Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Mihaela Rădulescu şi eternitatea

        Critias

• Nu sunt un devorator de telenovele, aş zice chiar: dimpotrivă. Şi nu din snobism intelectual – pur şi simplu, nu-mi plac, n-am răbdare să urmăresc, seară de seară, o poveste care se întinde pe săptămâni, luni şi, uneori, ani de zile, oricât ar fi ea de pasională şi pasionantă. Am văzut, cu toate astea (aproape) toate cele opt episoade din Carmelita difuzate până acum de Antena 1. De ce? Din, scuzaţi expresia, raţiuni culturale: eram curios cum arată pe micul ecran ţiganii lor (ai ruşilor, în cazul de faţă) în comparaţie cu ai noştri – Regina, Inimă de ţigan, Clanul Sprânceană... O chestie de imagologie, cum ar veni. Trebuie să recunosc că nici corectitudinea etnică, nici patriotismul mioritic de care sunt animat şi eu ca orice român, ca orice fiu al ţării sale, nu mi-au folosit la nimic. Mai mult: comparaţia m-a umilit şi m-a enervat, în doze egale. Lumea ţiganilor noştri era urâtă, murdară, naturalistă la modul grosier, cultivând pitorescul promiscuu şi fonetica de şatră (haoleo, mâncaţi-aş şi toate derivatele sale...); lumea ţiganilor lor este curată, salubră, expurgată de mizeralism căutat, civilizată, cu ştaif şi cu stil. Ca şi în filmele de cinema, unde reciclăm artizanal neorealismul italian de la mijlocul secolului trecut, şi în materie de telenovele suntem defazaţi şi epigonici, lăsându-ne bântuiţi, după douăzeci de ani, de stafia unui kusturicianism de tarabă, balcanic şi imund. N-avem doar clasa politică, fotbalul sau presa, ci şi ţiganii pe care îi merităm... • Apropo de presă (în context): haideţi să vedem împreună cum irigă subteran viziunea corturărească mentalul unora dintre marii noştri analişti politici. Mă refer, of course, la „maestrul” Ion Cristoiu care, în Jurnalul naţional de joi, 25 iunie a.c., vorbind despre comportamentul televizoristic al politicienilor români, oferă o nouă mostră de gândire pitică şi mahalagescă. Scrie I. C. cu aplomb psihanalizabil: După o confruntare cu jigniri, doi oameni normali s-ar lua la bătaie în holul televiziunii. Politicienii de azi sunt în stare să se jignească până la păruială în direct, iar la ieşire să-şi dea mâna. Nu c-aş fi adeptul recursului la jignire ca argument în dezbaterea politică, dar nici nu pot să fac pe mironosiţa indignându-mă fariseic: adevărul este că se mai întâmplă ca preopinenţii să sară câteodată calul bălan până mult dincolo de şaua-i verde. Faptul că, la ieşirea din emisiune, respectivii îşi dau mâna mi se pare firesc: intră în regula jocului şi legiti­mează un mod civilizat de a concepe ideea de polemică. Ei bine, nu: după părerea lui Ion Cristoiu, odată ajunşi în hol, politicienii în cauză ar trebui să se dezbrace de caracter şi să purceadă golăneşte la stâlcirea mutrei adversarului, firar mama lui a dracului de nenorocit! Dacă ar citi asemenea aberaţii cred că Nicolae Steinhardt s-ar răsuci în mormânt! • Când ziarul Adevărul a lansat colecţia sa de cărţi care nu trebuie să lipsească din nici o casă, am scris că succesul sau eşecul iniţiativei va fi decis de acurateţea selecţiei valorice a titlurilor propuse. Ziceam atunci că dacă, după Anna Karenina, o să ne trezim pe tarabe cu Elevul Dima dintr-a şaptea, ne-am pricopsit. Bine vorba nu sfârşeam şi iată-ne ofertaţi cu... ei da, chiar cu Elevul Dima... E drept, nu în Biblioteca Adevărul, ci în Biblioteca pentru toţi repetenţii a Jurnalului naţional. Ia cultura, neamule!... • După ultima emisiune Duminica în familie, supărată pe lume şi viaţă, Mihaela Rădulescu, dezbărată de cele pământeşti, a căpătat acces direct la eternitate. La cimitirul Eternitatea, unde primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan-Pinalti, i-a alocat gratuit un loc de veci odată cu diploma de cetăţean de onoare al urbei moldave. Avem umor, ce mai! Cam macabru, dar umor... • În altă ordine de idei şi sentimente: plecând la Monaco, Diva îl ia cu ea la pachet şi pe (’Neatza cu Răzvan şi) Dani Oţil, că acum vreo lună-două era o aşa dragoste nemuritoare prin cartierul lor, ceva de speriat. (Am vrut să zic: o dragoste plină de Elan Schartzenberger sau ceva în genul ăsta, dar m-am, după cum se vede, abţinut...) • Judecând după ce se scrie prin ziare şi se dezbate pe la TV-uri, ministrul Monica Iacob Ridzi a dat-o-n bara de direcţie cu banii publici risipiţi în cele patru brize şi alizeuri (sau alizee?) cu ocazia Zilei Tineretului organizate pe litoralul însorit şi prezentate pe larg în emisiuni TV de pe varii canale. Până vom avea rezultatele verificărilor declanşate în problemă de o comisie parlamentară constituită adhoc, nu m-aş hazarda nici în comentarii acide, nici în condamnări vehemente. Ceea ce nu prea se întâmplă pe la nişte televiziuni pe cât de naţionale, pe atât de vituperante în draconica lor exigenţă etică. Distractiv este că printre procurorii media care o fac una cu pământul strămoşesc şi nisipul Mării Negre pe Mo­nica Ridzi se numără posturi ca Antena 1 şi Antena 3, Realitatea şi Pro TV, beneficiare neruşinate ale publicităţii în sume frumuşele pe care se zice că doamna ministru le-ar fi cheltuit în scopuri nu tocmai tinereşti de ziua cu acelaşi nume. Şi eu care credeam, naivul, că nu obrazul gros, ci acela subţire se ţine cu cheltuieli substanţiale. De acord: e bun tupeul, dar parcă nici jena şi bunul simţ n-au provocat încă vreun genocid pe plaiurile noastre greu încercate de istorie, geografie, matematică şi alte materii de bacalaureat...
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul