Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Grila unică de salarizare

        Gabriel Chifu

Se află în lucru legea unică pentru salarizarea bugetarilor. (Să notăm că, dacă va izbuti să ducă la capăt - corect, fără accente politicianiste, de vitrină - această iniţiativă legislativă şi s-o pună în aplicare, atunci actualul guvern va înregistra un succes considerabil în necesara „igienizare” a domeniului şi merită laudele noastre.) Deocamdată,  este în dezbatere grila după care se vor poziţiona diversele categorii de bugetari pe scara veniturilor salariale. Televiziunile sunt asaltate de exponenţii acestor grupuri de salariaţi ai statului care, de fapt, nu discută subiectul, ci ţipă ca din gură de şarpe, nu cumva să-şi piardă privilegiile.

Când urmăresc „argumentaţia” lor în susţinerea propriilor profesii, îmi amintesc de o scenă din copilăria mea la Calafat, pe care deja am amintit-o undeva. Atunci, între atâtea alte jocuri, ne jucam şi de-a personajele istorice: fiecare ne alegeam câte un nume cât mai sonor, fără să conteze deloc epoca din care provenea şi apoi începeam să ne contrazicem până în pânzele albe care dintre ele este mai important: îi amestecam pe Decebal, cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu Mihai Viteazul sau cu Vasile Roaită şi fiecare dintre noi încerca cu motivaţii absurde să tragă spuza pe turta lui. Fiindcă nu ajungeam la niciun rezultat prin puterea cuvintelor, sfârşeam prin a decide supremaţia în luptă, ne băteam cu săbiile noastre cioplite din lemn. Oricum, era mai simplu de tranşat situaţia aceea decât se arată a fi acum cearta salarială interminabilă dintre bugetari.

Vin, de pildă, profesorii şi aruncă în joc, patetici şi neconvingători, artificii şi clişee cum ar fi „educaţia – prioritate naţională”, „reforma se realizează prin investiţia în resursa umană” etc., dar nu pomenesc nimic despre calitatea prestaţiei lor la catedră, despre noile generaţii de elevi de un dezamăgitor nivel al instrucţiei şcolare, despre meditaţiile pe care ei, dascălii, după orele anoste de la şcoală, le acordă acasă, contra cost, aceloraşi elevi, despre această fabrică pe bandă rulantă de titluri universitare luate pe bani, iar nu pe ştiinţă de carte, despre felul jalnic cum se  promovează în ierarhia profesorală (citesc undeva că la Filologia din Bucureşti, sub pretextul limitei de vârstă, tocmai au fost îndepărtaţi mari profesori ca Nicolae Manolescu, Eugen Negrici sau Mircea Martin...), în fond, despre această permanentă şi multiplă devalorizare a ideii de învăţământ la noi.

Vin apoi funcţionarii publici, se plâng şi ei, evident, vrând salarii mai mari fiindcă, prin natura slujbei lor, nu au dreptul să aibă şi alte activităţi aducătoare de câşti­guri. Vin apoi, negreşit, magistraţii, pretind, la rândul lor, indemnizaţii mari şi speciale, motivându-şi solicitările prin importanţa socială a muncii lor, prin imposibilitatea (valabilă şi la ei) de a obţine bani din altă parte, pretind acordarea unor sporuri noi, cum ar fi sporul de incompatibilitate (cum, sunt şterse unele sporuri şi apar, iată, altele?!...). Urmează, desigur, cei din Ministerul de Interne, cei din serviciile de informaţii. Şi ei susţin că sunt îndreptăţiţi să primească salarii mari, speciale şi secrete. Mai mult, ei doresc, de-a dreptul, să rămână în afara acestei ierarhizări a legii unice de salarizare.

Distractiv e faptul că toţi aceştia îşi prezintă profesiile la modul maximal, ideal: agenţii secreţi vorbesc ca şi cum fiecare dintre ei ar fi un James Bond, poliţiştii se recomandă ca şi cum fiecare ar fi un Eliot Ness şi aşa mai departe. (Este exact ca şi cum noi, cei care scriem, ne-am considera fiecare un Eminescu, un Rebreanu sau un Caragiale şi am cere să fim trataţi ca atare, să fim răsplătiţi cu onoruri şi cu bani pe măsură.) Ei eludează starea de fapt, cu totul şi cu totul deplorabilă: în realitate, poliţiştii noştri nu sunt în stare să prindă, de exemplu, pe niciunul dintre autorii jafurilor de la casele de schimb; în realitate, tocmai la capitolul justiţie suntem corigenţi şi monitorizaţi de Uniunea Europeană; în realitate, sistemul de învăţământ public, ca şi cel medical sunt la pământ; în realitate, birocraţia din administraţie stă să ne sufoce şi tot aşa.

Aşadar, fiecare categorie de bugetari se priveşte în oglindă şi se vede „cea mai frumoasă din ţară” şi aşteaptă favoruri salariale pentru asta, negociază de pe această poziţie. Nu ştiu ce va ieşi din această ciocnire de interese. Dacă ar fi după dragii noştri bugetari, fiecare dintre ei se închipuie o excepţie de la regulă, prin urmare, grila unică de salarizare nu s-ar cuveni să-i privească.

Şi atunci cine ar mai încăpea în legea aflată astăzi în chinurile naşterii? Câţiva amărâţi, probabil. Caz în care legea aceasta n-ar fi decât praf aruncat în ochii proştilor. Oricum, aud că acei inşi cu salarii exorbitante din regiile autonome nu vor fi atinşi de legea din care premierul Emil Boc îşi face un titlu de glorie („adio, bugetari de lux!”, e o replică pe care domnia-sa o rosteşte cu satisfacţie...).

P.S.: Unu: Dintr-o emisiune tv pe teme economice culeg informaţia, furnizată de statisticieni, că, de fapt, în această primăvară, veniturile salariale ale angajaţilor la stat ar fi crescut cu circa 30%, şi la profesori, şi la personalul medical, şi la funcţionarii publici! Să crească veniturile bugetarilor într-o perioadă pe care guvernul o declarase de austeritate financiară şi de reducere a cheltuielilor de personal, într-o perioadă când în sectorul privat salariile au îngheţat sau chiar au scăzut, într-o perioadă când încasările la buget s-au micşorat drastic: ce înseamnă asta? Dacă e adevărat, ce princi­piu economic se exercită aici, ce e de zis despre aşa ceva? Nimic, decât că trăim în România, un spaţiu care nu ascultă, se pare, nici de logică, nici de bunul-simţ.Doi: Un studiu realizat de Transparency International arată că România este cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană. Faţă de o medie de 5% în U.E., la noi, 33% din  cetăţeni au dat mită pentru diverse servicii. Cei mai corupţi s-au dovedit a fi chiar cei despre care este vorba în aceste însemnări: oamenii din justiţie, din poliţie, din învăţământ, din instituţiile medicale. Adică, aceia care se bat cu pumnul în piept şi strigă cât de grozavi sunt ei şi cât de puţin îi preţuieşte, sub formă de salarii, societatea. 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul