Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Paul Aretzu - 60

        Ioana Dinulescu

Mi-aş fi închipuit atunci, adică în perioada 1969-1973, când ne toceam împreună coatele pe băncile de lemn ale amfiteatrelor Facultăţii de Filologie a Universităţii Craiova, că, într-o bună zi, într-un viitor mult prea apropiat, bunul şi boemul meu coleg de grupă Paul Aretzu va rotunji şase decenii de viaţă? Nu, pe-atunci, pe acele vremuri de iarbă veşnic verde şi de maci în floare, niciunul dintre noi nu-şi putea imagina că va veni o zi când  vom purta ochelari şi vom merge la doctor să ne inventariem bătăile inimii, colesterolul sau dinţii din ce în ce mai rari şi mai transparenţi. Eram tineri, eram fragezi, trecusem cu bine un extrem de exigent examen de admitere în facultate (în 1969 la Filo concurenţa a fost de 8 şi trei sferturi pe loc), visam să devenim scriitori cu cărţi, visam să cucerim toate bibliotecile lumii cu lucrările noastre despre Eminescu, Arghezi şi, în cazul meu, şi despre eternul sibian Radu Stanca. Visam şi culegeam roadele pârguite ale orelor petrecute în marea sală de lectură  a bibliotecii Universităţii craio­ve­ne. Îmi amintesc cu duioşie cvasi-maternă, în această seară de mai, în pragul zilei în care blondul, nebunaticul, boemul meu coleg de facultate  va rotunji şase decenii de viaţă, de chiulurile noastre în grup de la oribilele ore de slavă veche, patronate de un ins pe care-l poreclisem în cor Moş Rabă, dar şi de refugiile noastre în cafeneaua de vizavi de Universitate, unde, la armeanul  Agop, timp de două ceasuri, cât dura un curs, strânşi în jurul unei măsuţe, în picioare, cu o sută de grame de alune pe care le-mpărţeam frăţeşte şi cu câte o cafeluţă de 1 leu şi cincizeci de bani în faţă, tăifăsuiam tihniţi despre Atrabilaritatea metafizică la Platon, dar şi despre Witz-ul eminescian. Nu ştiţi, dragi prieteni, ce înseamnă Atrabilaritatea metafizică la Platon? Nici eu nu-mi mai amintesc prea bine, aşa că, dacă ţineţi cu tot dinadinsul să aflaţi, sunaţi-l pe domnul profesor Paul Aretzu la Liceul Ioniţă Asan din Caracal şi veţi afla. Nu ştiţi ce înseamnă Witz-ul eminescian? Întrebaţi-mă pe mine, nu pe Paul şi veţi afla, cu vârf şi îndesat!

Au fost patru ani de studenţie craioveană, cu tot ceea ce înseamnă aceasta. Ore de curs, mai mult sau mai puţin plictisitoare,  ore, multe şi tihnite  ore în biblioteca mare a Universităţii, spaţiu de graţie unde se legau sau se dezlegau iubiri de-o vacanţă-două sau căsătorii de-o viaţă, cursurile magnificului Al. Piru, alte glasuri, alte încăperi cu profesori depăşiţi de vremuri, dar şi, spre norocul nostru, cu tineri asistenţi universitari, prietenoşi şi foarte bine şcoliţ la Universitatea Bucureşti: regretatul Dorin Teodorescu, cel îndrăgostit de cultura germană şi de poezia lui Ion Barbu, Napoleon al nostru, cum îi ziceam, şi  care a avut imensa generozitate de a ne transmite şi nouă această dragoste, dar şi să ne pună vorbe bune la profesorii cei acri, nea Mărin al nostru, aproape personal (pre numele său oficial Marin Beşteliu), doamna şi domnul Dumitraşcu, şi ei tineri, exigenţi şi.... nu prea, domnul Nicolae Novac, ardeleanul nostru profesor de istorie a filozofiei, care, de la înălţimea catedrei, s-a prefăcut că n-a citit bine programa universitară şi ne-a ţinut un an  cursuri şi seminarii de istoria filozofiei şi doar un semestru de socialism ştiinţific. Apoi,  tânără, frumoasă (cum este şi acum), doamna Sonia Cuciureanu, domnişoara Ela Livescu, cea care ne apăra de Moş Rabă şi care ne-ngăduia s-o tulim La Agop doar în ziua de bursă, domn  Negrici, poreclit de mine personal Dante cel negru şi, trebuie să mărturisesc cinstit, cu mâna pe inima mea uşor boşorogită, că şi acum, la distanţă de trei decenii şi mai bine, tot cu florentinul îl asemăn, etc. etc... Paule, Paule, Paule, dă-mi voie, în ajunul zilei tale  de naştere, să-ţi reamintesc că ei, asistenţii de-atunci, erau adevăraţii noştri camarazi de front universitar, cu doar 4-5 ani mai vârstnici decât noi, erau fraţii şi surorile care închideau ochii, ba chiar se amuzau teribil, de boroboaţele colegilor mai mici şi mai puţin şcoliţi decât  ei.

Dar a venit, Paule, Paule, Paule, şi ziua sfârşitului lumii acelei vârste de aur şi, într-o odioasă dimineaţă de iulie bucureştean, ne-am pomenit împrăştiaţi care încotro, ne-am pomenit repartizaţi. Aşa cum vântul secetos, oltenesc, împrăştie puful diafan de păpădie sau de plop. Au urmat, pentru tine,  Paule, vreo douăzeci de ani de navetă la Osica de Sus, în judeţul Olt, acolo unde fusesei repartizat ca profesor de română-franceză. Au urmat ani în care nu mai ştiam nimic despre tine, nu mai ştiam dacă mai scrii poezie, dacă mai citeşti, pur şi simplu, dacă, dacă, dacă...

M-am revăzut cu blondul meu coleg de grupă într-un ianuarie siberian, mai precis în 1985, când Radio Craiova, ca şi celelalte studiouri regionale, fusese desfiinţat de o minte obtuză de cizmar născut în Scorniceştii Oltului. Paul a venit la mine, la Radio Craiova şi, în holul întunecos, mi-a citit câteva pagini de proză satirică, făcându-mă să râd cu lacrimi şi să regret totodată că ultima ediţie a emisiunii Cenaclu literar-artistic se risipise în neantul roşu, comunist, iar eu nu mai aveam posibilitatea să-mi sprijin prin difuzare  pe undele hertziene, foştii mei colegi de facultate.

Ne-am văzut şi împrietenit în numele literaturii, după decembrie 1989, călătorind  împreună către Bucureşti, Iaşi, Târgu Jiu, Drobeta Turnu-Severin, participând cot la cot, ca membri ai juriilor literare naţionale, la descoperirea şi promovarea poeţilor tineri. O, Doamne, mult, mult mai tineri ca noi! Ne reîntâlnim de câteva ori pe ani cu bucurie frăţească, la şedinţele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România sau la festivaluri literare, ne povestim cu sufletul la gură ce cărţi am mai descoperit, ce cărţi am mai citit, la ce cărţi lucrăm. Fiindcă, dragi prieteni, trebuie să pun punctul pe Î, vorba noastră din studenţie, şi să vă spun că exigentul domn profesor Paul Aretzu, împleteşte de câteva decenii  poezia şi critca literară într-un mătăsos, seducător fir de mărţişor. Vă reamintesc cărţile sale: Carapacea cu sunete, Orbi în Paradis, Diapazonul de sânge, Cartea psalmilor, Urma lui Uriel - acestea de poeme, apoi Viziuni critice şi Scara din bibliotecă - acestea de cri­tică literară. Şi, dacă rândurile mele duios-fraterne v-au stârnit curiozitatea, dragi prieteni, acum, în pragul zilei de 29 mai 2009, zi în care domnul  profesor Paul Aretzu va rotunji şase decenii de viaţă şi aproape tot atâtea de slujire a li­teraturii române, căutaţi-l pe domnia sa la Liceul Ioniţă Asan din mo­destul orăşel Caracal (Caracal, Sighişoara mea, vorba osicanului bucureştenizat poet Marian Drăghici) şi încredinţaţi-i copiii şi nepoţii voştri ca să-i înveţe carte adevărată şi să-i îmbolnăvească pe viaţă şi pe eternitate de Poezie!La mulţi ani cu bucurie, sănătate şi belşug în casă, Paule, Paule, Paule!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul