Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Locale īntāmplări urmuziene, cu bani mulţi...

        Gabriel Chifu

Deviza „Nicio masă fără peşte” ar suna, adaptată, adusă la zi „Nicio zi fără scandal”. Se pare că de ea suntem guvernaţi aici, pe malul bucureştean al Dāmboviţei. Un recent exemplu: Ministrul Tineretului, doamna Ridzi, a fost acuzată că ar fi plătit o sumă exorbitantă din fonduri publice, peste 600 000 de euro, pentru un spectacol organizat de Ziua Tineretului şi, de fapt, o parte din banii aceia ar fi ajuns să finanţeze campania electorală a domnişoarei Băsescu. Las īn suspensie chestiunea cu deturnarea fondurilor, lucru deocamdată nedovedit şi reţin faptul că pentru cāteva ore de muzică şi focuri de artificii s-au găsit şase sute de mii de euro. Nu, nu e corect verbul s-au găsit. Mult mai exact e verbul s-au aruncat, fiindcă să cheltuieşti atāţia bani pentru aşa ceva, asta īnseamnă: să-i arunci, să-i arunci pe apa sāmbetei sau pe apa Mării Negre sau a Dāmboviţei, dar să-i arunci.

Īmi vine să mor de ciudă cānd mă gāndesc că suma asta ar fi fost suficientă ca să se finanţeze toate revistele culturale importante din ţară timp de un an de zile! Īntre un foc de artificii şi susţinerea acestor instituţii care fundamentează cultura scrisă naţională (iertat să-mi fie tonul devenit dintr-o dată solemn, dar există subiecte, cum este acesta,  privind soarta culturii romāneşti, īn faţa cărora nu pot şi nu vreau să-mi reprim un asemenea ton...), cum de alegem totdeauna, fără greş, precis ceea ce nu merită să alegem, cum de vitregim noi tocmai ceea ce ne-ar īntări mintea/ firea? Nu ştiu: probabil aşa funcţionăm noi, cu inspiraţia invers. Sau ştiu: tocmai fiindcă nu suntem consolidaţi pe dinăuntru, tocmai fiindcă suntem frunze īn vānt, precari lăuntric, de aceea alegem prost, de aceea fixăm eronat scara de va­lori şi de priorităţi ...

Nu e prima dată cānd mi se confirmă o anume intuiţie: īn Romānia sunt bani, dar sunt prost dirijaţi, nu spre ceea ce trebuie, ci spre buzunarele diverşilor şmecheri şi, eventual, spre serile cu focuri de artificii pe ţărmul mării.

*

Apropo de felul cum se risipesc bani publici la noi, culeg din ziare ori din buletinele de ştiri alte şi alte cazuri năucitoare. Astfel, aflu că la mina Lupeni, acum īnchisă, a fost abandonat īn galerii „un complex minier” pentru care s-au plătit, cu doar vreo doi ani īn urmă, circa opt milioane de euro. Utilajul cu pricina nu s-a prea folosit, iar achiziţionarea lui din străinătate a fost īnsoţită la vremea aceea (iarăşi!) de scandal, el costānd disproporţionat de mult īn comparaţie cu oferte similare din ţară. Să mă mai īntreb īncă o dată, retoric, cāte s-ar fi putut rezolva cu banii aceştia īn domeniul care mă preocupă, al literaturii? Nu mă mai īntreb.

De asemenea, revine cu forţă īn actualitate afacerea Loganurilor de peste 70.000 de euro fiecare. Īncepută pe vremea guvernării liberale (sau şi mai īnainte...), iată că tărăşenia continuă netulburat sub stăpānire nouă şi se dovedeşte mai labirintică şi mai lăbărţată decāt se arăta: Ministerul de Interne nu cumpără de la o firmă din Giurgiu (!?!) doar Loganuri speciale la un preţ de peste 70.000 de euro fiecare, ci şi alte Loganuri, tocmite la aproximativ 50.000 de euro fiecare, dar şi maşini de lux ale unor mărci străine, la preţuri neverosimile, cu mult peste preţul de catalog, īn total vreo 3.000 de maşini, care scot din bugetul ministerului respectiv circa 100.000.000 de euro (da, nu e nicio greşeală, 100.000.000 de euro)! Debandadă, dezmăţ pe bani publici. Să nu uităm īnsă că noi, romānii, l-am dat pe Necolaiciuc, un fel de Baron Münchhausen al preţurilor titanice, maestrul cumpărăturilor efectuate cumva urmuzian, la preţuri colosale, care sfidează orice brumă de raţionalitate. Necolaiciuc a plecat īntre timp departe (n-a plecat, a fugit, a fugit chiar de sub nasul poliţiştilor romāni, cine ştie?, poate de aceea īşi cumpără astăzi bravii noştri poliţişti maşini hiper scumpe, ca altă dată să nu le mai scape vreun Necolaiciuc...). A  plecat, dar spiritul său rămāne viu aici şi face pui, mulţi pui, care cresc mari şi cu arzătoare dorinţă de a-şi egala şi īntrece īnaintaşul, fondatorul, şeful de şcoală.

Să nu uităm, deopotrivă, că noi avem un gust accentuat al absurdului şi avem tradiţie īn practicarea absurdului. Dadaismul are o sămānţă pe aceste meleaguri. Tot mai des īnsă, īn ultimul timp, īntālnim acest dadaism mutat din lumea abstractă a curentelor literare īn viaţa publică, sub forma acestui dezmăţ pe banii statului, desfăşurat, ca orice dezmăţ, fără măsură, fără norme, fără ruşine, delirant.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul