Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cum s-ar cuveni să privim Uniunea Scriitorilor?

        Gabriel Chifu

Īn prima jumătate a lunii iunie, Uniunea Scriitorilor a iniţiat trei mari acţiuni: a opta ediţie a Festivalului Zile şi Nopţi de Literatură de la Neptun (care, anul acesta, s-a derulat fără cusur, cu participarea a aproximativ o sută de scriitori romāni şi străini, cu un colocviu substanţial ce a pus īn discuţie raporturile literaturii cu politicul, cu seri de lecturi literare foarte izbutite, cu premierea unuia dintre cei mai interesanţi scriitori europeni ai momentului, Péter Esterhįzy); apoi, Consiliul U.S.R. şi Conferinţa Naţională (furtunoasă, dar cu folos) pentru dezbaterea şi aprobarea noului statut; apoi, īn fine, Gala decernării Premiilor U.S.R. (după cum se arată, distincţiile literare cele mai īnsemnate şi cele mai rāvnite din ţară).

Aşadar, Uniunea Scriitorilor a iniţiat aceste acţiuni şi, mai exact, a avut ştiinţa să găsească finanţare pentru ele, să le facă să se desfăşoare, să le ducă la bun sfārşit. Toate acestea, pe lāngă activitatea curentă care cuprinde demersuri multe şi nu numai mărunte, ci şi importante: de la demersuri legislative pānă la rezolvarea unor cazuri individuale, sociale sau legate de profesie, de la girarea şi sprijinirea financiară a unor manifestări culturale īn ţară pānă la iniţiative administrative şi de patrimoniu.

Ceea ce, la o măsurătoare atentă şi cu bună-credinţă, nu e puţin lucru. Ba, chiar, reprezintă un tur de forţă. Mai ales dacă ţinem seama de situaţia dată: U.S.R. dispune de o echipă executivă puţin numeroasă şi nu este o instituţie bugetară (adică, pentru fiecare sumă de bani, trebuie să lupte cu īncăpăţānare, cu imaginaţie şi trebuie să depună un efort considerabil; este infinit mai simplu să realizezi programe culturale valoroase cānd ai la dispoziţie un personal adecvat şi sursele de finanţare asigurate!).

Prin aceste acţiuni puse īn operă acum, Uniunea Scriitorilor īmi dovedeşte īncă o dată ceea ce credeam, īmi īntăreşte convingerea că este o instituţie culturală serioasă şi puternică.

De altfel, U.S. a avut permanent īn aceşti din urmă ani una şi aceeaşi problemă nerezolvată: n-a aflat nicăieri īn străinătate parteneri similari pe măsură (de anvergura şi cu capacitatea sa de a derula proiecte culturale). Nici măcar īn fostele ţări socialiste, unde aceste forme organizaţionale existau şi erau protejate de stat (adversarii săi grăbiţi tocmai asta īi reproşează Uniunii Scriitorilor, trecutul comunist; replica imediată la acest atac este că Uniunea Scriitorilor are rădăcini ceva mai adānci, fiind continuatoarea Societăţii Scriitorilor Romāni...). Aşa s-a īntāmplat peste tot īn jur: instituţiile de acest fel s-au destrămat; pe cānd U.S.R. nu numai că a rezistat, dar s-a şi transformat din mers, s-a adaptat la noile condiţii, adeverindu-se astăzi o structură funcţională pregătită pentru provocările inedite ale momentului.

Ca să nu spunem că īntr-o ţară ca a noastră, unde nu ne putem lăuda cu multe instituţii publice care să funcţioneze normal, atunci cānd descoperim una care, slavă Domnului, merge bine, mă gāndesc, desigur, la U.S., se cade să ţinem de ea, s-o păstrăm, s-o īngrijim, iar nu să-i dăm cu piciorul.  

Drept care, dacă aş fi īntrebat cum se cuvine să fie privită această structură instituţională de către membrii săi, aş răspunde fără să ezit şi patetic: Cu subliniat respect. Ati­tudinea logică şi inteligentă a fiecăruia dintre cei care formăm această Uniune faţă de instituţia noastră este să īncercăm s-o consolidăm. Fiecare gest individual īn favoarea U.S. nu numai că amplifică prestigiul instituţiei, dar se īntoarce imediat şi se răsfrānge asupra fiecăruia, sporindu-i prestigiul personal. Eu, īn naivitatea mea mărturisită (o naivitate poate un pic prea „paşoptistă”, prea clamată şi de aceea uşor de luat īn rās...), consider că aceasta este poziţia īndreptăţită: fiecare să adauge, dacă īi e la īndemānă, o cărămidă şi un pumn de mortar, iar nu să izbească, furios, cu tārnăcopul īn zidul existent, iar nu să taie, iresponsabil, creanga de sub picioare. Avem uneori talentul trist de a ne īndrepta cu toate puterile noi asupra noastră īnşine, cumva orbeşte, sinucigaş şi, īn schimb, nu avem ochi să desluşim duşmanul care e afară, care ne-a īncercuit şi căruia trebuie să-i ţinem piept.P.S. Am citit undeva opinii foarte critice despre Festivalul de la Neptun semnate de Elena Vlădăreanu. Sigur, e dreptul oricui să-i placă sau să nu-i placă această reuniune literară sau orice altceva şi să-şi exprime răspicat punctul de vedere. Atāta doar că, īn cazul de faţă, sentinţa pare dată īnainte de judecată. Argumentele cu care-şi susţine tānăra jurnalistă aserţiunile par forţat „lipite” pe verdictul demolator, dinainte pregătit īn minte, cu care venise de acasă. Asta e părerea mea de cititor al său şi de participant la sus-numitul festival.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul