Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Doi români şi jumătate scrie versuri inspirate

        Critias

• O elevă din Constanţa a câştigat locul al treilea la ediţia din acest an a (ţineţi-vă bine!) Olimpiadei de filozofie, desfăşurată la Helsinki. Îmi cer scuze: n-am reţinut numele fetei, dar nu numai din vina mea. Ştirea, difuzată de un post de radio FM, nu a durat mai mult de 30 de secunde şi nici n-a mai fost reluată în cursul aceleiaşi zile sau în zilele următoare, aşa cum se obişnuieşte. Dacă era vorba despre o nouă faptă de cultură şi divertisment comisă de Sexy Brăileanca, Alina Plugaru sau de Piticu’ porno, canalele media româneşti ar fi vuit cel puţin o săptămână, pe când aşa, ce metafizica noastră?! O biată olimpiadă, acolo, fie ea şi de filozofie... • Stelian Tănase îşi continuă imperturbabil lupta perseverentă şi necruţătoare cu limba română. După ce, în urmă cu câteva săptămâni, am aflat din cavitatea bucală ce cu onoare posedă că pluralul substantivului răufăcător ar fi răifăcători, sâmbătă, teleastul inventiv a mai binecuvântat lexicul românesc şi cu vocabula imobilişti care, am înţeles din context, desemnează, după părerea domnului Tănase, persoanele care se ocupă de daraveri imobiliare (investitori, proprietari, agenţi, vânzători, cumpărători, oşteni, halebar­dieri, popor...). Faptul că în faţa sa, în studio, se afla întâmplător ministrul Culturii nu l-a împiedicat deloc pe bravul intelectual să repete treaba cu imobiliştii de vreo trei-patru ori. Morala: ce-a stricat profesorul de limba română prin clasa a VI-a nu mai îndreaptă nici mama mamei ministrului!... • Din mulţimea de sloganuri electorale care însoţesc numele (postate pe toate gardurile) candidaţilor la europarlamentare, unul mai stupid decât altul (despre sloganuri vorbesc...), se detaşează autoritar prin conţinut şi printr-un inefabil poetic cutremurător, cel al cuplului Corneliu Vadim Tudor – George Becali: „Doi români şi patrioţi/ Vor scăpa ţara de hoţi!”. Stilistic, vaticinarul distih îl divulgă ca autor pe C.V.T., dar profunzimea mesajului şi frenezia ideatică poartă inconfundabila marcă înregistrată G.B.-D.P. (Dan Pavel, pentru necunoscători). Să analizăm opul cuvânt cu cuvânt pentru că merită. Aşadar: doi. Dacă acceptăm teza că fiecare dintre împricinaţi este (câte un) întreg, matematic, împreună sunt doi. Bingo! Mai departe: români. Încă un fapt ce frizează evidenţa: ambii sunt, într-adevăr, români, cu excepţia lui Becali care se revendică pe toate drumurile naţionale şi judeţene machidon. (Apropo: ştiţi care e asemănarea dintre o portocală şi o bucată de zahăr cubic? Aceeaşi: amândouă sunt rotunde, cu excepţia zahărului cubic!...). Revenim: şi. Absolut corect! Patrioţi – o mai fidelă ilustrare a ideii de patrie nici că se poate concepe: nu zicea Domnul Tudor Vladimirescu (citez din memorie): „patria e nărodul, iar nu tagma jefuitorilor”?! Ba, zicea. Vor scăpa: asta nu mai e chiar atât de sigur dacă ne gândim că, deocamdată, n-au luat sfârşit nici problemele lui Becali cu justiţia, nici ale lui Vadim cu... aşa, în gene­ral! Ţara: care dintre ele? Ţara Bârsei? Ţara Haţegului? De ce nu şi Ţările de Jos? Unde e spiritul comunitar-european al celor doi arhangheli ai onestităţii? Se poate atâta naţionalism pe (scuzaţi...) cap de candidat? De = de. Hoţi: a comenta vorba asta urâtă ar fi un mod de a discuta despre multe funii ce se bălăngăne printr-un număr oarecare de case şi palate fără nici un spânzurat în dotare. O singură nedumerire: dacă se vor alege, Vadim şi Becali intenţionează, oare, să scape ţara de hoţi prin corespondenţă sau să chiulească fără jenă de la lucrările Parlamentului European în care speră să ajungă? În cazul că vă puneţi mintea cu problema ce se va întâmpla dacă nu se aleg, vă răspund neîntrebat: cu-atât mai bine ţării, şi muntelui, şi mării... • Oricât talent şi patriotism local investeşte presa românească în tentativa de a ocoli formularea unui verdict cinstit la dilema a fost sau n-a fost un succes parti­ciparea noastră la ediţia 2009 a Festivalului de la Cannes adevărul e unul şi prost: păi, n-a prea fost. Sau, ca să ne păstrăm optimismul: era loc pentru mai bine, tovarăşi!... • Într-o corespondenţă de pe Coasta de Azur, Alex. Leo Şerban livrează cititorilor de pe meleagurile natale în delir un nou episod palpitant din serialul dedicat incredibilelor aventuri ale anatomiei şi fiziologiei sale greu încercate. Intitulat sugestiv Plângerea şezutului meu, fragmentul de text în cauză este un lamento patetic şi, în acelaşi timp, un apel sfâşietor adresat organizatorilor Festivalului de la Cannes să scurteze, naibii, durata statului domnului a.l.ş. în fotoliu la vizionări, de parcă i-ar fi pus cineva pistolul la tâmplă, obligându-l să se facă cronicar cinematografic. Jelania este pe cât de înduioşătoare, pe atât de vulgară: „Ştiu că avem două buci, dar timpul în care stai pe ele nu se împarte la două” (corect: la doi – nota mea la gramatică: 4 împărţit la 2!). Şi sărmana victimă continuă, implorând Cannesilina (un derivat, fabricaţie proprie, de la ciceronionul Catilina, v-aţi prins, nu-i aşa?): „Iar dacă vorba bătrânului Hitchcock te lasă rece (aceea că orice film trebuie să ţină cont de băşica omenească), atunci măcar gândeşte-te la fundurile noastre...” etc. Nu zic: s-ar putea să existe câteva persoane interesate de fundul domnului Alex. Leo Şerban, dar nu cred că ele alcătuiesc majoritatea cititorilor revistei Dilema Veche, în paginile căreia apare fundamentalul, ca să spun aşa, articol şerbanian. Dar, mai ştii? Vorba indianului: de gustibus... • O reclamă a Rompetrol se încheie cu mobilizatoarea lozincă stahanovistă ce exprimă convingerea firmei lui Dinu Patriciu că România va creşte şi va înflori prin „bun simţ şi responsabilitate”. Aferim, deşi parcă nu domnul Patriciu este omul de pe mapamond cel mai îndreptăţit să dea sfaturi şi lecţii de comportament moral naţiunii. Oricum, nu servindu-se de astfel de argumente cu dus şi-ntors între el şi el... • O reclamă la dubla întâlnire fotbalistică Poli Timişoara – Unirea Urziceni şi Dinamo – F.C. Braşov, insistent difuzată pe GSP TV în a doua jumătate a săptămânii trecute, avea ca idee centrală enunţul de anvergură cosmică: „un singur punct, o diferenţă infinită”. „Infimă” mai înţeleg, dar „infinită” nu e totuşi cam mult?! Întreb şi eu, nu dau cu parul!...
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul