Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Noua democraţie

        Bogdan Ghiu

Viaţa direct şi continuu constituţională. Mai mult: constituantă. Productivitatea, faptul vital, caracteristic şi coexistent vieţii, de a-şi produce implicit, automat, şi propriile legi, propria Constituţie. Viaţa este direct, spontan politică.

 

Altfel spus, „capacitatea de a-ţi pune propriile întrebări fără a te lăsa intimidat de niciun bun-simţ, oricât de mic ar fi numărul celor care le înţeleg şi indiferent de importanţa aparent scăzută a mizelor”, „capacitatea de a nu renunţa la propriile tale probleme indiferent de presiunea pe care o exercită asupra ta discipline mai prestigioase sau instituţii mai solid instalate” (Bruno Latour, Politiques de la nature. Comment faire entrer les sciences en démocratie, Paris, La Découverte, 1999, 2004; Politics of nature: how to bring the science into demo­cracy, Harvard University Press, 2004).

 

„Noua vârstă, post-reprezentativă, a democraţiei”; „democraţia permanentă a neîncrederii faţă în faţă cu democraţia episodică a legitimităţii electorale (...) contrafort”; „democraţia respingerii (...) democraţia proiectului (...) poporul-veto”; „democraţia electorală s-a erodat, democraţiile bazate pe exprimare, pe implicare şi pe intervenţie s-au consolidat”; „contrademocraţia a precedat democraţia electoral-reprezentativă”; „viaţa democraţiei e structurată de tensiunea dintre sfera electoral-reprezentativă şi universul contra-democratic”; „un mod de gândire propriu-zis constituţional al dreptului la rezistenţă”; „suveranitate complexă”; „Fichte (...) interzicerea candidaturilor electorale”; „rebelul, opozantul şi disidentul”; „suveranitatea negativă a poporului”; „reflecţie a societăţii asupra ei înseşi (...) comunitate lucrând public la propria ei infrastructură mentală şi civică”; „acţiune a societăţii asupra ei înseşi”; „activitatea democratică (...) depăşeşte cu mult cadrul unic al instituţiilor electoral-reprezentative”; „între puterea pur informală a opiniei sau a intervenţiei militante şi dispozitivul strict constituţional rămâne un întreg spaţiu de explorat”; desemnarea deţinătorilor puterii „precare” prin „tragere la sorţi”; „legitimare «slabă» prin tragere la sorţi şi putere «tare» de supraveghere”; „mult mai mult decât simpla desemnare populară conducătorilor, controlul cetăţenesc este cel care defineşte democraţia (...) alegerile au sfârşit prin a se impune ca un fel de instituţie democratică totală”; şi, mai ales, „cetăţenii nu mai visează să cucerească puterea pentru a o exercita” etc. (Pierre Rosanvallon, La contre-démocratie. La politique e l’ĺge de la défiance, Seuil, 2006; sublinierile mele).

 

O nouă vârstă, o nouă „etapă”, un nou „spirit” caracterizează nu numai democraţia şi gândirea asupra democraţiei, noua teorie a democraţiei sau teoria noii democraţii, ci şi gândirea filozofică, gândirea propriu-zisă, modul de a gândi realitatea, de a reflecta asupra actualităţii, pornind de la actualitate. Vârstei „post-electorale” sau „post-repre­zentative” a democraţiei îi corespunde noua gân­dire „post-critică”, constructiv-constituţională. Noii teoreticieni ai democraţiei (din rândurile cărora multe alte nume, europene, dar şi nord-americane, ar putea şi ar merita să fie citate) nu se mai rezumă doar la a critica incompletitudinea democraţiei, care, aşa cum spune acelaşi Pierre Rosanvallon, nu a suferit, de 200 de ani încoace, nicio mutaţie interioară majoră în ceea ce priveşte reprezentarea şi construirea legitimităţii. Ci regândesc radical constituţional democraţia însăşi. Noi forme de facto ale democraţiei aşteaptă să fie conceptualizate şi instituţionalizate, constituţionalizate de jure. Democraţia se extinde, se rafinează, se complică, se dezvoltă. În ordine esenţial, substanţial umană, singura dezvoltare, singurul progres pe care trebuie să ni-l imaginăm posibil este tocmai în ordinea democraţiei, chiar dacă, pe urmele modernităţii, noi ne-am obişnuit să delegăm progresul şi dezvoltarea în ordine economică, ştiinţifică, civilizaţională. Adevărata civilizaţie o dă, însă, democraţia.

Dar democraţia, ca atare, nu este dată, ci trebuie permanent rediscutată, re-creată. Ea nu poate fi asigurată şi consolidată decât prin extindere, prin re-constituţionalizare permanentă.

Or, noua constructivitate, noua creativitate constituţională a gândirii filozofice continuă activitatea pur critică, analitică, a ceea ce am putea numi marea epocă a deconstrucţiei. Gânditori precum Latour sau Rosanvallon (dar şi mulţi alţii) continuă în pozitiv marea generaţie finală, hipercritică, a lui Foucault, Deleuze, Derrida & comp. Acolo unde aceştia din urmă au săpat, noii gânditori vin să construiască noi temelii. Infinitelor şi radicalelor, cu adevărat abisalelor genealogii ale modernităţii şi ale democraţiei, care nu au făcut decât să atragă atenţia asupra găurilor, asupra golurilor superficial, ad hoc acoperite, expediate, care ameninţă dinăuntru impunătoarele edificii de putere ale instituţiilor modern-democratice, le ia locul acum şantierul de reconstrucţie. Pe firul şi pe armătura negativităţii dezvăluite a modernităţii democratice se structurează acum reconceptualizarea, reconstrucţia democraţiei. Nu degeaba spunea, la începutul anilor ’90, Bruno Latour, în titlul unei cărţi devenite emblematică, „N-am fost niciodată moderni” (Nous n’avons jamais été modernes. Essai d’anthropologie simétrique, La Découverte, 1991, 2000). Modernizarea trebuie reluată, abia începută – altfel. Mo­dernitatea a rămas virtuală pentru că s-a consumat pripit, accelerat, în forme în acelaşi timp deviate şi extreme tocmai pentru că au fost expediate. Noii gânditori, noul spirit constructiv-constituţional al gândirii filozofice umple ceea ce generaţia anterioară a săpat, eliberând locul de improvizaţii literal împietrite, monumentalizate, sacralizate. Asta înseamnă adevărată continuitate în istorie. Asta în­seamnă eveniment istoric.

 

Asistăm – şi ar trebui să participăm – la pozitivarea negativului. Or, această nouă gândire, constituţional-reconstituantă, a democraţiei analizează şi încearcă să conceptualizeze, pentru a instituţionaliza democratic, o multitudine de forme comune ale vieţii din societăţile contemporane, dar pe care nici măcar noi înşine, „autorii” lor, nu le înţelegem (deşi le presimţim), dar care, lipsite de o teoretizare adecvată, sunt uşor descalificate, delegitimate ab ovo de către modul tradiţional de organizare a democraţiei.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul