Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cetăţeanul-expert şi cetăţeanul-judecător

        Bogdan Ghiu

Aşa-numitul vot negativ, sau abstenteismul electoral, sau multiplicarea unor instanţe independente de evaluare şi de expertizare par nişte forme larvare, vag deviante, construcţii ad-hoc, cu o justificare şi o legitimare democratică slabe, difuze, dacă nu total inexistente. Or, noua gândire post-critică le judecă în pozitiv, ca afirmări încă neelaborate ale unei mutaţii de profunzime în perceperea, gândirea şi constituirea în comun a democraţiei.

Esenţială mi se pare observaţia lui Pierre Rosanvallon, conform căreia cetăţenii nu mai doresc să cucerească puterea, adică să se supună „formatului” democraţiei tradiţionale, ci doar s-o controleze, s-o supravegheze şi, mai ales, s-o exercite altfel, în forme complementare încă necodificate politic: politică extra-politică.

Rezumând, scurtcircuitând şi, desigur, anticipând, se poate spune că noi, în tot ce facem social, dar mai ales atunci când alegem, judecăm, pronunţăm verdicte asupra puterii, evaluăm şi notăm puterea – şi tocmai asta este puterea noastră, pu­terea proprie societăţii, care ţine să-şi afirme propriile modalităţi de a exercita pu­terea, tocmai aceasta este puterea politic-cetăţenească pe care visăm, deocamdată, s-o exercităm, dar care încă nu este recunoscută, legitimată, codificată ca putere legitimă, ca forme legitime democratic de exercitare extins politică a unor puteri specifice.

În sânul democraţiilor, asistăm la o decisivă deplasare, re-centrare de la momentul electoral, intermitent institutiv, pe care se bazează vechea democraţie, la conţi­nutul propriu-zis al mandatului, la ce se întâmplă între două momente electorale canonice.

Şi nici de vechiul mit al democraţiei directe sau participative nu este vorba. Ci de afirmarea unor puteri indirecte, care să nu ne confişte, aşa cum se întâmpla în democraţia ateniană, vieţile, dar nici să nu ne lase pradă discreţionarismului legi­timării exclusiv aritmetice prin urne.

În tot ce facem şi mai ales atunci când alegem, noi judecăm, ne afirmăm ca nişte cetăţeni-judecători. De aceea, votul pare negativ. De fapt, votul fiind forma unică de exprimare a voinţei colective, conţinutul infinit pozitiv al acesteia este distorsionat, inversat, fiind nevoit să-şi afirme pozitivitatea într-un mod negativ. De aceea trebuie lărgită, rafinată, diversificată şi, mai ales, permanentizată democraţia: constituţionalitatea de fond a societăţii, caracterul constituant al voinţei colective trebuie să-şi găsească forme adecvate, pe măsură, în acord. Pozitive.

Noului cetăţean-judecător trebuie să i se alăture noul cetăţean-expert. Două lucruri ar fi, aici, de spus, două teme de lansat.

 

1) Noul rol al mass-mediei este tocmai acela de a forma cetăţeni-experţi, cetăţeni-judecători. În marea de informaţii care domină şi descurajează, dezinformând tocmai prin flux, trebuie să apară meta-informaţiile, informaţiile despre informaţii. Şi, oarbă, la fel ca şi societatea, media chiar asta, de multe ori, şi face, instrumentează spontan procese civice, în acelaşi timp contra-politice şi extra-judiciare, afirmând forme autonome, sui-generis, de exercitare a puterii şi lărgind democraţia. Dar aceste noi forme şi noi atitudini par deviante dat fiind că nu sunt codificate şi recunoscute constituţional. Din de facto, ele trebuie să devină de jure. Şi tocmai aici ar putea şi ar trebui să se definească noul rol, noua funcţionalitate socială, extins, propriu, specific politică, a intelectualilor.

2) Apariţia pe scena politică, în agora, a expertizei-experienţă. A avea dreptul să judeci modul de exercitare a unui mandat politic nu mai trebuie să depindă doar de experţi calificaţi. Experienţa comună, individual-colectivă, devine expertiză de judecare. Am dreptul să judec puterea şi, eventual, să-i revoc reprezentanţii exclusiv pe baza experienţei mele sociale particulare, a istoriei mele, a „poveştii” mele individuale (de aici, vom vedea, rolul central democratic, în noua democraţiei, al li­teraturii şi al artelor).

Dar toate aceste mutaţii extra-cadru, pe care n-am făcut decât să le sugerez aici, trebuie conceptualizate şi codificate tocmai prin regândirea şi prin lărgirea cadrelor democraţiei. Opinia, bagatelizată, relativizată şi, deci, neutralizată de gândirea politică liberală, trebuie să devină permanent constituţională. Noile forme, încă „sălbatice”, ale exigenţei de consultare transversal şi mobil socială nu spun, nu cer altceva. Atâta doar că, deocamdată, conţinutul lor vital afirmativ, pozitiv, este obligat să se afirme „fără acte în regulă” (cum spune acelaşi Latour), în afara unor proceduri recunoscute, admise, constituţional codificate.

Neconceptualizarea şi neconstituţionalizarea noilor forme de democraţie extinsă, ale noilor forme de putere, nu poate decât să le pervertească, făcându-le să ameninţe şi să submineze, dinăuntru, dar ca din afară, democraţia. Şansa ar putea deveni pericol.

Cine îşi poate permite acest risc, acest dans cu noii câini de pază care, neadmişi în Cetate, ar putea să se sălbăticească, devenind lupi? Riscul ca viitorii nou-născuţi ai democraţiei să devină nişte avortoni monstruoşi dat fiind că nu au fost lăsaţi să se nască normal şi să fie înscrişi în starea civilă este foarte mare. Din păcate, atât politicienii, cât şi intelectualii curenţi, de consum, par a fi cu totul străini de aceste mişcări tectonice care ar putea face ca viitorul sănătos să de­vină existenţă larvară, spectrală. Tot pe travaliul colectiv al societăţii trebuie să ne bazăm. Încetând, însă, a mai privi lucrurile, noile forme, irepresibile, de manifestare a democraţiei („reflecţie a societăţii asupra ei înseşi (...) comunitate lucrând public la propria ei infrastructură mentală şi civică”), doar în forme tradiţionale deviante, negative, depăşite, inadecvate: pat al lui Procust.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul