Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Se cultivă minimalizarea ţărilor mici

        Marko Sosič

 

 

Interviu realizat de Iolanda Malamen 

 

Marko Sosič s-a născut la Trieste īn 1958. Absolvent al Academiei de Teatru şi Film din Zagreb. A regizat numeroase spectacole īn Slovenia şi Italia. A īnceput să scrie proza īn anii 1980. Director artistic al Teatrului naţional sloven din Nova Gorica. Din 2005 este directorul Teatrului sloven permanent din Trieste. Nominalizat la premiile Preseren şi la premiile Kresnik. Premiul Resurrection pentru nuvela Balerina, Balerina care a primit premiul special Umberto Saba şi premiul Citta di Salo, 2005.

Nuvela a fost propusă pentru premiile Strega Europeo īn 2007 de către PEN-Clubul sloven.

Marko Sosič, v-aţi născut la Trieste, dar faceţi parte din comunitatea slovenă care este naturalizată acolo de secole. Cum rezumaţi istoria acestui străvechi exil?

 

Slovenii sunt un popor autohton care trăieşte acolo de 500 de ani, īntīi sub Austria, şi, din 1918, sub  Italia. Atunci, din păcate, īncepea şi tirania fascismului. La īnceputul secolului 20, cīnd a fost instaurat fascismul, erau mai mulţi sloveni īn Trieste, ca īn Lublijana. Erau organizaţi, au avut un mediu cultural important, dar, īn 1920, fasciştii au ars tot ce exista şi le-au interzis limba maternă, timp de 25 de ani, pīnă la sfīrşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Acum, ca minoritate, īncep să se ridice la un nivel cultural şi economic oarecum peste medie.

 

Ca om de teatru, aţi īncercat să schimbaţi ceva, īn mod deosebit?

 

Am īncercat, īn primul rīnd, să deschid teatrul şi spre italieni. A fost foarte greu, pentru că am mers cumva īmpotriva slovenilor care au tendinţa să se īnchidă. Īntr-un fel, am mers īmpotriva poporului meu, căutīnd să fac cīt mai vizibilă această comunitate. Ce este cel mai tragic este că această minoritate s-a īmpărţit, la rīndul ei, două părţi: una catolică şi alta laică, de stīnga şi aceasta, īn contextul Ita­liei lui Berllusconi, ei o duc mai greu, existīnd multe probleme.

Īn schimb, īn Slovenia, nivelul de trai este unul dintre cele mai ridicate din Europa.

Īn ce-i priveşte pe sloveni īn general, ei s-au ridicat din punct de vedere economic şi au obţinut anumite rezultate, după ce s-a constituit Slovenia ca stat. Īnainte, minoritatea slovenă era tratată ca fiind parte organică din Iugoslavia.

 

Cum sunt legăturile etnicilor sloveni din Italia cu cei din Slovenia?

 

 Slovenia o ajută foarte puţin şi are legături foarte slabe cu această minoritate.

 

Cultural vorbind, cum i-a asimilat Italia?

 

Trieste este un oraş special, specific. N-aş putea spune că īntre sloveni şi Italia ar exista legături cu accente negative, dar, trebuie să menţionez că īn Trieste situaţia este una specifică. Există o anumită tendinţă naţionalistă (fiindcă Trieste trebuie să fie un oraş italian), dar, pe de altă parte, el nu a fost niciodată un oraş pur italian, ci a fost italienizat cu cetăţeni din centrul şi sudul Italiei, după Primul Război Mondial şi, apoi, īn timpul fascismului…

 

Continuă şi azi această italienizare?

 

Da, şi īn zilele noastre unii o mai fac cu mare zel. Partea intelectuală a oraşului Trieste este īnsă mult mai deschisă şi cooperantă şi cu ce nu este italian din moşi strămoşi..

 

Vă aflaţi ca invitat la un  festival de literatură, īn calitate de prozator, ale cărui scrieri au fost apreciate şi premiate. Mai credeţi că literatura e un drum de urmat īn momentul de faţă?

 

Eu pot să răspund doar personal la această īntrebare. Poate că o să fiu puţin patetic, este părerea mea personală, dar eu nu am altă posibilitate, decīt să cred. Şi asta este o nevoie a mea, o nevoie a mea īn contextul īn care trăiesc, ca să-mi pot construi īn acest fel lumea mea. Aşadar, cred cu toată fiinţa că n-aş putea vreodată să mă dezic de ea.

 

Oferă această Uniune Europeană, pe līngă mulţimea de lozinci exprimate cu seninătate, şi daruri?

 

Din păcate, sunt nevoit să recunosc: slovenii repre­zintă īntr-adevăr o problemă. Trăind līngă graniţă, cīnd am auzit că ministrul de interne al Italiei, īn timpul mitingului, īntīlnirii G.8 (Grupul Celor Opt), a spus că timp de două săptămīni va īnchide din nou graniţa cu Slovenia, m-am īngrozit. Europa nu a spus nimic īn legătură cu asta, nu a ripostat. Pe de altă parte, nici Slovenia ca atare nu a spus nimic. Asta este o mare lovitură pentru sloveni; īnseamnă că sunt un  popor de mīna a doua, care n-are legătură cu Vestul. Atunci trebuie să ne īntrebăm, īn continuare, ce īnseamnă Berllusconi pentru Vest? Īnseamnă īnceputul unui nou fascism?

 

Nu cumva Slovenia a tăcut din cauza unui orgoliu motivat? Faţă de majoritatea ţărilor ex-comuniste, statutul ei economic şi social spune mult.

 

Sper ca acest lucru să fi fost motivat de orgoliu, mai ales că scriitorii adevăraţi, cei care au frīiele limbii īn mīnă, sunt şi etici, şi orgolioşi. Pe de altă parte, mă tem că poate şi Slovenia a intrat īntr-o poveste cam ciudată, care să permită acest lucru.

 

Ţările, ca şi oamenii, se molipsesc de multe lucruri rele.

Slovenii din Trieste nu sunt, cred, molipsiţi īntr-o măsură mai mică decīt italienii lui Berllusconi, pentru că ei ştiu mai bine că el este ca o apă trecătoare.

 

E mai mult un spectacol gălăgios…

 

Din păcate, pentru o mare parte din italieni, Ber­llusconi este un spectacol. Cu cele patru televiziuni pe care le deţine, a schimbat codul din oameni, deşi nu e vorba numai despre aceste patru canale. El chiar schimbă legile īn aşa fel, īncīt să poată deveni preşedintele Italiei. Ce mi se mai pare mie strigător la cer īn toate acestea, este că s-a diminuat fondul pentru studii. Se dau foarte puţini bani pentru cultivare, pentru ridicarea nivelului intelectual.

 

Īn toată Europa, şi nu numai, impostura politică face ravagii şi ea atrage, cum e firesc, un dispreţ endemic faţă de cultură.

 

Acest fenomen există, īntr-adevăr, īn īntreaga Europă şi, mai ales, se cultivă minimalizarea ţărilor mici. Īn fapt, ele sunt mai culte decīt cultura de astăzi din Europa şi e posibil să fie vorba de un complex.

 

Acum o să vă adresez o īntrebare rea, pentru care īmi cer aprioric scuze: ştiţi cu adevărat īn ce cultură vă aflaţi, īn aceste zile?

 

Primul contact cu Romānia a fost printr-un prieten, scriitor,  pe cīnd aveam 18-20 de ani şi eram īnnebunit după teatru. El mi-a vorbit pentru prima oară de Eugen Ionesco. Īn 1989, am urmărit īn direct la televizor Revoluţia romānă. Am un prieten, regizor italian de renume, care a părăsit Italia tocmai din cauza politicii culturale şi a venit pentru o vreme la Bucureşti. Şi el mi-a vorbit foarte mult despre Romānia, īn timpul unei călătorii făcute īmpreună. Mi-a spus ce bogăţie de poeţi are şi ce literatură de valoare. Acum o lună am venit īn Romānia şi m-am īntīlnit cu directorul Teatrului Naţional Bucureşti şi cu actorul-director, Ion Caramitru. Ne-am īnţeles asupra unei vizite la Trieste, la un  festival care va uni multe teatre din Est, inclusiv din Turcia, Rusia şi Romānia. Am ajuns la Bucureşti prin Macedonia şi Bulgaria, după ce condusesem 12 ore. L-am rugat pe un taximetrist să mă ghideze, eu mergīnd  īn spatele lui, la volanul maşinii mele, pīnă la Teatrul Naţional, unde am şi văzut, de altfel, un spectacol foarte bun.

 

Īn afară de faptul că sunteţi un cunoscut om de teatru şi prozator, scrieţi şi dramaturgie?

 

Pīnă acum m-am rezumat doar la a fi om de teatru, poate şi dintr-un complex. Cunosc atīt de bine mecanismul teatral şi ştiu foarte bine ce īnseamnă o piesă proastă, īncīt nu am avut curajul să devin şi autor dramatic. Poate dacă aş fi director artistic la mai multe teatre, aş căpăta curajul sau rutina de-a scrie şi teatru.

 

Ce v-a frapat la un prim contact cu Romānia?

 

La o primă vedere, acum o lună, cīnd am venit  īn Romānia, am simţit īn mod plăcut o energie specială care nu există īn Vest.

 

Neptun, 14 iunie 2009

 Mulţumiri Marianei Dan pentru ajutorul dat la realizarea dialogului  
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul