Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Să trăiască pleonasmu’ că ne-a stimulat orgasmu’!

        Critias

 

• O întreagă garnitură de profesori emeriţi de la Facultatea de filologie a Universităţii Bucureşti au fost (scuzaţi expresia...) băgaţi afară într-un mod nu doar neacademic, ci şi total inelegant. Cu ce au greşit Nicolae Manolescu, Mircea Anghelescu, Eugen Negrici, Mircea Martin, Nicolae Constanti­nescu, Mihaela Mancaş, Gabriela Pană Dindelegan, Mihai Zamfir şi alţii în afara faptului că au învăţat (dragostea pentru) literatură câteva zeci de promoţii de studenţi, dintre care mulţi sunt în prezent ei înşişi nume prestigioase şi respectate în cultura românească? Probabil, chiar cu asta. Scoaterea forţată la pensie (deşi, conform legislaţiei în vigoare, toţi mai aveau dreptul de a oficia la catedră încă vreo câţiva ani) s-a făcut în virtutea conceptului de fină extracţie intelectuală al economiilor bugetare. Suntem doar în plină criză, şi nu economică în primul rînd. Mai grav mi se pare faptul că aberanta decizie n-a fost luată de Ministerul de resort, ci de rectoratul Universităţii bucureştene. Dar şi mai grav mi se pare faptul că toată lumea merge pe burtă, asistând pasivă la consumarea unei veritabile drame a învăţământului autohton. Ce fac studenţii, colegii de breaslă şi adormita noastră societate civilă? Mersi, bine, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră: ne mai luăm o dată cu toţii la revedere de la ideea – desuetă, mie-mi spui? – de valoare & competenţă. În schimb, trăiască şi înflorească „sistemul Bologna”, noul far călăuzitor al gândirii aptere şi garanţia tuturor victoriilor, prezente şi viitoare, în lupta cu ceea ce a mai rămas din învăţământul universitar românesc! Aşa băieţi: pe el, pe mama lui!... • Cu vreo două zile înainte de scrutinul pentru europarlamentare, spaţiul public a fost invadat de afişe şi fluturaţi care avertizau membrii onor electoratului român să nu care cumva să meragă la vot de două ori pentru că legea pedepseşte excesul de conştiinţă civică. Cunoscut fiind (din toate sondajele) apetitul nebun al populaţiei mioritice pentru participarea la alegerile de dumincă, grijuliul avertisment îmbracă veşmântul ridicol al unei glume de calitate superîndoielnică, dar cu rezultate în afara oricărui dubiu: având de ales între a vota ilicit de două ori şi a nu vota legal nici o dată, majoritatea au ales corectitudinea! • Oh, mea culpa! Mai bine zis: oh, mea pulpa – aia de la piciorul cu care am scris la mişto săptămâna trecută despre sloganul electoral al cuplului Vadim – Becali. Recunosc, am greşit. În realitate, poezeaua suna aşa: Doi creştini şi patrioţi/ Vor scăpa ţara de hoţi!, nicidecum Doi români... etc. Îmi cer scuze şi fac cuvenita rectificare. În rest, rămâne cum am stabilit... • Din ciclul: să trăiască pleonasmu’ că ne-a stimulat orgasmu’ (lingvistic şi cultural, of course)! Titlu cu litere uriaşe pe un afiş de dimensiuni corespunzătoare: Munca e-un travaliu! Celor care l-au scris, la angajare, li s-a cerut, fireşte, să ştie limba engleză. Din păcate, afişul e în română. Dar cine mai cere astăzi cuiva să ştie limba română?! • ...În nici un caz deştepţilor care au conceput clipurile alea care se vor reclamă la berea Golden Braun (sau cam aşa ceva). Ideea lor fundamentală este exprimată căznit şi scatologic astfel: Pentru toţi cei care fac treaba să meargă. Corect, enunţul ar trebui să sune aşa: Pentru toţi cei care fac în aşa fel încât treaba să meargă. Sau, mai pe scurt: Pentru toţi cei care fac ca treaba să meargă. Altfel, formularea capătă cu totul alte conotaţii, sintagma „a face treaba” trimiţând cu gândul la acte rezervate exclusiv intimităţii fiecăruia. Cât despre faptul că respectiva treabă, odată făcută, ar mai şi merge (pe propriile membre?, sprijinită de subsuori?) ce să mai zici?! Dacă veşnicia s-a născut la sat, suprarealismul s-a născut în publicitate... • Cine spune că prezenţa României în Uniunea Europeană nu se face în nici un fel simţită fie se înşală amarnic, fie e de rea-credinţă. După mai puţin de doi ani şi jumătate de la integrare, efectele încep să se vadă cu ochiul liber unde te aştepţi mai puţin: în conservatoarea Anglie. Britanicii continuă se respingă, de exemplu, adoptarea monedei unice europene, aliniindu-se însă la practicile româneşti de vehiculare a banilor din bugetul public. Până acum, vreo patru miniştri (sau parlamentari, sau câte ceva din fiecare...) au fost obligaţi să-şi dea demisia după ce organele abilitate au constatat exagerata lor dexteritate în încărcarea deconturilor unor cheltuieli curente (chirii, servicii, di­verse cumpărături). Nu v-aduc aminte toate acestea de aleşii şi numiţii noştri în diferite funcţii, aşijderea prinşi cu ocaua mică, mijlocie şi mare în daraveri identice? Se pare că ne-am făcut iluzii imaginându-ne că transferul de mentalităţi, conduită şi apucături se va face benefic, dinspre ai lor, către ai noştri, nicidecum invers. Ţeapă: legile feed-back-ului sunt mai tari decât legile moralei. Mă lasă visător gândul că, peste vreo 10 ani, conceptului de europenizare a României îi va lua locul cu succes acela de românizare a Europei. Protocronişti au fost, protocronişti sunt încă şi-or fi cât neamul românesc...
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul