Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O falsă sinucidere la Naţional

        Mircea Ghiţulescu

Felix Alexa iese īn forţă dintr-o penumbră inexplicabilă cu farsa tragică Sinucigaşul de Nikolai Erdman, autorul unei singure piese, pentru că Mandatul,  prima sa dramă, a fost definitiv uitată. Sinucigaşul a făcut mare carieră internaţională după moartea lui Stalin, pentru că era o pledoarie pentru libertatea individului de „a scoate limba la preşedinte”. Ca şi Mihail Bulgakov din Casa Zoikăi  (tocmai se joacă la Teatrul de Comedie cu mare succes), Nikolai Erdman „prinde” ultimele clipe din liberalismul ţarist, care permitea critica puterii. Īn curānd, Erdman va deveni un duşman al dictaturii şi va avea mult de suferit  ca exilat īn Siberia.  Pentru moment (1928), inventează un  răzvrătit,  Podsekalnikov, nici el nu ştie īmpotriva cui, un anarhic  ce tulbură viaţa vecinilor de bloc, un răsfăţat cu care s-a măritat  nu numai soţia, Maşa, dar şi soacra, Serafima. Este evident omul  pur, omul fără calităţi şi lipsit de drepturile sale. Īntreţinut de soţie, Podsekalnikov nu īncetează  să ceară dreptul de fi liber. Personajul este construit din bucăţi autonome, anume pentru uzul lui Stalin. Podsekalnikov este omul perfect inutil, dar şi acesta are nevoie de libertate. Valoarea piesei este că tocmai aceasă inutilitate creează pagini de comedie ieşite din comun. Himeric, Podsekalnikov crede că va face avere cāntānd la tubă, aceasta fiind cel mai caraghios instrument de suflat dintre alămuri. Dacă te forţezi, poţi scoate cel mult o cacofonie, dar, ca să īnveţi tuba după metoda Schultz, trebuie şi  un mic pian. E prea mult.  De aici īnainte, nimic nu īl poate  ajuta pe  omul leneş. Dar şi leneşul e om şi are libertatea de a nu face nimic. Iată paradoxul: libertatea omului leneş este cea mai importantă dintre toate.  Insistenţa lui Erdman pe inutilitatea fiinţei  lui Podsekalnikov este cu atāt mai provocatoare: omul e liber oricum ar fi. Vocalize existenţialiste se fac auzite. Cu un sfert de secol mai tārziu, Albert Camus va spune ca cea mai importantă problemă a omului este sinuciderea. Īntr-adevăr, asta este şi problema lui Erdman, doar că nu o rezolvă īn dramă, ci amānă răspunsul  īn comedie.Felix Alexa şi Diana Ruxandra Ioan (scenografia) rezolvă ingenios problema esenţială a textului: un bloc de locuinţe moscovit. Ideea colosală este că acest bloc nu se desfăşoară pe verticală, ca īn realitate, ci pe orizontală. E adevărat,  te obligă şi spaţiul să fii ingenios. Nu ai cum, īn Sala Amfi­teatru a Naţionalului,  să faci decoruri  pe verticală. Astfel īncāt au fost plantate la sol zeci de uşi şi,  īn dosul lor, alte zeci. Nu este nou decorul scenografei Dianei Ruxandra:  acelaşi tip de a descrie  spaţiul pe orizontală l-am văzut şi īn Noaptea furtunoasă de I.L. Caragiale.  Calitatea dinamică a numeroaselor uşi despărţite de  un culoar transparent  nu  poate fi pusă īn discuţie, dar ceasurile te proiectează īn delir. Par  moarte, dar, de la ora unsprezece şi jumătate pānă la douăsprezece, īncep să măsoare ultimele clipe ale vieţii lui Podsekalnikov. Ileana Olteanu (soţia) şi  Adela Mărculescu (soacra) sunt atāt de comic devotate acestui pierde vară cu aere de creator, īncāt devin un cuplu. S-ar lăsa sfārtecate pentru acest idiot. Chiar aşa: revoltatul lui Erdman  nu este cumva un idiot al lui Dostoievski preparat la repezeală īn eprubetele Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie? Dan Puric este unul dintre acei mari actori care īnţeleg, dar nu creează. Nu joacă spontan, ci te face să īnţelegi ce īnseamnă să fii actor. Īntre timp, a devenit filozof şi asta se vede. Ce părea spontan īn Noaptea furtunoasă sau īn Revizorul (unde juca halucinant  rolul impostorului Hlestakov) a devenit aici explicativ şi teoretic. Īn comparaţie cu Rică Ventriano din Noaptea furtunoasă mai sus evocată, cānd se căţăra pe pereţi ca un cameleon, aici, creaţia lui este la nivelul al doilea. Ceva nu este dus pānă la capăt. „Merge”, să zicem, mai ales dacă īl pupă Felix Alexa pe tāmplă, după cum s-a şi  īntāmplat la premieră. Nu Dan Puric ia laurii aici, ci Dana Buza, care trimite totul īn parodia de operă. Ea vorbeşte cāntānd, iar vocea, abundentă, o ajută să treacă  īn comedie. Deschide cu frenezie o altă dimensiune a sinuciderii: „te rog să te sinucizi pentru mine”. La rivalitate cu Lamia Beligan, frumoasa stranie pe care poţi s-o asculţi şi fără să vorbească. Toţi vor o victimă care să le crească valoarea, inclusiv acel partid al intelectualilor reprezentat de Marius Bodochi, prea sincer pentru a fi adevărat. Ne-a plăcut Costel Constantin, plin, substanţial īn rolul administratorului de bloc Kalabuşkin. Şi  Marius Manole īn rolul acrobatic al unui poştaş aberant (Egoruşka), dar  şi Tania Popa, īndoliată după moartea soţiei amantului. Un perso­naj inventat de Felix Alexa este copilul surdo-mut care īnregistrează toate detaliile „sinuciderii”, dar nu poate comunica nimic. Rolul este jucat,  se pare,  de fiul regizorului Dominic Dembinski, pe care īl cheamă Nikita, exact ca pe fiul poetului Macedonski. Prezenţa sa este plină de īnţelesuri şi, fără a fi neapărat o noutate,  finalul cu explicaţiile īn sistem surdo-mut te duce cu gāndul la Oratorul lui Ionesco din Scaunele. Asteptăm de undeva un ultim mesaj  care să ne explice rostul pe lume,  dar  nu este nimic de īnţeles.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul