Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi!

        Ana-Maria Nistor

Ca într-o tarantelă peste ţara vlăguită de lipsuri, reclamele dansează ignorând orice realitate imediată sau, din contră, accentuându-i indecent problemele. Pe bolta capelei banului, o maşină care costă doar 56.000 de euro îşi dă mâna cu o pilulă pentru digestie. Parcă trăim într-o glumă sinistră a vechilor greci, în care forme ale mimesisului de gradul doi sau trei (n-are importanţă) se lichefiază.

Publicitatea nu s-a inventat în ultimii 20 de ani şi nici metodele sale nu sunt noi. Cine răsfoieşte presa de acum un veac va fi uimit de coerenţa şi percutanţa unor reclame, de soluţiile ingenioase pe care negustorii le găseau pentru a-şi vinde marfa. Orice obiect însă, de la crema de ghete la plăcile de patefon, era oferit spre cumpărare în limitele unei decenţe. Desigur, absolut toate ne vor fi făcut viaţa mai uşoară sau mai frumoasă, iar producătorului buzunarul plin. Dar este o diferenţă între a te insinua şi a trage violent de client pe stradă, precum comercianţii orientali. Astăzi, o bună parte din reclamele TV te obligă să cumperi un produs oarecare şi te fac să te ruşinezi că nu-l ai deja în casă. Detergenţii, de pildă, sunt mult mai inteligenţi decât noi, granulele mici şi albe au o viaţă a lor, de roboţi cu identitate şi mecanism proprii. Te simţi ca un ardelean în laboratoarele de la NASA şi pleci capul uşor jenat că n-ai ştiut nimic de entităţile de lângă tine care ţi-ar fi putut schimba existenţa. Te-ai fi gândit tu vreodată, când îţi venea copilul de la fotbal, că detergentul magic alege petele şi, în funcţie de fiecare, acţionează asupra lor cu precizie de laser, până la albul pur? Îţi faci rapid mea culpa şi cumperi un sac de 9 kg, cu dozaj Eco (ce-o mai fi şi asta?), plus balsam, plus anticalcar, ca să fii şi tu o dată în rândul lumii. Dacă nu, reclamele îţi vor picura în suflet starea aceea de inconfort cum că tu împreună cu toată ţara sunteţi o adunătură de nespălaţi.

Spoturile mele preferate rămân acelea care acţionează subtil, ca nişte autentice mesaje subliminale, asupra cumpărătorului. În această categorie intră maşinile, băuturile răcoritoare şi abonamentele la telefonie mobilă. Dacă vă uitaţi cu atenţie, dincolo de diferitele imagini mişcătoare care trebuie să se limiteze la 30 de secunde sau, maxim, un minut, toate spun aceleaşi lucru. Fericirea sunt eu şi viitorul începe acum. Două enormităţi care prind extraordinar la omul nesigur de azi, cu teamă pentru ziua de mâine. Cu o condiţie: ca ele să fie suficient de mult repetate, astfel încât individul să cedeze şi să devină cumpărător. Lucru care se şi întâmplă, până la refuz, căci orice difuzare a unei reclame este gândită în funcţie de numărul de apariţii. Nu interesează pe nimeni, televiziune sau contractant, calitatea unui spot ori grupul de creaţie, ci spaţiul de emisie se negociază în funcţie de ritmicitatea zilnică şi de orele de apariţie. Firma de publicitate trebuie să-şi fi făcut treaba, asta nici nu se discută, iar jobul lor se va cuantifica în creşterea ulterioară a vânzărilor. Aşa că aceia care concep o reclamă îţi vor picura de 10-12 ori pe zi nevoia de bine, de bucurie, de paradisiac, întocmai ca bibliile colorate pe care adventiştii le împart pe la uşile oamenilor. În maşina x, concepută pentru întreaga familie, te vei simţi ca în Eden, cu telefonia y „viitorul sună bine” şi vorbeşti cu toţi prietenii, nelimitat, aşa încât n-o să mai fii singur, ci o să faci parte dintr-un cerc larg de fiinţe pe deplin fericite. Coca-Cola îţi circulă prin vene, chiar la o uşoară atingere de sticlă, iar Pepsi te face să urci peste toate convenienţele sociale, să fii liber şi să devii eroul care te-ai visat din copilărie. Peste acestea, dar urmând acelaşi fir roşu, reclamele la anumite firme de mezeluri profesează dependenţa făţişă. Nu trebuie să-ţi fie ruşine că mănânci porcăriile lor, dimpotrivă, faci parte dintr-un grup care nu poate trăi fără salam şi kaizer, oameni care sunt simpatici în viciul lor: „eu asta pictez”, „eu asta visez”. Nu-i aşa că vrei şi tu să fii printre ei?

O altă categorie este cea a lumilor posibile, a reclamelor în care visul, fantasticul interferează cu realitatea crudă, urbană. Întocmai ca un elixir, dacă bei o gură de apă minerală sau de bere, te proiectezi într-o altă viaţă, autentică, în care te dezinhibi total şi instantaneu, îţi dai frâu liber dorinţelor, iar energiile pozitive te împresoară. Natura învinge oraşul într-o biată sticlă de plastic de 2 lei, iar alpiniştii ghemuiţi în frig, într-o despicătură de stâncă, pot primi pe tavă pahare cu bere livrate de un paraşutist. Mă rog, în viziune europeană; în varianta autohtonă, bei o bere şi vorbeşti cu cerbii. Oricum ai da-o, la vita e bella!

Culmea este că, dincolo de dispreţul faţă de această băutură, trebuie să recunosc faptul că cele mai reuşite campanii sunt la bere, începând cu Stella Artois şi terminând cu Timişoreana noastră, pe care e musai s-o cumpărăm, căci în sticla aceea nu e doar zeamă de malţ, ci istorie, oameni de demult, trudă şi multă iubire, ceea ce face ca „povestea să meargă mai departe”.

Împreună cu acestea (sau alături de ele) stau reclamele indecente, care expun public o intimitate ce nu priveşte pe nimeni, nici chiar pe soţul iubitor care îşi întreabă grijuliu doamna cum şi-a petrecut ziua. Balonată mai mult sau mai puţin, cu gingiile sângerânde şi dinţi căzuţi în chiuvetă, făptura delicată va înflori la finalul spotului publicitar, mai feminină ca oricând. Nu-mi pot reprima o fantezie răutăcioasă, mai ales că pe unele dintre protagoniste le cunosc şi ştiu că, dincolo de onorariu, nu s-au gândit, din păcate, nicio secundă, la imaginea lor. Ele reuşesc să joace, în sfârşit, într-un spectacol (sunt actriţe!) şi la premieră întrebi: „cine este domnişoara?”; „aaa, n-o cunoşti?! A făcut o reclamă la iaurt şi una la pastă de dinţi. E logodnica mea, un înger de femeie”.

Una peste alta, bine că ne-au slăbit cu reclamele la produse bancare. După atâţia ani când îţi venea să faci credit de drag, chiar şi pentru un fier de călcat, acum băncile se relansează timid şi infinit mai decent în campania de achiziţionare de sclavi pe viaţă. Le priveşti cu duioşie (asta dacă n-ai apucat să te împrumuţi pe 35 de ani) şi butonezi mai departe. Ce să aleg: un paté de ficat, o extraopţiune pe telefon sau nişte multiminerale? Închid ochii, zâmbesc, ştiu că fericirea stă în lucrurile mărunte, aşa că opresc televizorul şi deschid o carte. Probably the best in the world.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul