Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poetul în formă bună

        Dan Cristea

Provincia şi erosul au constituit temele de predilecţie ale lui Ovidiu Genaru, meşteşugar al versului pe care îl lucrează uneori cu minuţie de orfevru. Dacă am lua, drept probă, chiar şi primele poeme din acest recent volum (care conţine, după câte îmi dau seama, şi texte mai vechi, din culegeri anterioare, cum  ar fi Privelişte la Agapia), ne-am convinge de îndată că autorul ştie foarte bine cum să înceapă şi cum să-şi teremine compoziţia, cum să-şi gradeze efectele de lirism, cum să construiască, folosind antiteza sau repetiţia, apostroful, invectiva, vituperarea sau întrebarea retorică, cum să recurgă, atunci când e cazul, la resursele umorului ori ale ironiei. Iată, de pildă, primul poem din culegere, în care poetul, bazându-se pe un eufemism al comunicării, stabileşte un soi de complicitate cu cititorul, lăsând să se înţeleagă că, de fapt, el cunoaşte lucrurile cu mult mai bine decât vrea să le dezvăluie pe moment: „Şi dacă inima întâlneşte pe stradă bocancul lui Dumnezeu/ să ştii că-i din/ pricina/ denivelărilor camarade“. În acest mod comprimat, eliptic, mizând şi pe „poanta“ finală, Ovidiu Genaru reuşeşte să creeze, în jurul multora din poemele sale, un aer enigmatic, cu o rezonanţă poe­tică de calitate. Un alt poem (Vânt ţigănesc) ne poate arăta nu numai faţa senzual-erotică ori chiar deşucheată a poeziei lui Ovidiu Genaru, dar şi modul în care poetul apelează la cuvinte şi sintagme cu o sonoritate garantată în vocabularul nostru literar. Primul vers, de pildă („Prin măhăleli rău famate aud chicoteli de femeie“) ne face atenţi la forma bacoviană a cuvântului, pe care autorul o conservă, iar versurile finale („Noapte de vară vreme de aşternut/ şi fie ce-o fi/ un vânt ţigănesc mă-ndeamnă spre bordeluri“) îşi bazează efectul, în special, pe sugestiva combinaţie „vreme de aşternut“, compusă pe modelul o „vreme de lacrimă“ din Craii lui Mateiu Caragiale.

Rezultate poetice notabile obţine însă poetul din prezentarea sa ca om al contradicţiilor, purtător al unui „eu impur“ în care se ciocnesc polarităţi opuse: „sunt deopotrivă jivină şi înger crin şi jeg/ până la ultima moleculă// El mă cunoaşte/ şi tot El mă îngăduie“ (Aşa cum sunt). Pe acest motiv, al disponibilităţii faţă de ispită, confesiunea cea mai convingătoare, antrenând într-un fel şi elemente de poetică personală, e de găsit în Moliile lui Dumnezeu: „Încerc să scriu un poem şi renunţ: sunt posac infertil găunos/ Recitesc atunci altul vechi scris/ în vremuri de ciumă/ şi caligraf inocent consimt să-l transcriu leit/ şi să-l semnez cu prospeţimea de azi: tot în aceeaşi limfă socială mă scald/ şi tot în acelaşi eu impur ard pe rug/ Altele/ sunt doar moliile lui Dumnezeu/ ispitele detaliile deşertăciunii/ mai rafinate mai perverse mai îndrăgostite de mine“. Alcătuirea antitetică interioară e transformată de Ovidiu Genaru într-un principiu de construcţie a întregului său univers, unde, cum s-a mai spus, se pendulează „între utopic şi real“. Poetul e capabil astfel să scrie versuri afişând un „credo“ idealist („Eu mereu am crezut că omul/ emite un crin călător peste veacuri“) şi, deopotrivă, să evoce o lume sordidă, abjectă, aflată pe muchia colapsului apocaliptic: „Ura cojeşte icoanele-n biserici/ la rigolă aureşte flegma învingătorilor/ Din vremuri barbare s-a ivit iarăşi gheara/ şi o husă enormă cade peste tot ce-ai iubit/ Grăbeşte-te/ trebuie să fie un loc pe aproape/ roagă-te să-l găseşti până nu se întunecă“.

Aceste texte „impulsive“, cum le numeşte autorul însuşi, descriu curţi interioare mucede, unde „atârnă pe frânghie nădragii enormi/ şi cârpiţi ai clasei muncitoare“, bodega de cartier („Pe geamul zoios vezi oraşul care te-a împins înăuntru“), peisaje entropice, „cleiosul acum“ sau se referă la „vremuri gingaşe de latrină“, la sosirea unor „vremuri de ospiciu“, la „haimanalele veacului“, la „turma care iese la păscut din deşertul roşu“. Ne aflăm, spune poetul „într-un fund de secol“: „Moartea împarte plicuri în oraş/ imprimă poezii pe closete// Din ganguri apar fantomele/ sunt porumbei în doliu// Acum/ durerea privirii şi durerea/ lucrului privit/ sunt una/ Să ne rugăm pentru cei vii// Lumina singură se stinge/ sub formă de întuneric/ cu lumea al cărei rege/ e doar gândul“. Provincia compătimită a ajuns la dimensiunile „patriei“ care „pulsează băutură“ şi a cărei soartă jalnică e de plâns. Limbajul figurativ caricatural pare o întoarcere pe dos a celui paşoptist: „Nimeni nu-ţi mai exaltă nurii patrie-văduvă/ Privighetorile tale înjură şi beau basamac la bodegă/ la fereastră iarăşi pâcle siberiene şi iarăşi/ căpitanii tăi profanează mormintele“. Visul (care stă în frig sub forma unei obiele cazone) sau frumuseţea (trandafirii de iunie au venele tăiate) suferă acelaşi proces de degradare. Nu e greu de observat că Ovidiu Genaru, la fel ca şi alţi scriitori ai zilei, fie poeţi, fie prozatori, plimbă o privire acuzatoare asupra unor realităţi recente din lumea noastră care oferă, de altfel, numeroase exemple de nebunie socială. Reflecţia morală, de natură gnomică, nu lipseşte din pictura tabloului insuportabil, putând să atingă chiar accente curat moralizatoare, declamative: „Pentru că tu eşti îngropat în haos în ciment în ruşinea/ noului babilon. Pentru că tu voi ceilalţi/ vă rostogoliţi în majestatea urii fiindcă/ inima voastră pulsează orori/ pârjolind miriştea soarelui/ Ca să instaurăm/ în splendoarea ei/ intactă/ deşertăciunea meritată“.

Din fericire, după astfel de momente vituperante, poetul regăseşte capacitatea lirică de a pendula în sens invers, spre peisaje utopice, spre stări de redempţiune purificatoare ori de ascensiune spirituală, ca aici: „Desigur fumul lila în amurg e pădurea de ieri/ desigur Dumnezeu îmi toarnă triluri în ceaşcă/ din mine coboară păcătosul/ În mine urcă un sfânt/ îl aud cum îşi spală picioarele în mine/ Atunci şi numai atunci/ adică vreodată sau ieri“. Volumul, în întregul său, oferă astfel o bună regăsire cu poezia lui Ovidiu Genaru la nivelul ei cel mai reprezentativ.

 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul