Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Neptun/Mangalia 2009 - zile şi nopţi de literatură

        

ENES HALILOVIC (Serbia)

Născut la 5 martie 1977, în Novi Pazar. Autor a trei culegeri de poeme,  a două volume de proză scurtă şi a unui volum de teatru scurt. Fondator al câtorva reviste literare. Tradus şi prezent în mai multe antologii apărute în limbi străine

 

 

PRELUDIU

 

Am văzut o doică trezind un copil să-l hrănească.

I-am spus, dacă i-ar fi foame el n-ar dormi.

 

Şi ea mi-a răspuns,

Doarme dar îi este foame

Pentru că mie mi s-au umflat sânii.

 

Nici tu care primeşti poeziile astea

Nu te-ai trezit de bunăvoie.

 

Nici eu nu le-am scris doar pentru mine.

 

 

LA ŞTIREA CĂ ëN BAGDAD A FOST FURATĂ CEA MAI VECHE SECERĂ

 

Totul a început în peninsulă şi totul

Trebuie să se sfârşească acolo.

Toţi oamenii sunt dintr-o ţară

Şi dintr-un om

Care-a fost gonit din Eden.

Iar apa din nori şi apa din mări este de fapt aceeaşi apă.

 

Are focul doar o soră de sânge?

 

Să-l lase în mormânt pe sumerianul

cu pana de construcţii,

Toate versurile noastre sunt copiii lui.

 

Şi lasă-l pe Hammurabi cel în unghi ascuţit

al cărui articol 25 din Cod scrie aşa:

Dacă în casa cuiva s-a stârnit foc şi aceluia care vine la casă pentru a stinge focul i se lipesc ochii de lucrurile stăpânului casei şi lucrurile stăpânului casei le ia cu el, atunci acela să fie aruncat în acelaşi foc.

 

Se zice că băţul vine din rai,

Dar iadul are să-l ardă.

 

Din muzeu a fost furată cea mai veche seceră,

Babylon a venit de la cuvântul acadian Bab-ilu

Ceea ce înseamnă

Uşa lui Dumnezeu.

 

De pe acel pervaz de unde a furat-o

Să încerce el să se întoarcă la ceruri.

 

 

SACRIFICIUL VICTIMELOR LA VICTIME

SAU DE CE E OMUL COMPLET SURD

 

La armată, dresorul de câini

Taie urechea puiului

 

Să vadă

Dacă e rău.

 

La armată, meşterul

Când toarnă un tun

În loc de ghiulea, îi îndeasă pe gât mai întâi un cap

 

Să facă proba

Dacă nu e cumva năzuros

 

În armată, ofiţerul

Întâi sparge oglinda soldatului

 

Ca să nu se mai poată privi în ochi.

 

 

BOUSTROPHEDON

 

În Creta scriitorii pe vremuri săpau literele

În piatră, după o scriere numită boustrophedon.

 

Ciopleau un rând de la stânga la dreapta,

Apoi un rând de la dreapta la stânga,

 

Şi aşa mai departe,

Alternativ.

 

S-au luat după întoarcerea boului când ară.

 

Şi astăzi, unii scriitori scriu de parcă ar fi la arat.

 

Scriu într-o parte, remorcaţi la schimbarea guvernului,

Iar apoi se schimbă pe partea cealaltă.

 

Şi aşa mai departe,

Alternativ.

 

 

LEGENDA EROINEI

 

Aşa era conducătorul Revoluţiei Chineze

Mao Zedong.

 

A condus 86.000 de soldaţi

în Marşul cel Lung.

 

Ei au trecut peste 12 provincii,

18 lanţuri muntoase şi 24 de râuri.

 

Au câştigat peste 300 de bătălii.

 

În Marşul cel Lung, liderul a dus

2 pături, mai multe cărţi şi o faţă de masă din plastic

Şi a călărit aceeaşi iapă timp de 370 de zile.

 

Când l-au întrebat, la sfârşit, cum de-a rezistat iapa,

Conducătorul a răspuns:

Înaintea Marşului i-am ascuns mânzul

Aşa că ea l-a căutat.

 

 

(În româneşte de Ioana Ieronim)

 

 

SHARON MESMER (SUA)

Autoare, din 1998, a mai multor volume de versuri. O culegere de poeme, în limba română (Chiar aşa), este  în curs de apariţie la Editura Curtea Veche. Autoare şi a unor volume de ficţiune,  predă la New School în Manhattan.

 

CĺND LUNA A DAT SĂ PLECE

 

M-am uitat la lună, iar luna a dat să plece.

M-am uitat la luna din apă

şi apa a dat să plece.

Măcar ar fi trebuit să fie luna sau apa,

dar formele acelea din apă nu erau

decât ţinuturile vaste ale Asiei,

care dădeau să plece.

Am privit sub mine şi firele de iarbă

s-au uitat speriate în sus

într-o debilă lumină verde

la luna care plecase.

Luna era, oricum, prea mică să dea lumină multă.

Poate i-a părut rău că m-a lovit atunci.

Poate i-a părut rău că am dat să plec.

Poate că n-a văzut deloc durerea

care m-a făcut să plec.

Şi eu am fost cândva o lună.

O lună cântătoare.

O lună strălucitoare zâmbitoare,

cu un adevăr de bebeluş.

Un bebeluş alb dându-se huţa, sus-jos.

Ridicaţi-vă cu toţii privirea.

Haideţi, ridicaţi-vă privirea, căci sunt

pe mai departe luna

şi-s frumoasă

în oglinda retrovizoare,

ca o femeie,

nu una transformată într-un stâlp de sare, nu tristă,

nu o femeie pe care o surprinzi plângând.

Măcar atâta.

 

NEW YORK-UL LUI LOU REED

 

în Europa

lumea-i mult mai receptivă

la caracterul utilitar

şi la celebrităţile disco

pe patine

 

în America

dacă insişti să găseşti frumuseţea

vei fi călcat

lângă un stâlp de afişaj

 

ca să nu pun la socoteală

contradicţiile

din măcelării

 

cred

că ne aflăm la-nceputul

celei mai mari schimbări care-a avut loc vreodată

şi toată lumea

ar trebui să iasă

şi să facă muzică

am fost acolo

la-nceput

pe fiecare faţă a vinilului

şi am rămas uimită

de cantitatea

de informaţie

pierdută

 

totul era varză,

ca să folosesc un eufemism

 

apoi Dumnezeu a zis

„Am să vă iau filmul,

dar veţi căpăta în compensaţie

trei culori noi.

O facem cu brice

şi animale uşoare“

 

şi Michelangelo a zis

„Marfă“.

 

ne aduceam aminte

cât de drăguţe şi curate

erau lucrurile

dar ceea ce ne lipseşte acum

e jegul.

 

(În româneşte de George Volceanov)

 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul