Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Carol al XII-lea şi Turnul Colţei

        Stelian Tăbăraş

De curând am răsfoit câteva volume de fantasy (gen în care i-am putea include pe toţi cei care, de la Homer la Tolkien şi J.K. Rowling, au amestecat miturile şi magia în istorii reale) şi m-am oprit la cele ale unui autor american, Gregory Keyes, The age of unreason. E vorba despre o tetralogie publicată  între 1998 şi 2001 -  un amestec de istorie, alchimie, mit etc., în care apar şi figuri istorice reale, precum Newton, Voltaire, regele Carol al XII-lea al Suediei. Datorită trecerii acestuia din urmă prin teritoriile româneşti, există şansa ca (nu numai) copiii cărora le vor trece prin mână poveşti legate de  Carolus Rex să audă şi despre un turn medieval de la Bucureşti - nu  altul decât Turnul Colţei.

Nu numai poveştile, ci şi documentele istorice amintesc din plin acest episod. Există litografii ale unor călători străini ce redau, până la amănunt, aspectele şi dimensiunile istoricei construcţii ridicate de ostaşii tânărului rege Carol al XII-lea al Suediei, la început de secol al XVIII-lea.

Se ştie că vestitul Carol al XII-lea (1682–1718, rege al Suediei între 1697–1718)  a fost nevoit, în urma unei înfrângeri militare pe teritoriul Rusiei, să rămână câţiva ani „oaspete”,  respectiv ostatic la Constantinopol şi în Cetatea Bender din Basarabia (La început, cheltuielile legate de şederea sa au fost acoperite de statul otoman de la buget, de unde i-a rămas domnitorului suedez şi porecla „Demirbaş Şarl”;  în dicţionarele suedeze mai există şi astăzi cuvânul kalabalic, „mulţime” – referindu-se la ienicerii care l-au „ridicat” pe rege). Scăpând din închisoare – unde se spune că juca şah  şi studia modul de construcţie al navelor turceşti - a străbătut Europa călare în numai cincisprezece zile.

Episodul biografic este descris pe larg de Voltaire în „Istoria lui Carol al XII-lea”, precum este atestată şi prezenţa lui Carol al XII-lea  în tabăra armatei otomane şi munteneşti, la Huşi, înaintea bătăliei de la Stănileşti. Răstimp în care ostaşi de-ai săi, aflaţi la Bucureşti, au construit (în stilul edificiilor suedeze ale vremii) un turn – foişor de foc lângă recentul, pe atunci, spital al Colţei. (Văzând turnul Rundetärn din Copenhaga, ne putem imagina cum arăta şi cel de atunci.) Turnul făcea legătura „de vedere” zi şi noapte cu actualul Foişor de Foc, locuri de unde observatorii trimiteau urgent „tulumbagii” cu butoaie de apă în căruţă să stingă eventualele incendii din mahalalele acoperite cu stuf ale Bucureştilor.

Construcţia a dăinuit aproape un veac şi a căzut la cutremurul din 1806 pe vremea fanariotului principe Ipsilanti (tatăl conducătorului mişcării eteriste de la 1821), cel care, întâia oară a „răşluit” din teritoriul Moldovei, în favoarea Rusiei în expansiune, teritoriul basarabean al Moldovei.

Ion Ghica – scriitorul şi diplomatul – povesteşte un episod din viaţa Turnului Colţei petrecut pe vremea principelui Mavrogheni, pe la 1788: lipsindu-i domnitorului fanariot banii pentru înfiinţarea unei cavalerii militare capabile să facă faţă în războiul ruso-austro-turc, acesta ar fi invitat în Turn pe mai-marele bancherilor căruia i-ar fi zis: „Cămătarule, am visat azi noapte că te aruncam din Turnul Colţei!” La care, bancherul (perspicace) ar fi răspuns: „Doamne, şi eu am visat asta azi noapte, dar am visat şi cum scăpasem dăruind lui Vodă o grămadă de bani”.  Cert este că prima cavalerie profesionistă din istoria armatei române, înfiinţată atunci, a administrat o ruşinoasă înfrângere generalului rus Suvorov, ruşine abia spălată prin victoria acestuia asupra oştilor lui Napoleon. Un Kupferstich aflat în Muzeul Arsenalului din Viena imortalizează o bătălie a cavaleriei mavrogheniene ce a avut loc pe lângă Focşani. (Reproducerea acestuia, ca şi a multor alte imagini din aceeaşi perioadă, am adus-o în 1995 la Bucureşti, donată Academiei Române de către muzeu, cu sprijinul Kulturkontakt).Asemenea construcţie oriental-occidentală, legată de personalitatea de excepţie a lui Carol XII-lea, ne situează în mod pitoresc în istoria capitalelor europene şi  ar fi un simbol pe care „identitatea românească” l-ar putea asuma. Nu cred că dacă ar exista interes şi „voinţă politică” Turnul Colţei n-ar putea fi refăcut. Locul unde a fost construcţia este încă liber, situat în „pastila verde” de lângă Biserica Colţei şi actualul Palat al Agriculturii. Ne putem închipui Turnul făcând o fericită legătură stilistică între clădirea Universităţii aşezată în diagonală şi cu Palatul Şuţu aflat vizavi. El ar putea adăposti un muzeu de artă feudală; dar cel care ar investi într-o asemenea (re)cons­trucţie ar putea fi răsplătit şi cu un… subsol al Turnului, loc al unui eventual magazin ori restaurant, cu acces direct din subsolul staţiei de metrou. Un joc al razelor de laser – cum se întâlneşte între clădirile înalte din capitalele apusene -  ar face seara legătura între Turnul Colţei, actualul Foişor de Foc, şi alte edificii înalte din Bucureşti. Fantasy?
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul