Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Emoţia din cuvinte

        Sorin Lavric

Nu există nici un gīnd care, trecīndu-mi prin minte, să nu fie īnsoţit de o reprezentare mentală. La fel, nu există nici un cuvīnt pe care să-l rostesc īn sinea mea şi care să nu-mi stīrnească o imagine, cīt de vagă, pe baza căreia să intuiesc īnţelesul acelui cuvīnt. Nu există nici propoziţie pe care să o scriu sau pe care s-o citesc şi care, īn acelaşi timp, să nu-mi declanşeze īn imaginaţie o intuiţie spontană a lucrului la care se referă ea. Nu există nici o pagină de carte pe care s-o pot citi fără ca, pe fundalul fanteziei mele, să nu-mi fac o idee despre ce anume vorbeşte acea pagină. Şi tot aşa. Pe scurt, nu există gīnduri fără intuiţii, orice intuiţie fiind o reprezentare mentală, adică genul de imagine pe care o văd atunci cīnd, īnchizīnd ochii, mă rup de mediul ambiant.

Nu poţi să-ţi faci o idee despre o realitate decīt dacă, printr-un efort de imaginaţie, o vezi la propriu īn faţa ochilor. Ceea ce e totuna cu a spune că a īnţelege un lucru īnseamnă a-ţi face o imagine clară despre el. Un lucru pe care nu-l poţi intui nici nu-l poţi īnţelege. „A-ţi face o idee“ despre ceva īnseamnă a-ţi face o imagine despre el. Ideea īnsemna odinioară eidos, adică aspectul vizibil al unui fenomen, imaginea lui. Concluzia? Orice idee este intuitivă şi nu poate fi altfel. Nu există gīnduri abstracte. Abstracţiunile nu sunt de găsit la nivelul ideilor, aşa cum se tot spune īn filozofie de secole īncoace, ci la nivelul expresiilor lor. Cu alte cuvinte, nu ideile sunt abstracte, ci cuvintele cu ajutorul cărora le exprimăm. Abstracţiunea este o invenţie săvīrşită īn momentul cīnd omul a īnceput să-şi scrie cuvintele. Cītă vreme nu le scria şi doar le folosea ca semnale orale menite comunicării spontane, cuvintele nu aveau cum să dea naştere unor expresii al căror conţinut intuitiv să fie pīnă īntr-atīt de sărac īncīt să poată spune despre ele că sunt abstracte. Abstractul nu este opusul intuitivului, ci este ceea ce rămīne dintr-un cuvīnt atunci cīnd i se dă la o parte referinţa intuitivă. Abstracţiunea este ecoul grafic rămas după dispariţia unui sens intuitiv. Este ca armura pe care cavalerul, după ce a ieşit din ea, o lasă goală şi inertă īntr-un colţ al panopliei. „Esenţă“, „spirit“, „principiu“ sunt platoşele abandonate pe cīmpul de bătălie al unor turniruri intuitive cărora nu le mai putem intui miza. Abstracţiunea lor e cimitirul lor.

Tocmai de aceea nu există o gīndire conceptuală pură, īn cursul căreia, uzīnd exclusiv de cuvinte abstracte, să poţi concepe mental lucruri pe care oamenii fără virtuţi abstracte nu le-ar putea concepe. Virtuţile abstracte ale unui om nu ţin de modul īn care gīndeşte, ci de felul cum īşi foloseşte limbajul de care dispune. De gīndit, gīndim cu toţii la fel, matematicieni sau filozofi, ingineri sau fotbalişti, deosebirea apărīnd abia la nivelul expresiei. Aici se face deosebirea īn privinţa gradului de cultivare a oamenilor. A fi cultivat īnseamnă a te supune deliberat unei asceze a cuvīntului, adică unei efort de asimilare a unor nuanţe semantice care, judecate din punct de vedere al eficienţei īn viaţă, sunt cu totul inutile. Tocmai de aceea scrisul şi cititul sunt activităţi nefireşti, excese dureroase care duc la cultivarea unor deprinderi pe care astăzi tot mai puţin oameni rīvnesc să le capete.

Cum, Dumnezeu, unii oamenii pot să-şi exprime emoţia prin cuvinte, iar alţii nu pot? De ce, citind un text oarecare, simţi imediat dacă din rīndurile lui răzbate o emoţie, īn timp ce, la lectura altuia, te izbeşte crusta compactă a unor litere moarte? De ce unii pot da viaţă cuvintelor scrise, iar alţii le ucid de fiecare dată cīnd le folosesc? Nu am la īndemīnă decīt o singură explicaţie: dubla distincţie dintre cuvinte şi reprezentări, pe de o parte, şi reprezentări şi emoţii, pe de alta.

Mintea mea e populată clipă de clipă de reprezentări mentale, adică de acele imagini intuitive pe care le văd atunci cīnd īnchid ochii. Orice imagine de acest fel are un halou afectiv, adică e īnsoţită de o emoţie mai mult sau mai puţin intensă prin care psihicul meu reacţionează la imaginea respectivă. Ceea ce este nespus de important este că nu există emoţii fără reprezentări. Nimeni nu se poate emo­ţiona pe seama a ceva fără ca īn acelaşi timp, īn capul lui, emoţia să-i fie legată de o imagine. Nu simţim īn beznă şi nu ne frămīntăm īn neant. Sentimentul e vibraţie psihică legată de o reprezentare. De aceea, imaginile mentale sunt un vehicul perfect al sentimentelor. Ele sunt cele care ne transportă şi ne provoacă emoţiile, iar nu cuvintele. Cuvintele nu pot decīt să surprindă nodurile de īncrucişare a mai multor reprezentări mentale, ceea ce īnseamnă că relaţia dintre cuvīnt şi emoţie este mereu mijlocită de reprezentări.

Cīnd citesc cuvinte şi mă emoţionez, nu ele īmi produc emoţia, ci imaginile pe care acele cuvinte mi le-au stīrnit īn minte. Altfel spus, eu mă emoţionez pe seama reprezentărilor pe care tot mintea mea le-a produs la īntīlnirea cu nişte cuvinte. Cuvīntul e un declanşator de imagini şi atīt, căci de emoţii au grijă imaginile din capul meu, iar nu cuvintele. Cuvintele nu pot transporta emoţii prin ele īnsele, ci doar prin intermediul imaginilor pe care le stīrnesc īn mintea cititorului, cam aceasta e morala. Tocmai de aceea televiziunea distruge cultura scrisă: īn faţa ecranului, emoţiile sunt iscate de-a dreptul de imaginile pe care le vezi, fără să mai fie nevoie de veriga intermediară a cuvintelor.

Dacă oamenii nu pot comunica īntre ei este pentru că, atunci cīnd folosesc cuvinte pentru a-şi descrie reprezentările mentale, ei se aşteaptă ca acei care le citesc cuvintele să retrăiască aceleaşi emoţii pe care le-au avut ei atunci cīnd şi-au scris textul. Drama este că efectul pe care o suită de imagini o are asupra a doi oameni poate să fie radical diferit, unde mai pui că aceleaşi cuvinte le pot isca reprezentări mentale diferite. Tocmai de aceea reacţia sufletească pe care cititorul o are la citirea unui text nu coincide cu cea a autorului care a scris textul. Şi acum ajung la problema de la īnceput: cei care scriu texte moarte uită că emoţiile nu pot fi puse direct īn text, precum condimentele īn mīncare, ci că doar reprezentările trec la propriu īn text. Cīnd scriu, eu descriu reprezentări şi atīt, şi depinde numai de mine ca reprezentările mele să poată fi văzute de cititor. Cīnd nu fac asta, textul e precum cochilia goală a unui melc. Textul e orb, lipsit de repere intuitive. Tocmai de aceea cei care scriu astăzi poezie o fac exclusiv pentru uzul lor propriu. Numai ei pot simţi emoţie la lectura unor cuvinte care nu declanşează īn cititor nici o reprezentare. Iar acolo unde nu e reprezentare, acolo nu e nici emoţie.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul