Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O teză

        Călin Stănculescu

Puţini dintre spectatorii de film îşi mai amintesc excepţionalele documentare de artă semnate de regizoarea Nina Behar între anii 1957 şi l973. „Luchian” - 1957, „Muzeul Satului” - 1963, „Universuri picturale” - 1965, „şi multă, multă fantezie” - 1965, „Pictorul Ghiaţă” - 1966, „A privi un tablou” - 1972, „Petraşcu” - 1973 sunt câteva dintre titlurile care au dat măsura  unei deosebite sensibilităţi faţă de lumea artelor frumoase investigate cu pasiunea unui împătimit al psihologiei creaţiei. Autoare a peste 30 de filme documentare, dintre care 27 despre artă, regizoarea Nina Behar a avut de înfruntat rigorile cenzurii comuniste care i-a modificat ultimele filme „Cinci pictori contemporani” şi „Simeze”, fapt ce i-a determinat hotărârea de a emigra. Aflată în Franţa din 1979, regizoarea susţine în 1982 teza de doctorat „Filmul despre artă, artă despre artă” la Universitatea Paris l, sub îndrumarea profesorilor Jacques Goimard şi Marc Le Bot.

Teza doamnei Nina Behar – care ne-a părăsit cu puţin timp înainte de evenimentele din decembrie 1989 – a apărut în traducerea semnată de Aneli  Anastasiu şi Eva Sârbu, cu prefaţa  criticului şi istoricului de artă Dorana Coşoveanu la UNATC Press, cu sprijinul Editurii Video  şi a regizorului Laurenţiu Damian.

Lucrare fundamentală ce îmbogăţeşte teoria filmului documentar, teza regizoarei Nina Behar aprofundează  concepte, investighează tehnici, face inventarul genurilor aferente, panoramează asupra definiţiilor pentru a elabora concluzii perfect documentate, perene, utile şi astăzi oricărui filmolog, istoric al filmului, critic sau doar aspirant la categoria de creator.

Mai mult, autoarea se apleacă analitic şi asupra prejudecăţilor ce planează asupra domeniului cercetat, neostenind la a detalia evocând ostilitatea criticilor şi istoricilor ce contestă legitimitatea genului, superficialitatea culturii spectatorilor sau „superioritatea” agresivă a regizorilor, sceptici faţă de gama posibilităţilor de expresie cuprinsă în genul ilustrat cu virtuozitate de nume ca Alain Resnais, Luciano Emmer, Carlo Villaderbo, Frederic Rossif, Henri Georges Clouzot sau Andre Delvaux.

Autoarea face şi un istoric al clasificărilor genului, subliniind paralelismele mai multor autori – J.P. Hodin, F. Bolen, F. Porcile, L. Venturi, P. Francastel – dar şi infinitatea formulelor abordate de cineaşti de la expozeuri istorice la rechizitorii – „Guernica” –, de la reconstituiri biografice la documentare spirituale, de la filme ce-l arată pe artist la lucru, oferindu-i ocazia explicării operei – „Maillol”, „Matisse”, „Leger” –, la filme în care opera de artă este subordonată scenariului şi tratată ca un simplu accesoriu decorativ – „Dreams that money can buy” de Hans Richter sau „Fantasia” de Walt Disney.

În raporturile privilegiate pe care cinematograful le are cu pictura, autoarea face apel la unul dintre cei mai ascultaţi teoreticieni ai artei a şaptea Andre Bazin. Relaţia dintre cele două arte este sintetizată de Bazin prin „opoziţia dintre metafizica ramei şi cea a ecranului”, dar , în acelaşi timp, filmul despre artă este capabil să identifice formele, rela­ţiile lor reciproce ca evenimente, să caracterizeze motive artistice, să desprindă semnificaţia primară şi naturală a operei. La un al doilea nivel, filmul despre artă este capabil să pună în relaţii motive şi compoziţii cu teme sau concepte, să identifice, deci, imaginile, poveştile şi alegoriile pentru a surprinde semnificaţiile secundare  sau convenţionale.

În bună măsură, dar fără a afecta conţinutul ideatic sau forţa argumentaţiei, teza doamnei Nina Behar este încă parţial subordonată maeştrilor structuralismului şi emulilor lor, de care Parisul universitar nu ducea deloc lipsă în anii ’80. Referinţele sunt însă ponderat economice, zelul teoretizant este temperat de reflecţii echilibrate, concluziile sugerând inutilitatea unor hiperabstracţiuni. Formula concluzivă - „filmul de artă este o operă de gradul doi”, aparţine aceluiaşi clasic Andre Bazin, autoarea oferindu-ne în schimb un itinerar spiritual de mare fineţe în domeniul documentarului, în domeniul unor mijloace de expresie subordonate valorificării dialogului între arte. Notele tezei, biofilmografia autoarei, bibliografia şi indexul filmelor citate completează o lucrare de referinţă, apărută în excelente condiţii grafice – supervizare şi coordonare Aura Puran şi Ana Marina Constantinescu.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul