Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Şarpele

        Stelian Tăbăraş

O ştire care a făcut de curând senzaţie  anunţa: monstrul există în lacul Paltinul. Am fost intrigat, pentru că lacul Paltinul colecţionează şi apa puţină, multă, câtă e, a râului Secăria. Lacul, format de un baraj artificial, are trei cozi: una intră adânc chiar în satul în care m-am născut. Eu chiar i-am sugerat unui primar ce părea destoinic, dar, de fapt, nu era, să construiască la această coadă a lacului câteva cabane, ba chiar şi un ştrand pentru mulţii turişti care vin, dar care a treia zi pleacă de plictiseală.

Am văzut şi monstrul, era filmat, era un şarpe enorm, cam de patru-cinci metri, desigur, din familia pitonilor sau Anaconda, specii care trăiesc însă, de obicei, în lumile tropicale. (În Columbia a fost găsită  fosila unui şarpe de aproape 50 de picioare, despre care herpetologiştii presupun că se hrănea cu crocodili. Paleontologii presupun că temperatura Amazonului trebuie să fi fost cu 6-8 grade mai caldă pentru a susţine prezenţa unui asemenea monstru  cu sângele rece).

Şarpele era într-adevăr hidos, doi oameni îl ţineau în braţe orizontal ca pe un buştean. Avea capul destul de lat, cu ochi holbaţi, mă şi mir cum a putut el fi capturat acolo, pe fundul lacului. Nu cu mult timp în urmă fusese anunţat încă un exemplar uriaş, prins în apele Mureşului. Probabil, făcea parte din aceeaşi specie.

Lucrul cel mai deosebit a fost revelarea unor vechi amintiri, venite din prima copilărie. Pe lângă legendele ce păreau adevărate, două cazuri ne-au stârnit teamă şi compasiune. Unul era povestit de un om foarte serios, cum că ar fi întâlnit un şarpe cu cap de câine în munţii Zănoaga, lucru ce l-a speriat foarte. S-a urcat în căruţă şi a fugit spre sat, renunţând la lemne. Al doilea are implicaţii mult mai adânci şi adevărurile spuse sunt de verificat în continuare: Nu mai ştim din ce cauză, un ţăran în toată puterea cuvântului a fost ridicat de acasă de securitate în plină noapte, băgat într-un „GAZ” (vă mai amintiţi de aceste maşini de groază ruseşti). Cică trebuia să dezvăluie unde a ascuns pistoletul şi ce urmărea, de fapt, cu el. Omul se ştia total nevinovat, dar pistoletul  fusese găsit în podul casei sale, desigur, plasat acolo de cineva care-i voia răul sau chiar de cineva de la securitate. L-au dus la Ploieşti, l-au încarcerat într-o clădire de pe strada Toamnei – cred că şi astăzi e acolo vreun sediu al unui „serviciu”. S-a întors după câteva zile în sat, slăbit, cu părul complet alb, tăcut şi însingurat. Acolo, în beci – ar fi povestit el femeilor – ar fi fost aruncat să stea şi peste noa­pte. Un şuierat sinistru şi două luminiţe într-un cap ce se agita l-au îngrozit. A strigat, a cerut să i se deschidă, a venit un paznic cu felinar şi i-a deschis uşa. Alături de el, în beci, era un şarpe uriaş, pus acolo desigur anume ca să înspăi­mânte anchetaţii. În acele clipe i-a albit părul. A ieşit promiţând că va declara tot ce vor ei, cât mai e în toate minţile. Nu ştim ce va fi declarat, dar femeile vorbeau în sat îngrozite, cu basmalele negre la gură (majoritatea erau în doliu), întâmplarea cu schingiuirile şi şarpele.  Şi astăzi ţin minte că şi eu n-am dormit de spaimă câteva nopţi, iar în beci n-am mai intrat seara vreun an de zile. (M-am gândit, desigur,  mai târziu că acel şarpe uriaş din beciul securităţii putea fi un mod de transferare în mit a unei realităţi atât de cumplite, încât nu putea fi descrisă în cuvinte. Mitologia româ­nească e bogată în şerpi uriaşi, unii – adevăraţi balauri cu mai multe capete, aripi, scuipând foc etc.)

I-aş sugera acelui primar destul de norocos  de a fi fost ales pe locul unde a fost capturat şarpele din lacul Paltinul - să facă un muzeu. Am văzut în Germania, la Furth (şi acolo tradiţia e veche, de la Siegfried şi Fafner ai nibelungilor) un astfel de muzeu al ba­laurilor; localitatea  s-a îmbogăţit de pe urma vizitatorilor. O peşteră, nişte vitrine, un film, poveşti („balaurul îşi poevesteşte propria viaţă”),  tradiţii de la chinezi şi sumerieni până la Apocalipsa lui Albrecht Dürer, blazoane şi explicaţii, ilustraţii, desigur, un shop cu sculpturi, reproduceri, costume, săbii şi alte însemne cavalereşti, cărţi de la Tudor Pamfil la Cărtărescu. Dacă ar expune şi icoane cu Sf. Gheorghe, ca­racterul muzeului s-ar dovedi a fi chiar foarte neaoş. Dacă tot mizăm pe turism…
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul