Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Mp dusei pe la Gilort...

        Horia Gārbea

 

Zoia Elena Deju, La Ghetsimani,

Editura Măiastra, poezie

 

O călătorie īn judeţul Gorj, precum am făcut recent cu ocazia „Zilelor Tudor Arghezi”, ediţia 2009, reprezintă, īn primul rīnd, prilejul īntīlnirii cu colegii scriitori din Tīrgu-Jiu şi īmprejurimi, precum  Ion Cepoi, Zenovie Cārlugea, Gelu Birău, quadriga Popeştilor: Constantin Popescu, Ion Popescu-Brădiceni, Lazăr Popescu, Spiridon Popescu, cu poeţii George Drăghescu, Vasile Ponea, Romulus Olariu şi cu mulţi alţii. Dincolo de simpla īntīlnire, totdeauna reconfortantă, călătoria se soldează cu aducerea la Bucureşti a unei recolte editoriale pentru transportul  căreia ar fi potrivită tradiţionala cobiliţă oltenească. Mi se pare necesar să ofer cititorilor o sinteză a volumelor apărute īntr-o regiune īn care fervoarea literară şi, īn primul rīnd, poetică biruie criza şi se opune ideii preconcepute a pragmatismului trans­oltean.

Īncep cu volumul semnat de Zoia Elena Deju şi postfaţat de Gheorghe Grigurcu, pentru că el face apel la simţirea cea mai pură, cea religioasă, propunīnd implicit un tip de ecumenism. Cartea este trilingvă (versiune engleză de Codruţa Călugăru – nume adecvat temei – şi germană de Dumitru Dănău). Trei cicluri poetice scurte sīnt dedicate unei monografii a īntīlnirii cu Divinitatea. De­mersul iniţial este indiscutabil unul care ţine de ortodoxie şi, de aceea, prezintă interes felul īn care cititorul de limbă germană sau engleză, mai mult ca sigur catolic sau protestant, le poate percepe şi traduce īn spirit, nu doar lingvistic. O altă ciudăţenie, mai mare īncă, este că toate textele sīnt tratate īn maniera formală a unor terţine nerimate, amintind de forma hai-ku, evident īndepărtată flagrant de creştinism şi ortodoxie, consimilă revelaţiei budiste sau shintoiste. Nu īncape īndoială că textele scrise de Zoia Elena Deju nu sīnt şi nu pot fi  hai-ku, chiar dacă unele se apropie, nu numai ca reprezentare exterioară, de acest tip de poezie: „Lumină Lină,/ Candelă,/ tīnguiri de seară”. Totuşi, poeta simte necesar să-şi esenţializeze trăirile mistice est-europene īntr-un mod oriental şi nu cred că o face pentru a deconcerta cititorul. Este, nădăjduiesc, un tip de comunicare care depăşeşte apartenenţa la un mod de frazare. Ilustraţiile īn peniţă ale lui Florin Gheorghe, prea abundente, sper că se doresc pioase, chiar dacă adesea sīnt de-a dreptul carica­turale şi induc ideea de luare īn deşert nu numai a celor sfinte, dar şi a poeziei la care se referă.

 

George DrĂghescu Tăcerea din cupă Editura Vinea, poezie

 

Talentatul actor gorjean George Drăghescu īi dedică volumul de terţine şi aforisme („reflecţii” le numeşte autorul) criticului Gheorghe Grigurcu, instanţă de neocolit īn judecarea poeziei contemporane olteneşti şi nu numai. O parte din scurtele poeme sīnt traduse īn engleză (by Alexandra Flora Munteanu), ceea ce ne-a devenit familiar de la o vreme, şi ne vorbesc despre aspiraţia spre universalitate a scrisului dintre Jiu şi Gilort. Traducerile nu impresionează, deşi reducţia textului le-ar favoriza. Hotărīt lucru, concizia hai-ku-istică e definitorie pentru expresia lirică din Gorj şi trimite la esenţializarea brāncuşiană. De aici şi pīnă la a vedea īn orice bolovan o sculptură e doar un pas! Unele dintre reflec­ţiile spontane ale lui George Drăghescu au prospeţimea şi fineţea poemului īntr-un vers: „Toate frunzele poartă autograful lui Dumnezeu”. Cele voit preţioase īntristează: „Judecata de Apoi nu se face cu martori”.  Cīteva poeme sīnt dedicate, inevitabil, aş zice, capodoperelor lui Constantin Brāncuşi, pe līngă care actorul-poet trece zilnic. Admiraţia uimită şade bine artistului, chiar dacă exprimarea ei nu poate egala capodopera. Cīnd uită de repere culturale şi forme fixe premeditate, poetul izbuteşte: „Călătoresc prin iarb㠖 veşnicia mă poate ajunge?”. Poate că da!

 

 

Romulus-Iulian Olariu, Valea cu Grimoc,

Editura MJM, Craiova,  poezie

 

Din volumele sale, īn număr de şase, apărute cu īncepere din 1997, Romulus Iulian-Olariu, profesor de romānă la Colegiul Naţional George Coşbuc din Motru, a realizat o selecţie de vreo 200 de texte. Una dintre caracteristicile lor este indecizia lexicală, poetul preferīnd să utilizeze paranteze pentru a oferi fiecărei sintagme mai multe forme. „(N)asul Cleopatrei” poate fi, aşa­dar, organul simţului olfactiv sau cartea din mīneca reginei. Mai subtil īncă, el se īntreabă cine trece „şerpeşte” pe „li(zie)ra pădurii”, īnţelegīnd să combine metafora pădurii ca liră cu notaţia concretă a lizierei. Fie zis īn paranteză c㠄liziera pădurii” e cam pleonastic, „liziera” fiind un fel de pădure (precum crīngul, zăvoiul etc.). Asemenea jocuri lexicale ţin mai degrabă de arta rebusistică decīt de poezie. Poetului īi place să īncifreze textul, uitīnd că un cititor contemporan n-are prea mult timp de desluşiri şi, dacă este unul rafinat, preferă esenţa superficiului verbal. Chiar şi Grimocul cu majusculă, din valea titlului, rămīne obscur (o fi un animal fabulos, cum sugerează co­perta?). Mai inspirat e autorul cīnd frazează natural, eventual ironic, pe urmele lui Topārceanu: „Muza mea cu harfă mică/ şi tristeţe de vīnzare/, o, Erato,/ stau culcat cu capul/ chiar īn poala dumitale” sau găseşte o rimă care luminează un context „ochii tăi se sting/ precum străvechea/ dinastie Ming”. Unele strofe reuşite amintesc de Cezar Baltag: „Şarpele cu priviri īnguste/ īi trece iar eternităţii/ pe sub văl/ şi fuste”. Lui Romulus-Iulian Olariu, ca oricărui poet, īi şed bine naturaleţea, lipsa de ostentaţie, contrariul venindu-i ca dracu’. Un semn de provincialism şi kitsch asupra căruia nu īncetez a mă pronunţa este „centrarea” tuturor versurilor, modă la fel de fertilă artistic precum plasarea pe televizor a unui peşte de sticlă cu mileu dedesubt! Romulus-Iulian Olariu este, sper, destul de serios pentru a renunţa la el pe viitor. Dar eu voi face din osīndirea practicanţilor o cerere imperioasă a dărīmării acestei Cartagine de carton! Şi voi īncepe fiecare articol cu vorbele: Nu mai centraţi sau veţi fi periferici, muşca-v-ar Grimocul!

 

Florea Firan, Tudor Arghezi – treptele devenirii

Scrisul Romānesc,

critică

 

Premiul pentru „argheziologie” l-a dobīndit la Tīrgu- Jiu, īn acest 2009, o monografie a lui Florea Firan, neobosit autor şi editor de volume de acest tip. Este o lucrare didactică, bogată īn formulări „gingaş cumpănite”, de genul: „Mărţişorul īnsemna pentru Arghezi mulţumirea de sine, bucuria interioară, calmul şi liniştea īn mijlocul celor dragi, gīndurile răzleţe adunate noaptea pe un petic de hīrtie, cafeaua ce-l aştepta aburindă līngă tabachera de tutun”. Numitul Arghezi „ţinea ţigara ca un ţăran, ca pe un obiect de cult” (citat din Florin Potra). Ce ştim noi, deci şi Florea Firan, ce īnsemna, cu adevărat, pentru Arghezi, Mărţişorul? Dar aceste supoziţii fac o literatură, o anumită literatură, ca să fim mai precişi. După cele scrise de alţii, mai ales după monografia lui Al. George, Florea Firan stă cuminte īn tranşee şi narează cronologic ce-a făcut Arghezi īn viaţa lui, fără a risca nicio interpretare a operei, mulţumindu-se să presupună ce reprezentau pentru poet diverse lucruri. Opera lui Arghezi, genialul poet şi prozator, suportă foarte bine şi un tratament mai puţin concesiv decīt se obstinează să-i aştearnă monograful său. Capitolul Consacrare academică este o strălucită probă de diplomaţie, īn care se eludează resorturile evidente ale scrierii unor volume ca 1907-Peizaje („moment de mare complexitate īn conştiinţa scriitorului”, după F. Firan) şi Cīntare omului, ca şi scopurile „consacrării academice” a poetului, redus la tăcere vreme de cinci ani şi regăsit miraculos. Se pot reţine din volum bibliografia extinsă şi eufemismul genial: „moment de mare complexitate īn conştiinţa scriitorului”, desemnīnd, īn limbajul de toată ziua: vīnzare de sine, tranzacţie cu conştiinţa, mīncare cu polonicul a unei materii īn principiu necomestibile. Hotărīt lucru: Florea Firan e un fin diplomat, care ştie să-şi aleagă meniul!

 

Vasile Ponea, Stări de vină - Mal de tort

Editura Clusium,

aforisme

 

Deşi nu am făcut armata, reţin din puţul gīndirii cazone o maximă rimată, deloc oarecare: „Orice-ai face, orice-ai cere, AMR-ul e-n scădere!”. Este, să recunoaştem, o trivializare īnălţătoare - remarcaţi, vă rog oximoronul! - a stihurilor eminesciene: „Cu mīne zilele-ţi adaogi/ Cu ieri, viaţa ta o scazi...” care, la rīndul lor, versifică nişte cugetări anterioare (apud G. Călinescu şi alţii). Consecinţa este că bucuria terminării inevitabile a stagiului militar – sau a oricărui altui sta­giu – obnubilează conştiinţa apropierii consecutive şi cu aceeaşi viteză de inexorabila moarte, o mică defecţiune de īncredinţat, vorba regretatului Ion Stratan, el īnsuşi prea grăbit cu viaţa-i, ceasornicăriei „irreparabile tempus”. Sub semnul acestor amare consideraţii, Vasile Ponea se ipostaziază ca un Cioran al Parīngului, apăsīnd pīnă la podea pedala unui pesimism atroce pe care Paula Romanescu īl traduce īn franceza marelui sceptic. „Metafora este o īnchisoare cu tīlc a ideilor” spune el, hamle­tian, şi noi pricepem că, dacă şi Danemarca (după o statistică recentă, cea mai fericită ţară din lume) este la prinţul de la Elsinore o īnchisoare, cu Romānia nu mai avem nimic de făcut. Apropo de titlu, mi-am amintit o pertinentă indicaţie regizorală: „Bagă stare!”. Uneori, enunţul devine obscur: „Dīndu-ţi cuvīntul, te dai pe Sine drept faptă”, ceea ce se traduce, stupefiant, să recunoaştem: „Donner sa parole – se donner pour image parfaite de la realité”. Dificultatea găsirii echivalenţei stă īn stranietatea originalului şi īn starea lui „de vină”. Starea de vin fiind preferabilă! Paralel cu aforismele colegului de la Jiu, am regăsit, īn cīntecul lăutarilor, oferit graţios de către organizatori, o sublimă tautologie faţă de care orice filozof ar păli de invidie: „Dealu-i deal şi valea-i vale”! Se putea invers, Socrate? Revenind la cele lumeşti, maxima emblematică a volumului semnat de Vasile Ponea cred că este aceasta: „Toate īncep aici, dar nu se termină nimic”. Concis şi profund, n’est pas? Ba Spa!

 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul