Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Camuflarea prin transparenţă

        Bogdan Ghiu

„Creditele substandard nu erau făcute, în marea lor majoritate, de bănci care să le păstreze în portofoliu; ele erau făcute de ceea ce se numeşte «iniţiatori de împrumuturi», care le vindeau repede instituţiilor financiare, care le adunau grămadă cu zecile, în «pachete de active», pe care apoi le mărunţeau sub forma obligaţiunilor din creanţe garantate şi le vindeau investitorilor. (...) complexitatea aranjamentelor financiare menite să susţină creditarea în condiţii substandard, care făcea ca proprietatea asupra creanţelor să fie dispersată între numeroşi investitori, cu ranguri diferite de privilegiu asupra încasărilor, crea obstacole juridice monumentale în calea oricărui fel de iertare a datoriilor” (Paul Krugman, Întoarcerea economiei declinului şi criza din 2008, traducere de Smaranda Nistor, Publica, 2009, pp. 192-193).

Toate aceste produse şi operaţiuni, toate aceste malversaţiuni legale (care nu fac decât să reproiecteze, să parcurgă descensiv „dubletul empirico-transcendental” despre care vorbea Michel Foucault în Cuvintele şi lucrurile, „dublând”, în mod empiric, „trans­cendentalul” de rapacitate al capitalismului, la rândul lui, obţinut printr-o universalizare a contingenţei umane: paranteza umană pare cu adevărat a se încheia!) mizează pe o noţiune-cheie a ideologiei democraţiei: transparenţa. Nu de ascundere-disimulare e vorba în cazul acestor operaţiuni şi produse de inginerie financiară, ci de camuflare prin transparenţă.

De unde caracterul strategic, central, al unei noţiuni pe care (în cartea Eu(l) artistul. Viaţa după supravieţuire, din 2008) am imaginat-o în mediul artei contemporane, precum aceea de transvizibilitate: nu mai suntem importanţi, clasic-pa­noptic, ca emiţători-receptori de mesaje (entităţi, poziţii substanţiale), ci ca medii. Ne ascundem şi ne aliniem, noi şi bulendrele noastre tot mai „artistice”, noi şi realitatea noastră tot mai „estetică”, prin transparenţă la altceva. De fapt, printr-o transparenţă abisală unii la alţii, generatoare de nimic abisal. Ne oglindim unii în alţii trecând, însă, prin oglindă. Transparenţa este perversă, adăugând o structurare umană în plus faţă de cele, „clasice”, ale oglinzii sau măştii, de pildă.

Or, iluzia metafizică a anticrizei, care continuă să mizeze pe ideologia dualist-comunicaţională, trivial-gnostică a ascunderii, constă în credinţa putinţei de a elabora un „plan de cantonare” a „activelor toxice” în nişte aşa-numite „bad banks”, locuri de carantină şi de vizualizare, containere transparente de deşeuri economic şi social radioactive „care să adune şi să izoleze creditele otrăvite”. Această iluzie merge mână în mână cu aceea, judiciar-cognitivă, expiatoare, a „denunţării câtorva vinovaţi (bancheri, reglementatori sau guverne)”.

Criza pare a fi, prin urmare, mai presus de orice, una a „trasabilităţii” originii răului, o criză arhi-„gramatologică” a scriptibilului şi, deci, a descriptibilului, „criza” manifestând, aşa cum am văzut, însăşi aporia productivă (drum-fără-drum) a urmelor care nu mai rămân, tocmai, în urmă, ci o iau înainte, depăşindu-ne, întrecându-ne, anticipându-ne, predeterminându-ne, ca drum, la infinit. „Nimeni nu mai poate merge până la ori­ginea” produselor financiare „toxice”, iar „crizele financiare ocupă, tot mai mult, prim-planul scenei ca mecanism prevestitor al crizelor economice şi politice”.

Alergăm ca nebunii după criză.

Criza constă, deci, într-o producţie pozitivă de imaginar, într-o producţie fantasmatică de semne al căror „referent” pare a veni din viitor.Imaginar, deci, ca efigie a Crizei, va trebui să ne folosim, semio-pragmatic, de ea.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul