Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Roxana-Diana Baltaru

Născută la data de 11 aprilie 1991, în localitatea Rădăuţi, judeţul Suceava

 

Repere în activitatea literară:

Menţiunea I, la concursul de basme „Ion Creanga“ 2007;

Lauretă a concursului ,,Pavel Dan“ Timişoara 2009;

Lauretă a concursului ,,Tinere condeie“ 2008;

Membră a cenaclului literar „Săgetătorul“, Suceava;

Membră a comunităţii literare ,,RoLiteratura“;

Membră a cenaclului literar ,,Zidul de Hârtie“, Suceava;

Membră a Cenaclului Naţional ,,Tinere Condeie“;

 

Colaborări cu revista ,,NordLitera“ Suceava.

A publicat articole în ziarul ,,Monitorul“ Suceava.

 

Absolventă a cursurilor de excelenţă ,,Psihologie de nota 10“ Suceava

Autoare de poezie, proză, eseu.

 

SonatĂ neobiŞnuitĂ de iubire

 

N-aş putea cântări pasiunea asta

în centimetri pătraţi de hormoni,

nici să-i conving pe ei

de mâinile lui puternice şi veştejite

ca braţele unor stejari arămii,

arămii şi frumoşi.

 

N-aş putea să le povestesc şoldurilor de-abia coapte,

că ele nu trebuie să se simtă şolduri

de femeie

dacă miezul mărului de lângă mine

aduce în decor mireasma unui anotimp prăfuit.

 

O, oameni didactici şi cum se cuvine,

ce v-aţi înscăunat pe tronuri multe

în craniul meu deschis,

de-atunci de când hatmanul Înrândculumea

a obligat copilăria să abdice,

de-atunci nimic în mine nu are voie să treacă

dincolo de timpul cărnii.

 

Dar oameni din craniul meu cel moale,

nici a mea ţărână nu este veşnică,

iar în ochii lui...

lumina albastră nu se simte niciodată strâmtorată.

Şi nu m-aţi crede

că pe buzele lui

eu văd rănile roşii,

din mirosul veşmintelor sale vechi

setea mea se bucură,

eu sărut cu ochiul

cearcănele de pe buzele-i temătoare,

vindec urmele lăsate lui

de mâine cel bătrân

şi de trecut.

 

Apropiere

 

în dimineaţa aceea soarele a răsărit greu

a răsărit cu frică şi aburii se îmbrânceau din frunze

copacii erau agitaţi

cu ei zăceam în penumbră

 

din fiecare apartament cu lumină stinsă

vedeam cum se ridică

mâini calde şi amorţite

 

îşi prindeau degetele într-un fel de circuit

ca nişte unde aşezate pe oglinzi mari şi adânci

aerul era rece şi se contracta în sine se întorcea

pe toate părţile

mă înfăşura parcă într-o bucată şifonată de stofă

 

în dimineaţa aceea îmi simţeam oasele

o coajă udă de copac

 

eram o plantă cu porii deschişi

mă hrăneam cu iluzia luminii

mă hrăneam de frica bucăţilor de carne

ce dormeau în aburi de alcool

pe jos şi pe paturi

din palmele lor un miros dens ca o lumină

subtil ca un cancer

umplea camera goală ca pe un paralelipiped malign

în baie, rezemată de uşă

o evă de treabă dormea cu lumină albă

şi solubilă cursă pe buze şi pe corset

de sânul ei limpede atârna un fel

de cruciuliţă din aur mic.

 

Review

 

sunt omul cald, susţinut de oase moi

şi încheieturi roase pe dinăuntru.

i-am dat înapoi bărbatului

coasta împachetată frumos

 

nu am spus niciodată că îmi aniversez căderea!

 

cu o confidenţialitate stânjenitoare

o nebună m-a sfătuit

să nu adun pământuri inutile

la intrarea în torace -

acolo e cămara pentru iarnă,

acolo trăieşte o desagă veche

cusută dintr-un fost capot de mătase roz

umplută toată cu talanţi uşori şi talanţi străini.

 

sunt omul care îşi roade unghiile

ca să elibereze lumina,

eram tânăr când îmi plăcea

să fug prin corpul vântului

dar nu o dată mi-a intrat în ochi

copilul cu andrele în călcâie.

 

sunt o bătrână

cu botine rotunde şi degete subţiri,

un păianjen subnutrit din pricina milei

expirându-şi zadarnic volumul rezidual

într-o casă fără geamuri.

 

îmi împletesc drumul din mers.

la capătul lui, mă aflu femeia

care decojeşte gâtlejuri uscate

mâncând pe ascuns

bucăţi de mere bune şi rele.

 

OdĂ fricii

 

Frica mea este un cub de stâncă

de piatră nouă ce creşte şi se dezvoltă

după arhetipuri vechi.

în frica mea pereţii transpiră rece

ca nişte mari introverţi.

 

De frica mea

strămoşii cu ochiul calm

lupii cu pasul repede

intră dincolo de pragul ceţii în care ţărâna

se scaldă.

în frica mea se aude muzica veche

a crengilor sacrificate întru căldură

a pulpelor dulci de raci roşii

a primelor opinci alfabetizate

prin zăpada mare şi grea

 

iar muzica se continuă acum

dincolo de graniţa marilor ortodocşi

din partea nordului

se înalţă cu frică şi plânset

dintr-un gramofon ruginit

ca o despăgubire de război.

 

ecourile ei

de mână cu umbre şi iluzii

trec

 

de frica mea

moaşele năpastei se vor teme.

 

VĂlul

 

Mamă,

dă-ţi vălul la fereastră

şi nu-ţi ascunde de mine

colindul.

 

n-am să mă sperii de oase.

mamă, dă-l la o parte!

nu suntem în altar -

Cain este aici,

nu avem timp de fumuri perpendiculare.

 

numai o coastă de lut

şi o mască

atât trebuie -

să-l rezidim pe tata.

 

dă-l, mamă

la o parte.

să nu te sperii,

ai să priveşti nimicul.

sunt chiar in faţa ta...

se spune că veşnicii nu se mai pot vedeaîn oglinda.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul