Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Neptun/Mangalia 2009 - zile şi nopţi de literatură

        

YASUHIRO YOTSUMOTO (Japonia)

 

S-a născut în Japonia, la Osaka, la 21 august 1959 şi a crescut în Hiroshima.  A început să scrie încă din adolescenţă, dar şi-a publicat prima culegere de poeme (A Laughing Bug) în 1991. Au urmat, de atunci, alte opt volume de versuri. A primit mai multe premii (printre care Premiul Haguwara Sakutaro în Japonia), iar poemele sale au fost traduse în engleză, franceză, sârbă, română şi în alte limbi. Scrie, de asemenea, eseuri şi critică literară şi traduce poezie din engleză şi germană în limba japoneză.

 

TEMA LA MATEMATICĂ: O FRACŢIE

 

De ce spun asta şi învăţătorul, şi tata, şi mama:

Să presupunem că avem un măr?

Nu-i aşa că n-avem niciun măr?

Bunica ieri a mâncat toate merele, nu?

A spus că merele astea scumpe de la supermarket

nici măcar nu-s bune ca alea de la Fuji din mini-market.

Şi-atunci cum să împărţim ceva ce nu este?

Dacă împarţi mărul în două, tu iei jumate

şi dacă tai în două jumătatea, ai un sfert.  Şi ce?

Dacă mă-ntreabă care-i mai mare, eu nu ştiu.

Fin’că depinde ce fel de măr e, nu?

Dacă mărul e cât un bob de nisip, n-ai cum să-l mai împarţi.

Tata, ţi-aduci aminte ce ai spus tu odată?

Unu este numărul cel mai mare,

Mai mare decât o sută, decât o mie şi chiar milioane de miliarde.

Fin’că nu e făcut bucăţi.

Eu mi-aduc aminte.

Eu încă nu vreau să mă facă bucăţi.

Hai mai bine să tăiem pepenele, tată,

stai în mâini şi împreună ridicăm pământul!

 

              

CINA

 

Azi copiii nu sunt acasă.

Fiul e într-o excursie cu şcoala, fata e la Helena.

De când n-am mai luat noi cina stând aşa de o parte şi alta a mesei?

 

Ziarul de seară a dat în sfârşit fotografiile copiilor răpiţi,

băiatul de 11 ani, sora lui de 8,

exact ca şi copiii noştri acum doi ani.

Nu, corpul fetei încă nu l-au găsit.

 

Luăm cina, faţă în faţă.

Soţia mea spune ceva, eu răspund, auzim încontinuu

cuţitele şi furculiţele atingând farfurii.

 

Un alt cuplu, însoţit de acelaşi sunet

la marginea întunericului fără margini;

puteam fi noi aceia – de aceea

ar trebui să fim fericiţi, să spunem o rugăciune de mulţumire?

 

Din colţul gurii mele firimituri de pâine cad în abis.

Un vânt răcoros bate undeva dedesubt.

Soţia îmi întinde sarea.

 

 

BEATRICE LA FERMĂ

 

Ţine în ea un rac.

N-o vezi zâmbind niciodată, dar nu e prost dispusă.

O femeie liniştită, când vorbeşte

cuvintele bufnesc din ea ca şuba de paie udă aruncată-n colţul prispei de pământ.

Înainte să se crape de ziuă femeia taie capetele puilor,

fără îndemânare, dar şi fără să ezite,

cu aceeaşi expresie pe care o are

când îşi priveşte nepoata care-o adoră.

Niciodată în viaţa ei nu a „decis“.

Lucrurile s-au revelat doar prin faptele ei, ca nişte răni.

Un rac pe fundul apei clare.

Când ea adoarme, carapacea începe să-i sclipească

asemenea constelaţiilor iarna.

 

 

(În româneşte de Ioana Ieronim)

 

KIRIL KOVALDJI / CHIRIL COVALGI (Rusia)

 

Poet, eseist, romancier, critic literar, traducător şi profesor, s-a născut în Basarabia, la 14 martie 1930. A absolvit, în 1954, Institutul pentru literatură Maxim Gorki din Moscova, iar în 1955 a devenit mebru al Uniunii Scriitorilor din R.S.S. Moldovenească. Autor de povestiri, memorii şi eseuri, al unui roman şi al mai multor volume de versuri, se ilustrează prin însemnata operă de traducător din limba română în limba rusă.  A tradus din Eminescu, Coşbuc, Arghezi, Blaga, Bacovia, Ion Horea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, precum şi din mulţi alţi scriitori români. Este membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moscova şi membru al PEN-clubului din Rusia, deţinător al mai multor premii şi distincţii literare.

 

BALADĂ NOCTURNĂ

 

„În cartea-aceasta-i viaţa mea,

       E jumătatea mea de veac.

Război, străini şi sărăcie,

       Iubiri, tristeţe fără leac.

Aici e toată lumea mea.“

       Prin crângul nopţii-nvolburate

Astfel poetul murmura,

       Iar ea în frumuseţea-i se ivea

La anii ei de nouăşpe carate.

 

La anii ei de nouăşpe carate

       Dreptatea ei era dreptate.

N-avea nevoie-n noaptea-aceea

       De vorbe-atât de-ndepărtate.

Când el i-a pus în mână cartea,

       Ea de prea multă nerăbdare

A azvârlit-o-n întuneric

       La rădăcini de ierbi amare.

 

„Poete, oare îţi va sta-n putere

       Trecutul să-ţi alegi din cale?

Şi după cine ai s-alergi mai tare?“

       Ci ea a luat-o-n altă parte

Şi-atunci poetul a pornit agale

       Pe drumul lui din miez de noapte.

Era doar singur în singurătate

       Şi nici un ajutor în cale.

 

Cândva ea s-a-ntors şi-a dat

       De cartea-aceea printre rădăcini.

El niciodată n-a aflat...

       El într-o neagră zi

       A şi murit.

Dar după moartea-i, mai aevea

       În faţa ei s-a tot ivit.

Ea în ungherul ei a-mbătrânit.

       Mai trist de-atât ce poate fi?

 

POEŢII

 

*

Strămoşul Abel ne-a lăsat

Deprinderea amară de-a iubi.

Dar şi porunca – mai presus de toate –

De a sfârşi ucis decât de-a omorî.

 

*

În trunchiul pinului, tâmplarul

Distruge scândura –

În scânduri meşterul

Străvede chipul!

 

*

Artistul – iute de picior,

       Înaripat, pedestru pare

Când numără cu pasul

       Pânzele sau versul.

E proroc şi nu judecător,

       Ba mai degrabă-i victimă

A noastră şi a sa,

       Şi-a unora şi-a celorlalţi.

 

(În româneşte de Ioana Ieronim)

 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul