Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Noua barbarie provincială

        Gabriel Chifu

Un protest

 

Am primit o veste care mă proiectează cu brutalitate īntr-o lume orwelliană: Ioan Moldovan a fost demis de la conducerea revistei „Familia”, iar Ion Simuţ a fost īnlăturat din redacţie. Redactor-şef aud că ar fi fost numit un fost (?) ofiţer, actualmente consilier juridic la Consiliul Judeţean!!

Cine sunt cei doi oameni daţi afară şi īnlocuiţi cu un nimeni? Sunt două dintre numele cele mai respectate de scriitori romāni trăitori īn provincie: Ioan Moldovan, admirabil poet, deopotrivă eseist, şi Ion Simuţ, critic literar de autoritate, ar reprezenta īntr-o Romānie normală, care ştie să-şi recunoască şi să-şi preţuiască valorile, nişte modele, nişte embleme pentru orice comunitate locală. Nu īnsă şi la Oradea, unde anomalia, unde operarea cu criterii pe dos īn aprecierea competenţei diverselor persoane se pare că devine o regulă: să ne amintim, bunăoară, că anul trecut am asistat sideraţi la o altă demitere absurdă, aceea a lui Traian Ştef de la cārma Bibliotecii Judeţene. Ambele acte reprobabile de destituire (le-am zice un fel de crime culturale, dacă nu e prea tare cuvāntul...) par să aibă acelaşi autor, Preşedintele Consiliului Judeţean, īntāmplător un liberal. Şi biblioteca, şi revista sunt instituţii subordonate Consiliului Judeţean, finanţate de acesta şi, atunci, ele se transformă īn cāmp de īncercare, unde se poate manifesta īn voie vocaţia de ratat dictator marquezian, dacă ea apare la vreun şef de consiliu.

E cazul de la Oradea, dar şi din alte părţi din ţară, unde diverşi baroni locali fac legea, o lege a lor. Īn nefasta acţiune (care a īnceput şi se īntinde pandemic!) de a parcela ţara, de a politiza numirile īn toate instituţiile, de a transforma funcţiile publice īntr-un os de ros pentru feluriţi clienţi de partid, ne putem aştepta la aberaţii oricāt de mari. Cum e aceasta: să-ţi baţi joc de „Familia”, revista valoroasă īn sine şi valoroasă simbolic  (e publicaţia īn care a debutat Eminescu, cine uită asta?...), tratānd-o ca pe o sursă oarecare de sinecură pentru cine ştie ce client politic, tratānd-o ca pe un aprozar unde oricine se poate instala la tejghea pentru a vinde cartofi.

Dacă e adevărată, această īntāmplare de la Oradea īntrece īn sălbăticie şi necuviinţă perioada comunismului tārziu, pe care o privim neīndurător şi faţă de care avem cuvinte atāt de rele: oficialii anilor ‘80 se arătau mai precauţi şi aveau mai mult rafinament īn decizii, guvernau cu nuanţe care lipsesc celor de acum. Īn anii aceia de tristă amintire, mi-e greu să-mi imaginez că s-ar fi petrecut o asemenea  decapitare. (Poate doar la īnceput, prin anii ‘50, cānd „lupta de clas㔠se aprinsese şi „se īnteţise”, să găsim ceva similar: atunci vreun neisprăvit cu patru clase sau nici atāt era „īnscăunat” peste noapte director, decan sau ofiţer superior...) Sau, dacă s-ar fi petrecut, n-ar fi rămas fără o reacţie severă din partea scriitorimii romāne. Eram atunci cu simţurile mai treze decāt acum, pericolul (pe atunci, iminent, localizat, concret, cu nume, nu difuz, ca astăzi...) ne ţinea īn formă, capacitatea noastră de solidarizare era considerabil alta? Probabil că da.

Oricum, eu sper că şi īn faţa acestei nedreptăţi vom protesta, vom găsi puterea să ieşim din aţipire şi să ne punem de-a curmezişul. Aceste rānduri tocmai asta se vor, un gest de solidaritate cu scrii­torii din Oradea, un protest pe care-l semnez cu fermitate. Mi-aş dori să nu fiu singur, să mi se alăture şi alţi colegi şi să reparăm provinciala barbarie (iarăşi un cuvānt tare, dar n-am īncotro...).

 

P.S. Vorbeam despre īnsuşirea răului din zilele noastre de a fi difuz (sau, altfel spus, diseminat/īmpărţit). Īntr-adevăr, aşa am sentimentul că este. Şi, tocmai de aceea, răul de astăzi se adevereşte mai greu de identificat, cel mai el adesea nu se vede, parcă ar sta acoperit cu nişte voaluri, voaluri uneori atrăgătoare, sub care nu bănuieşti că pāndeşte pericolul. Răul din zilele noastre  e ca o boală tăcută, pe care nu o simţi, care te cuprinde fără să ştii.

Ei bine, aceste īnsemnări pot fi luate şi ca o īncercare de a da nume unora dintre formele acestui rău nevăzut: trăim īntr-o lume manelizată, īntr-o lume a politicianismelor (nu politizată, ci a politicianismelor, o lume unde politicianismul e-n floare...), īntr-o lume a simulacrelor, īntr-o lume baronizată, īntr-o lume unde dispreţul faţă de valoare se armonizează perfect cu dictatura atātor incompetenţi care ni s-au urcat īn spate şi, de acolo, fac ce vor.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul