului trecut) clar precizat: mentalitatea omului arhaic. Asta făcea ca să fie încă în vogă şi să lucreze cu propriile instrumente: anchete de teren, interpretări de texte, obiecte şi documente, conjecturi şi analize faptice, sistematizări. Fie că s-a numit „gândire sălbatică” (Claude Lévi-Strauss) sau altcumva, etnologia urmărea tipologia socio-culturală a mediului rural şi paradigmele simbolico-imaginare ale mentalului pre-alfabetic. La noi, disciplina a fost strălucit reprezentată, mai ales din interbelic spre sfârşitul secolului XX, de nume celebre, folclorişti şi filozofi, deopotrivă: Dimitrie Gusti, Lucian Blaga, Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă, Ernest Bernea, Romulus Vulcănescu, Mihai Pop, Iordan Datcu ş.a. Astăzi mai citim, pe ici, pe colo, câte o carte sau un articol de etnologie, cu slabe rezonanţe: Sabina Ispas, Antoaneta Olteanu, Petru Ursache, Vintilă Mihăilescu. Doar temele „in trend“ şi tratarea larg multidisciplinară să mai transforme azi demersul etnologic-antropologic într-unul cu priză la public (cazul Andrei Oişteanu). Din aceste motive, contribuţiile contemporane în etnologie apar, de regulă, în reviste strict universitare, difuzabile numai în branşă.

 

Cartea etnologului bistriţean Vasile V. Filip (Eseuri +/- etnologice, Eikon, Arcade, 2008) se încadrează perfect în tipul de discurs marginal prezentat mai sus. Cu o tematică bogată, dedicată unor teme folclorice cu reverberaţie locală şi naţională, dar şi cu recenzii de carte, ea adună articole, interviuri şi alte luări de poziţie, risipite în publicaţii locale, de-a lungul ultimilor ani („Zes­trea”, „Revista ilustrată”, „Grai. Revistă de literatură şi artă”, „Revista Bistriţei”, „Studia Universitas Babeş-Bolyai”, „Mişcarea literară”). Autorul e, în zonă, un specialist reputat, atestat, între altele, în 1998, prin publicarea lucrării de doctorat, susţinută la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca: Universul colindelor româneşti (În perspectiva unor structuri de mentalitate arhaică), Editura Saeculum I.O. Cele şase secţiuni ale antologiei de eseuri - Mituri fundamentale, Alte aspecte de cultură populară, Cărţi de cercetare etnologică, Etnologie şi literatură, File de calendar popular, Aspecte sociale - încearcă să organizeze un material publicistic destul de mare şi dau cărţii un aspect uşor deconcertant. E, probabil, riscul oricărei antologii care pune laolaltă studii, recenzii, prefeţe şi interviuri.

 

Originalitatea unor abordări salvează, însă, aspectul heteroclit al textelor. Ele se află mai ales în prima secţiune: hermeneutica eroului tragic din piesa Meşterul Manole a lui Blaga, în cheia miturilor zidirii din Balcani; paralela inedită între intriga Mioriţei şi cea a colindei ardelene Mă luai, mă luai, un text folcloric extrem de puţin cunoscut; apropieri dintre spiritul mioritic şi cel dadaist; aspecte rurale transilvane în basmele culese de Ion Pop Reteganul; pomul şi steagul în ritul nunţii şi al înmormântării din zona Bistriţei-Năsăud; motivul „cârjei lui Dumnezeu” în câteva colinde şi legende cosmogonice; memorie istorică şi arhetipală în co­lindele năsăudene; frumuseţea în câteva descântece de dragoste. Găsim, însă, şi în celelalte secţiuni lucruri demne de citit: explicaţii ale unor sărbători populare, reflecţii despre satul românesc în modernitatea ultimă, relecturi folclorice ale unor autori clasici (Ţiganiada lui Budai-Deleanu, poemele de tinereţe ale lui George Coşbuc).

 

Ceea ce aş remarca drept cel mai interesant punct al textelor din cartea lui Vasile V. Filip e armătura lor ideologică, perspectiva de la care pleacă. Lucrul acesta îl arată pe autor un cercetător veritabil al culturii tradiţionale, cu metodă şi viziune proprie. E iarăşi un aspect care conferă unitate discursului variat al volumului.

 

Din punctul de vedere al etnologului bistriţean, cultura arhaică se bazează pe o mişcare procesuală, pe o devenire concretizată în constituirea unor straturi, în timp, pe care cercetătorul trebuie să le investigheze în analiza unui anume fapt folcloric. Acest lucru e de natură să explice complexitatea funcţionării culturii ţărăneşti. „Judecată dintr-o pers­pectivă diacronică, cultura populară ni se relevă, pe verticala timpului, ca o succesiune de straturi orizontale, însumând, fiecare, anumite atitudini umane, dictate de anume niveluri de mentalitate. Urmărirea pe verticală fie şi a unui singur motiv de cultură populară, dacă acesta a avut suficientă perenitate pentru a străbate mai multe din amintitele straturi succesive, poate da o idee despre devenirea umană în general, despre măreţia luptei omului cu propriile sale limite.“ Urmând tipologia lui Iuri Lotman, tradus la noi în anii ’70, Vasile V. Filip distinge două niveluri ale culturii populare. Mai întâi, un nivel arhaic-atemporal, numit „semantic”, care nu tolerează originalitatea. Specifică modernităţii individualiste, originalitatea nu face parte din sistemul tradiţional de valori, în care insul face parte din Ordine. El nu se poate defini ca fiinţă unică şi irepetabilă, ci e parte a unui sistem care îl transcende. În mentalitatea arhaică, subliniază autorul, partea se identifică întregului, iar cunoaşterea nu înseamnă acumulare de informaţie, ci „aprofundarea unei singure unităţi informaţionale, care oglindeşte în sine întregul”. Adevărul, în acest caz, e atemporal, el e prezent prin participare la Ordinea tradiţională, nu prin abstragere din întreg, iar valoarea e repetare a unui arhetip. „Gesturile şi acţiunile omului culturii populare arhaice şi tradiţionale se ordonează după liniile de forţă ale unor scheme mitice, iar manifestarea socială a acestora ia forma ritualului.” Prescripţiile rituale garantează, pentru omul arhaic, adevărul fiecărui gest, al fiecărui obiect, al fiecărei propoziţii ontologice.

 

Al doilea nivel al culturii populare propus de Vasile V. Filip e numit „sintactic”. El se constituie o dată cu apariţia conştiinţei individuale, cu trecerea de la artistul anonim ce repetă Ordinea la Demiurgul civilizator ce o contrazice. Acest nivel se face simţit în tensiunea dintre formele ritua­lice canonice în curs de estompare şi nevoia afirmării conştiinţei de sine a creatorului popular. Conflictul apărut e gene­rator de artă şi marchează o cotitură importantă în morfologia mentalităţii arhaice. „Forma ritualică este resimţită ca limită a libertăţii creatoare şi a libertăţii umane în general.” Deşi respectă, în continuare, Ordinea, artistul popular tinde să devină, chiar în interiorul acesteia, creator de orizont şi de stil. Probabil că folclorul românesc s-ar situa exact pe această graniţă mobilă între anonimatul uitat şi individualismul încă neafirmat pe deplin.

Dialectica „semantic”-„sintactic” e aplicată de autor mitului creatorului din balada Monastirea Argeşului, aşa cum e transpus el în drama expresionistă blagiană (e primul text al volumului şi, de departe, cel mai consistent: Meşterul Manole: între actantul ritualic şi eroul tragic). Mitul se umanizează în piesa lui Blaga, susţine Vasile Filip. O dată cu scăderea necesităţii mitice a sacrificiului creşte esenţa de artist a eroului. „Accentele se deplasează dinspre conştiinţa mitică, gregară, supraindividuală, a omului arhaic (creator al culturii semantice), spre conştiinţa individuală, etică şi estetică, a omului modern (creator al culturii sintactice). Manole este tot mai puţin omul arhaic care, zidind, repetă actul primordial al creaţiei, şi tot mai mult artistul mânat de propriul impuls creator, dar, simultan, şi omul, ataşat de valorile de aici şi de acum ale vieţii.” Conştiinţa estetică se manifestă, însă, în forme ritualice consacrate, dar care contrazic puternic etica: iubirea, ataşamentul faţă de viaţă. Meşterul trebuie să ucidă, aşa cere ritul şi rânduiala unei jertfe ziditoare, dar victima e chiar soţia sa. Iar „drama meşterului atinge momente de maximă tensiune tocmai acolo unde conştiinţa individuală întâlneşte forme ritualice bine conservate ce îngrădesc manifestarea liberă a forţei creatoare a individului şi - tocmai prin aceasta - o şi provoacă. Ca orice sentiment, şi cel al creaţiei are nevoie de piedici pentru a se cristaliza şi a creşte.” Tragismul eroului blagian vine din punerea sub îndoială a temeiurilor vechii Ordini care cere o jertfă creatoare şi din asumarea unei lupte imposibil de purtat. El e un erou modern, prin excelenţă, într-o dramă mitică. Aşa cum o demonstrează analiza lui Vasile Filip, Blaga duce mai departe originalitatea baladei româneşti, care, spre deosebire de alte variante balcanice, urmăreşte destinul meşterului până la împlinirea sa printr-o moarte simbolică (zborul eşuat de pe acoperiş) şi printr-o metamorfoză acvatică.Scrise convingător şi bine aşezate bibliografic, eseurile etnologice ale lui Vasile V. Filip dovedesc că ştiinţa folclorului e încă vie, chiar dacă e practicată cumva în marginea umanioarelor de astăzi. Satul tradiţional s-a perimat, e-adevărat, dar el mai subzistă imaginar ca obiect de studiu al unei ştiinţe uitate şi, de ce nu, ca obiect de nostalgică amintire. Măcar în memoria unor pasionaţi nelecuiţi de modernitate. „Sufletul lor”, afirmă autorul într-o anchetă despre soarta ţăranilor contemporani, „îşi mai aduce aminte, încă, de foşnetul lanurilor de cânepă, de lătratul ca de zăvod al meliţei, toamna, când lumina gălbuie se răsfrânge în grămezile de puzderii, iar cea albă a primăverii - în valurile de pânză întinse la uscat pe iarba proaspătă”. Cercetători ca profesorul bistriţean Vasile V. Filip se încăpăţânează să ne mai povestească, încă, elegiac, de „cămaşa albă, încreţită la încheietură, a bunicii”.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul