Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Să plāngem: viaţa e frumoasă!

        Gelu Negrea

Vai de capul meu: sunt un sentimental! O mărturisesc copleşit de jenă şi privind stingherit īn jur, aşa cum face omul cānd descoperă că suferă de o boală ruşinoasă. Pentru că, īn vremurile noastre dure, pragmatice, indiferente pānă la graniţa cu neomenia, a fi sentimental e mai mult decāt o infirmitate – e o prostie.

Toată săptămāna trecută, şucărit pe lume, viaţă şi societate, am mestecat cu furie īn mine-mi tot felul de gānduri otrăvite, decis să mă dezbrac de caracter şi să purced a deversa pamfletar īn acest inocent colţ de pagină şuvoiul defulant al nemulţumirilor, nervilor şi frustrărilor acumulate īn ani de tăcere autoimpusă īn legătură cu o chestie care m-a zgāriat obsesiv aproape pe creieri: romānii şi turnătoria stahanovistă la Secu. Bănuiesc că nu mai e cazul să precizez că pornirea mi se trăgea de la bālcioteca murdară privitoare la colaborarea cu Securitatea a unor fotbalişti ale căror nume, scandate odinioară īn delir pe stadioane, īn pieţe publice sau īn faţa televizoarelor alb-negru şi (măcar parţial) color de milioane de oameni, se lăbărţează indecente īn aceste zile pe prima pagină a ziarelor noastre justiţiare şi imaculate, mie-mi spui?, īn ipostaza de turnători fruntaşi pe ramură: Gică Popescu, Ladislau Bölöni, Rodion Gorun Cămătaru, Alexandru Boc...

După douăzeci de ani, de mizerie īntinsă cu bidinele groase pe toate gardurile aferente spaţiului public, după douăzeci de ani de vendete politice travestite īn principii morale inflexibile, de sulfuroase pseudo-dezvăluiri, dar şi de drame autentice, după o īndelungă şi perseverent īntreţinută vānătoare de vrăjitoare eşuată, de la un timp īncoace, īn dizgraţioase lamento-uri fatalist-istorice menite să-i departajeze pe informatorii noştri (biete victime ale odiosului regim) de informatorii lor (nişte bestii comunistoide numai bune de ars pe rugul intransingenţei procurorilor īn serviciu comandat), după ce, īn fine, malaxorul cinic al delaţiunilor cele cu voie au fără de voie, amestecase temeinic īntr-o culpabiliadă cvasigeneralizată genii mari şi frunţi tembele, vorba poetului, venise, iată, şi rīndul fotbalului să-şi alinieze combatanţii pe redutele eternului război romāno-romān. Păi, puteam noi să lăsăm vreun petic de realitate mioritică necancerizat de suspi­ciune şi liber de urāţenie şi jeg?! Răspuns: nu, nu puteam, nu intră īn naturelul nostru identitar şi īn reţeta autohtonă de fabricaţie existenţială; de 2050 de ani (plus-minus cāteva decenii) contemplăm īn oglinda sinelui naţional aceeiaşi imagine: cum am fost, aşa rămānem! Purgatoriul etic instrumentat de şamani spirituali īncrāncenaţi īn ură, pus īn operă de lichele sprinţare şi īnfăţişat naivilor ca unică soluţie de īnsănătoşire a organismului social şi-a subţiat treptat armura de protecţie, lăsānd să se īntrevadă, dincolo de aparenţa bunelor intenţii, angrenajele fetide ale unui meschin şi deplorabil mecanism de manipulare interesată a opiniei publice.

Vroiam să scriu, aşadar, despre toate acestea şi despre multe altele ejusdem farinae, recurgānd la exemplificări sugestive cu cazuri notorii şi deplāngānd, īn subsidiar, drama recurentă a unui popor – al nostru – condamnat să-şi tot dezvăluie, prin habitatul istoric, unghere umbroase, ce exhală mirosuri pestilenţiale. Duminică pe la prānz, īnsă, o prietenă m-a anunţat că pe TVR1 este (re)programat un film documnetar, „A fost odată īn America”, realizat de Ionel Stoica şi dedicat celei mai frumoase expediţii sportive la care au luat vreodată parte fotbaliştii tricolori: World Cup 1994, S.U.A.

Īnveninat de patimi lăuntrice, īntr-o primă instanţă am ricanat sardonic: aha, băieţii īncearcă să dreagă busuiocul fotbalistic naţional şifonat de recentele dezvăluiri din pres㠖 adică, noi suntem fraieri, īnghiţim găluşca şi nu ne prindem la mişculaţie! Curiozitatea şi pārdalnica de nostalgie s-au dovedit, totuşi, īndeajuns de puternice pentru a-mi atenua circumstanţiala vehemenţă şi a mă īmpinge īn faţa televizorului, chiar şi aşa, dezabuzat, mefient şi contramontat, cum mă găseam. Şi secvenţele fabuloasei aventuri americane a trupei lui Anghel Iordănescu (decăzut, vai, īn zilele noastre, īn parlamentar...) au īnceput să se deruleze prin faţa ochilor mei ca un basm frumos dintr-o copilărie uitată. Meciul de debut contra Columbiei pe care Pele o dăduse favorită la cāştigarea titlului suprem: 3 – 1 pentru ai noştri, două goluri Florin Răducioiu, capodopera (fot)balistică a lui Hagi, plonjoanele nepămāntene ale lui Bogdan Stelea... Apoi atāt de romānescul 1 – 4 din partida cu Elveţia īn care euforia succesului anterior, īn loc să ne īnalţe, ne-a turnat plumb īn ghete; jocul cu gazdele, Statele Unite ale Americii (echipă despre care puţini ştiu că a disputat o semifinală de campionat mondial), golul lui Dan Petrescu din acel stupefiant şi imposibil unghi...; optimile cu vicecampioana lumii, Argentina, dubla lui Ilie Dumitrescu, jubilaţia rugătoare a lui Maradona, aflat īn tribune, la golul prin care conaţionalii săi reduceau halucinantul 3 -1 cu care ai noştri conduceau īn repriza secundă...; nebunia sărbătorească revărsată īn miez de noapte pe bulevardele Bucureştilor, descătuşata horă a bucuriei pe care Capitala o mai trăise doar īn decembrie ’89...; sferturile de finală cu Suedia, golul lui Răducioiu din prelungiri cānd doar 5 minute ne mai despărţeau de careul de aşi ai fotbalului mondial, norocoasa lovitură de cap a plăvanului Kenneth Anderson din faţa unui Florin Prunea anesteziat, penaltiurile la care bravul Dan Petrescu repetă greşeala lui Daniel Timofte din urmă cu 4 ani, şutānd aproape de pe loc şi ratānd, execuţia neglijentă a lui Belodedici şi lacrimile de copil nedreptăţit ale lui Răducioiu prăbuşit pe iarba nenorocoasă a unui stadion pe care scria „istorie”...

Am revăzut toate astea īntr-un crescendo emoţional la temperatura căruia s-a topit īntreaga īncărcătură negativă a săptămānii precedente, schimonosită de povestiri cu fotbalişti turnători la Securitate şi bāntuită de fantomele hāde ale unui trecut nebulos, readuse printre noi de inchi­zitori cinici şi fără Dumnezeu.

Viaţa e, totuşi, frumoasă; trebuie doar să īnvăţăm să ne bucurăm de ea!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul