Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dintre sute de catarge

        Gabriel Nedelea

Este student în ultimul an la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova (Secţia română-engleză). Publică poezie, proză şi recenzii în reviste ca „Mozaicul”, „Scrisul Românesc” şi revista electronică www.Sisif.ro. A câştigat numeroase premii la concursurile şi festivalurile de poezie din ţară ca, de exemplu, „Veronica Micle”, „Costache Conachi”, „Traian Demetrescu” (2008) sau Concursul naţional de creaţie literară de la Oraviţa (2009). De asemenea, a luat premii şi la colocviile naţionale studenţeşti de critică de la Sibiu (2008) şi Braşov (2009). (Gabriela Gheorghişor)

 

În locul meu

 

Duminica îmi astupam câinii

Cu frigul statuilor lehuze

Şi îmi ţineam mâinile pe lângă mine

În rarele fotografii din pieţe, 

 

Încremeneam în umbre de piele întoarsă,

Umbre de fauni sau de strategi

Ca nişte paltoane vechi

Ce aduc aminte de târguri şi primăveri

Sau de vitrine pline cu oglinzi

 

În cameră creşteau oase din covor

Până la tavanul care lua de la capăt

Lumina dezosată şi desenele din palmă,

Drumul de pânză şi respiraţia mea lichidă

Prefăcută cândva în panglici lungi de mătase

Şi neştiută de semenii mei.

 

În faţa casei îngropasem un scaun.

 

 

La vest de veac

 

În moara cu aburi tăierea mieilor este interzisă. Femeile din clopotniţă cheamă din ochi timpul drumului de lână.

 

Se în-credinţează şerpuirea. Adunatul scoicilor. Ploaia lăsată. Din capul păsărilor, părăsirilor, ochilor. Roata de lângă peretele vestic închisă în palmă. Trecerea ca femeile cu miei în haine, în păr, în cap. O dată pe săptămână spălatul albiturilor lângă Podul Cailor. În Valea Peştilor trecerea trenului. Păstrăvii cu ochi de pisică rup împrejur. Vederea femeilor lui Macedon. Neputinţa numelor. Căderea din balon. Vinul serilor de vară.

 

E ca în ochi pentru limbă. Pentru ureche. Poştaş pentru poştaş. Pentru numele lui Dumnezeu! Statul afară. Cu capul în piept, cu genunchii strânşi. E tânăr, Doamne! Cărţile de nisip îl dor. Şi mersul pe ape. Lăsatul postului. Vinerea zilei. Sau aripa de lână. Şi ochii peste mine. Pentru că Dumnezeu a murit cu un veac de singurătate.

 

 

Camera 13

 

Acum nu mai cade nimic

Le-am pus pe toate la locul lor,

Drumul lângă ureche,

Solniţele lângă batiste,

Un ochi de-al meu în ochiul tău,

Pe celălalt între noi

Şi soldaţii lângă scaunul din cuvânt.

 

Nu le mai pot chema pe nume

Strâns cu ziua nenumărabilă

A primului venit

Şi am să pun scările altfel,

Să aştept indienii să vină,

Să cânte din carne,

Din străzile încurcate

Şi din camera de la hotel

Unde s-au strâns statuile din piaţă.

 

În dormitorul ei

Lucrurile intră unele într-altele,

Ascultarea noastră o ia înainte,

Lumina e întoarsă pe dos,

Hainele stau cu capul în jos,

Umbrele se molipsesc de câinii albi

Care se ţin la porţile oraşului

Şi la ochii ei

Strânşi în jurul nostru.

 

 

Între haine

 

Copacului de la margine îi spuneam somn,

Aerului batiste livreşti,

Oglinzilor picioare sau haine de ocazie

Şi ne încercuiam cât ne ţinea pielea

Fără pământ şi gust

Şi fără să ştim numele străzii

Pe care se putea merge

În două trupuri

Ca şi când ar fi plouat.

 

 

Ne dădeam de ceasul marginilor

(ne îmbrăcam subţire

să nu ni se vadă mâinile,

ne scăpam din ochi

mai uşor decât baloanele negre

de pe la înmormântarea vreunui clovn)

Şi totul rămânea neterminat;

Îmi aduceam aminte de urma urmei

Şi de încălţările goale

De la nunţile pe la care am fost.

 

Mai era şi cămaşa mea albastră

Sau şosetele tale portocalii

Şi credeam în culori

Ca doi copii de viaţă.

 

 

Duminica trecutĂ

 

Deochease lumea lăsând ziua să vină

Cu nume şi linii

Trase ca nişte clopote fără toamnă

Peste ochii înnegriţi omeneşte.

De partea cealaltă a uşilor,

Fluturii sătui de pietre înverzeau uşuratici

Şi frunzele erau conştiincios egale

În faţa tuturor celor văzute şi nevăzute.

 

Odăile rămâneau goale,

Oaspeţii plecau atenţi printre oameni,

Îşi amânau neştiutori a doua venire

Şi nici ei nu ştiau când aveau să rămână.

 

Ferestrele se închideau în primele cuvinte

Scăpate în Duminica întâilor grădini

Din cântatul cocoşilor

Şi scurtele amintiri petrecute

O dată cu merele şi trecerea apelor.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul