Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Gâsca sălbatică

        Paul - Gabriel Sandu

Mori Ogai este una dintre cele mai importante figuri literare japoneze ale perioadei Meiji, în mare măsură nu numai datorită romanelor scrise de el de-a lungul a aproape trei decenii (1890-1916), cât mai ales datorită influenţei sale asupra criticii literare japoneze. Romanul său de mici dimensiuni, Gâsca sălbatică, ecranizat în 1953 de Shiro Toyoda, gravitează în jurul unui personaj feminin extrem de complex, Otama, a cărui existenţă stă sub influenţa a trei bărbaţi: tatăl, al cărui copil era, Suezo, cămătarul căruia ea îi permite s-o „întreţină”, reuşind astfel să-şi salveze tatăl de la numeroase dificultăţi financiare, însă cu preţul vânzării propriei libertăţi, şi Okada, un student la medicină, a cărui apariţie are sensul de a trezi în frumoasa Otama deopotrivă dorinţa şi speranţa eliberării de condiţia ei de metresă. 

Romanul are numeroase faţete care se întretaie şi se suprapun, personajele dobândind astfel, în ciuda dimensiunilor reduse ale volumului, o coloratură intensă, gesturile şi alegerile lor fiind convingătoare chiar atunci când sunt contrariante. Există, în fapt, două evenimente cu valoare de simbol în jurul cărora se aranjează personajele cărţii şi care condensează şi catalizează, asemenea unui eveniment magic, întreaga frământare a personajelor.

Uciderea şarpelui care se furişase până în colivia cu păsărele a Otamei îl face pe Okada să apară, în ochii celei dintâi, drept salvatorul mult aşteptat. Deşi între cei doi nu se întâmplase aproape nimic până în acel moment, cu excepţia câtorva saluturi şi a unor vagi înclinări de cap, gestul salvator al lui Okada conferă relaţiei lor o aură magică. Din acel moment, deşi el „nu fusese până acum decât un obiect dorit, [...] lucrurile se schimbaseră în totalitate: devenise obiectul pe care voia să-l cumpere” (p. 109). Dintr-o dată, existenţa ternă a Ota­mei, guvernată de un pragmatism uneori contrariant, perfecta ei stăpânire de sine se preschimbă în contrariul lor: „Imaginaţia Otamei devenea uneori foarte dezlănţuită [...]. Apărea în ochii ei o lumină ca şi cum ar fi fost beată de sake, iar faţa i se roşea din obraji până la pleoape” (p. 119).

Speranţele şi dorinţa Otamei rămân însă neîmplinite, iar aura mitică a evenimentului uciderii şarpelui nu are nici o putere asupra vieţii reale guvernate de întâmplare, mai curând decât de orice altceva. Pentru că întâmplarea face ca, în seara în care întâlnirea între cei doi s-ar fi putut, în sfârşit, petrece, dincolo de un simplu salut, Okada să însoţească, alături de un prieten, un tânăr care purta sub manta o gâscă sălbatică ucisă din întâmplare de către cel din urmă. Acest de-al doilea eveniment cu valoare simbolică are cu totul alte valenţe decât cel dintâi, anulând, de fapt, acea plajă de posibilităţi luminate, pentru o clipă, de uciderea aproape mitică a şarpelui. Şi toate acestea se întâmplă, sugerează autorul, pentru că „într-o seară ni se oferi la pensiunea Kamijo [...] scrumbie în miso”, iar Okada „nu se prea dădea în vânt după ea”. (p. 128).

Această întâmplare, „asemenea cuiului din povestea occidentală, care generase mari evenimente, scrumbia în miso pe care o găsisem pe platoul de cină de la Kamijo, a făcut imposibilă pentru totdeauna întâlnirea dintre Okada şi Otama” (p. 144). Depărtân­du-se de femeia pe care abia apucase să o salute de câteva ori, Okada nu se poate opri de la a observa: „chipul femeii era înţepenit, ca de piatră. În fundul ochilor ei frumoşi, larg deschişi, îmi părea că între­zăresc un regret nemărginit” (p. 143).

Privită dintr-o perspectivă filozofică, întreaga desfăşurare a romanului este una care repetă, cu precizie, cei trei paşi ai dialecticii hegeliene (teză-antiteză-sinteză), unul dintre ei, cel de-al treilea, rămânând însă neîmplinit. Înainte de a decide care sunt consecinţele neîmplinirii acestui al treilea termen, este important să îi identificăm însă pe ceilalţi doi.

Dacă întreg romanul se desfăşoară urmărind raporturile Otamei cu cei trei bărbaţi care îi hotărăsc destinul, atunci mo­mentul tezei este acela al legăturii strânse dintre aceasta dintâi şi tatăl ei. Apropierea lor este distrusă de apariţia cămătarului Suezo care vede din primul moment o metresă în Otama, adică posibilitatea de a scăpa de viaţa anostă şi ternă alături de femeia urâtă şi plictisitoare cu care se căsătorise. Deodată cu instituirea unor raporturi de intimitate între Suezo şi Otama se face trecerea în momentul antitezei, Suezo oferindu-i Otamei tocmai ceea ce tatăl ei nu i-ar fi putut oferi şi cerându-i în schimb afecţiune, adică tocmai ceea ce fiica primea din partea tatălui. Tatăl însemna pentru Otama libertate, Suezo, o formă îmblânzită şi totuşi incontestabilă de robie.

Rezolvarea acestui conflict care naşte o serie nesfârşită de frământări şi de îndoieli în sufletul Otamei pare a veni din partea tănărului student la medicină, de care Otama este pe punctul de a se îndrăgosti. Din nefericire pentru ea însă, relaţia lor nu trece niciodată mai departe de câteva întâlniri spontane, de câteva zâmbete şi saluturi de convenienţă. Prin Okada, Otama ar fi putut recupera libertatea pierdută deodată cu apariţia lui Suezo, însă o libertate care ar fi fost subîntinsă unei donări de bunăvoie. Libertatea lui „iubeşte şi fă ce vrei”, care este, deopotrivă, necesitate, chiar dacă o necesitate niciodată resimţită ca o povară. Pentru că întâlnirea autentică dintre Otama şi Okada nu se petrece, cea dintâi este nevoită să suporte tensiunea inevitabilă a nenumăratelor contradicţii născute între primul şi cel de-al doilea moment dialectic, pendulând, la nesfârşit, între ele. Dincolo de interpretările sale posibile şi de diferitele moduri valabile de recons­trucţie a desfăşurării narative, romanului lui Mori Ogai este un prilej excelent pentru cititor de a arunca o privire, prin intermediul unei scriituri de o supleţe şi fineţe remarcabile, asupra Japoniei sfârşitului de secol XIX, într-o epocă a modernizării, în care conflictele născute de preschimbările sociale rămâneau, de multe ori, fără rezolvare. 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul