Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Planetăde tānăr romancier

        Radu Aldulescu

La vārsta lui, chiar n-aveam habar ce este literatura şi cu ce se mănāncă ea – a fost primul gānd cānd l-am īntālnit pe neverosimil de tānărul Şerban Anghene, la două săptămāni după ce i-am citit manuscrisul ca membru al juriului concursului Uniunii Scriitorilor pentru tinerii sub 35 de ani. Un romancier pe deplin format la douăzeci şi unu de ani, mi-a reamintit că arta romanului nu se īnvaţă la cenaclu, redacţie sau facultate, şi-n general nu se īnvaţă, iar graba sau zăbava scrierii sunt dictate de ritmul optim al fiecărei compoziţii īn parte şi totodată de ritmul succesiunii tuturor cărţilor scrise. Asta, īn vreme ce arta sau zăbava publicării e o poveste extrem de dife­rită, īn sensul că la noi, pe piaţa de carte autohtonă, prea rare au fost momentele faste pentru a publica.

Jurizarea era pentru mine o experienţă nemaiīncercată de pe vremea concursurilor de debut Nemira. Acolo, practic, am moşit autori precum Petre Barbu, Bogdan Suceavă, Claudia Golea, Dumitru Ungureanu, care mai īncoace au confirmat atāt cāt le-a permis sistemul cultural autohton, tot mai deteriorat īn cei paisprezece-cincisprezece ani scurşi de atunci, ca şi lipsit de momentele propice publicării pe care le pomeneam mai sus. Tirajele şi interesul pentru literatura romānă originală au scăzut vertiginos, iar criteriul valoric funcţionează pe sărite, atāt cāt īi permite sistemul clientelar subteran, care, īn ultimă, instanţă face legea. Vreau să spun că, īn pofida faptului că au ajuns nişte nume, cei pe care am mizat atunci n-au avut un destin literar pe măsura īnzestrării, nemaivorbind de īmprejurările extrem de descurajante īn care au scris şi au publicat. Trag nădejde īnsă că lucrurile se vor normaliza şi vor vira pe calea cea bună pentru autorii talentaţi de vārsta lui Şerban Anghene.

La secţiunea proză-teatru care a căzut īn sarcina mea, alegerea a fost foarte dificilă. A trebuit să optez īntre manuscrisul unui volum de teatru foarte bun şi un roman foarte bun. I-am indicat ca autori cu şanse egale şi care merită să fie publicaţi. Domnul Dimisianu a făcut departajarea, optānd pentru roman, pe considerentul clasic, devenit inactual īn sistemul de care vorbeam mai sus, că teatrul se cuvine mai īntāi jucat şi abia apoi tipărit īn volum.

Mi-a părut rău pentru dramaturg. N-ar fi reuşit prea curānd să-şi vadă puse-n scenă piesele din volum. Nu mică mi-a fost mirarea cānd l-am cunoscut pe Şerban Anghene şi am aflat că el e şi romancierul, şi dramaturgul şi are doar douăzeci şi unu de ani. Mobilitatea şi definirea stilistică nemaiīntālnite, năucitoare, m-au īmpiedicat să fac vreo apropiere īntre cele două manuscrise. Şi pentru talent, dar şi pentru felul cum scrisul său pare să invoce un viitor mai bun pentru literatura autohtonă, mi-l asum pe de-a-ntregul pe acest autor. N-aş fi īn stare să spun că la fel cum alţii m-au asumat pe mine şi, să mă ierte Dumnezeu, nu-s īn stare să nutresc pentru ei niciun strop de recunoştinţă. De ce? Din mai multe motive printre care acela că asta se īntāmpla īntr-o epocă despre care Şerban Anghene povesteşte fără s-o fi trăit. Cu toate acestea, romanul curge īntr-o manieră superoriginală care conturează spiritul inconfundabil al epocii. Deşi naraţiunea este orchestrată cu precădere īn registrul ironic, nu-i nici pe departe adeptă a despărţirii de trecut rāzānd, a pagubă eventual. Umorul lui Şerban Anghene are un soi de echilibru etic, iar asta mi-a plăcut foate mult la el; ştie să ocolească pe departe acea trăsătură a specificului naţional, īntālnită chiar şi la literaţi, care face din lipsa de caracter o chestiune de simţ al umorului. Viaţa unui şef de departament povestită de fiul său Supermen (Editura Cartea Romānească, 2009) – acesta-i romanul – este expresia elaborată epic a unei iubiri de fiu māhnit surprinzătoare, care īncearcă să dea noimă unei lumi anormale, punānd cap la cap poveştile tatălui. Personajul narator al lui Şerban Anghene purcede, aşadar, să descifreze pe cont propriu logica pervers-scalāmbă a unui sistem politic dispărut şi avatarurile unei epoci pe care nu a avut şansa să o cunoască pe viu, parcurgānd, rememorānd, analizānd din perspective īncrucişate vieţile şi faptele părinţilor, bunicilor şi congenerilor acestora, petrecute īntr-o ţară ciudată şi săracă, condusă de un Dictator. Din relatarea unui Supermen clonat dintr-un Superman (operaţie extrem de dureroasă) născut-format din iubire şi care, la rāndul lui, ajunge să īnţeleagă iubind cu o inocenţă grav-ironică, putem afla o dată-n plus ce īnseamnă fireasca ruptură dintre generaţii, peste care s-a supraadăugat ruptura şi deschiderea din decembrie 1989. Viziunea asupra comunismului care derivă de aici este īnsă cu totul nouă şi nu sună deloc fals celor avānd experienţa acelor vremuri. Totodată, putem vedea cum se poate face literatură empatizānd cu poveştile altora atunci cānd ai mobilitatea şi stabilitatea īnţelegerii, susţinute, bineīnţeles, de iubire, pliate pe un talent pe măsură.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul