Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cu o carte frumoasă ai o relaţie tandră şi sofisticată

        Robert Şerban

 

Interviu realizat de Andra Rotaru

 

Jurnalist, scriitor, realizator TV, Robert Şerban este şi unul dintre cei mai tineri directori editoriali din România. Editura Brumar lansează sau consacră an de an  scriitori importanţi şi, nu în ultimul rând, este una dintre editurile care publică poezie. „Cărţi cu har, de la Brumar” este fraza cea mai des întâlnită atunci când urmează o nouă apariţie editorială. Anul trecut, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, Robert Şerban s-a alăturat scriitorilor Ioan Es. Pop şi Peter Sragher, din acest melanj scriitoricesc apărând volumul de versuri „O căruţă încărcată cu nimic”,  Ed. Brumar, ediţie bilingvă.  Totodată, Robert  Şerban şi Editura Brumar au sprijinit primul program pro-lectură organizat sub auspiciile Casei Regale a României, iniţiat şi coordonat de jurnalistul şi scriitorul Dan Mircea Cipariu, Scriitori pe Calea Regală, povestea acestei călătorii fiind editată şi ilustrată într-o antologie cu o grafică de lux.  Dintre cărţile scriitorului Robert Şerban:  Fireşte că exagerez (poezie)/1994, Odyssex (poezie)/1996, Piper pe limbă (interviuri)/1999, Pe urmele marelui fluviu/Auf den Spuren des grossen Stroms (coautor, poezie şi proză), volum bilingv (română şi germană)/2002,  Timişoara în trei prieteni (poezie - alături de Dan Mircea Cipariu şi Mihai Zgondoiu)/2003, Cinema la mine-acasă (poezie)/2006, Ochiul cu streaşină (publicistică)/ 2007.

Care au fost noutăţile editoriale cu care editura Brumar a „atacat“ acest târg de carte, Bookfest?

Am „cucerit”, la Bookfest 2009, doar cu strategie, fără luptă, o poziţie excelentă, ca amplasament şi ca suprafaţă. Ne-am consolidat poziţia de editură foarte atentă la conţinutul şi îmbrăcămintea cărţilor sale. Noutăţi de… atac. Două apariţii în colecţia care are ca titlu un… semn şi formatul pătrat, Alungând tristeţea, ca Paganini, de Gellu Dorian, şi Dezorbirea, de Lucian P. Petrescu (o surpriză plăcută, autorul fiind cunoscut ca prozator). Tot noutăţi, în colecţia Poeţi români contemporani, au fost Scot cavaleria, de Vladimir Udrescu (un debutant matur), Noaptea instinctelor, de Ştefan Bolea (poet care scrie dur, ofensiv, şocant), L-am luat deo­parte şi i-am spus, de Daniel D. Marin (e cea mai bună carte a sa, confirmându-i ascensiunea valorică), Inima tuturor lucrurilor, de Michael Martin. Am lăsat la sfârşit Imn hăituit de bărbaţi, antologia trilingvă a distihului românesc, întocmită şi ilustrată de Ion Barbu, o carte-spectacol, în care versuri tulburătoare, purtând semnătura a peste 50 de poeţi din toate timpurile, au fost transcrise şi ilustrate, pe trupuri goale de femei. O ne­bunie, nu altceva!

 

S-a simţit criza? În ce fel? Mai puţini cumpărători, mai puţine titluri?!

 

Criza este evidentă, dar cred că pentru editurile mici şi mijlocii, cum e Brumar, va fi mai uşor de înfruntat şi de supravieţuit. Controlezi mai bine un mecanism mai puţin complicat, care este mai maleabil şi mai adaptabil decât un colos. Noi avem clienţi constanţi. Oamenii rafinaţi, care citesc poezie şi care vor ca această plăcere să le fie furnizată şi într-un context estetic, nu îşi refuză niciodată întâlnirea cu cartea frumoasă. Ei nu sunt mulţi, dar niciodată n-a fost altfel. Trist este că poeţii nu sunt interesaţi de cărţile confraţilor. Să le cumpere, nici nu se pune problema. Dar mă aşteptam să-şi bage nasul prin rafturi, să deschidă opurile noi, să mă întrebe „cine-i ăsta?”, „cum scrie ăla?”, „ce mai face aia?” Asta-i criza reală: poeţii nu mai cred în propria artă. Nu mai sunt interesaţi de cum arată ea astăzi, de cum evoluează (sau involuează), de particularităţile ei. Fiindcă nu te poţi numi poet dacă nu ştii ce se întâmplă în poezie, dacă nu vrei să vezi cum scriu alţii, cum sunt ceilalţi. 

 

Ai o politică editorială diferită de a altor edituri care publică poezie?

 

Nu sunt multe editurile care publică poezie bună. Brumar face parte din ele. Secretul, ca să zic aşa, e că nu închid ochii când lecturez manuscrisul. A, câteodată mai clipesc. Ori îl mai odihnesc pe dreptul, apoi pe stângul. Dar nu amândoi deodată. Nu toţi autorii sunt geniali, iar corpul literaturii e făcut din li­teraturile celorlalţi. Ei trebuie să existe, să îşi publice cărţile, să fie încurajaţi. Atunci când simt că e cazul, propun intervenţii în corpul volumului. Îi spun autorului: „Uite, dacă ar fi cartea mea, aş renunţat la asta, la asta şi la asta. Sau i-aş schimba titlul. Ori nu aş începe cu acest poem”. De cele mai multe ori, autorii sunt receptivi, intuiesc că le vreau binele, că îmi doresc să editez nu doar o carte frumoasă, ci şi una bună. În fond, e şi numele meu pe acea plachetă. Cred că orice editor onest procedează la fel, indiferent ce gen publică.

 

Cum e să publici „cărţi cu har“? Există vreun target mai metafizic?

 

Poezia este, printre altele, o comunicare esenţializată. Ştii povestea: esenţele tari se dau în doze mici. Este evident că şansele de a avea mai multe – uite un cuvânt tare – revelaţii, la nivelul lecturii, sunt mai mari într-o carte de poezie decât într-un roman, să spunem. Sunt poeţi care te pot emoţiona la fiecare pagină, care au versuri superbe şi care, se vede limpede, că au fost hăruiţi de... Sus cu talent. Când frumuseţea interioară (a textului scris) are un corespondent pe măsură şi la... exterior, când cărţile sunt şi arătoase, putem vorbi despre „cărţi cu har”. La Brumar, slavă Domnului, sunt multe.

 

Ce titluri te-au atras pe tine la acest târg? La ce lansări ai abandonat standul ca să asişti la ele? Ai plecat la Timişoara cu tolba plină?

 

A fost un târg aparte, cu toţii ne-am aşteptat la un dezastru. N-a fost deloc aşa, dimpotrivă. Am plecat cu trei cutii doldora de cărţi, mi-e greu să-ţi spun un titlu anume, fiindcă am şi de la Polirom, Nemira, Humanitas, Art, dar şi de la Curtea Veche, Paralela 45, Trei ori Niculescu. Cert e că sunt cărţi minunate, care mai de care mai tentante, pe care cu plăcere le voi prezenta – dacă deja nu am făcut-o – la rubrica de noutăţi editoriale a emisiuni „Piper pe limbă”, pe care o realizez, săptămânal, de mai bine de două luni, la TVR Timişoara. Doar la o singură lansare am participat, pe post de prezentator. E vorba despre o carte de poezie pentru... cititori între 6 şi 96 de ani, Ne văd copiii, de Marian Stan, apărută la Curtea Veche. Uite, şi la asta e bună literatura: îţi facilitează împrietenirea. Marian, care trăieşte în Marea Britanie, m-a sunat şi mi-a spus că-i place ce scriu şi că ar vrea să-mi trimită un manuscris, care urmează să fie tipărit la editura domnului Arsene. M-a rugat să-i scriu o prefaţă dacă ceea ce lecturam era pe gustul meu. Cartea e spectaculoasă, doar că eu nu scriu... prefeţe. L-am rugat, la rândul meu, pe Felix Nicolau să citească şi, dacă-i pică bine poezia „britanicului”, să scrie el prefaţa. Şi i-a picat, a scris foarte fain, iar la târg ne-am întâlnit toţi trei, ca să lansăm cartea. Vezi, fie numai şi pentru astfel de întâlniri şi prietenii, şi tot merită să scrii!

 

Brumar colaborează în continuare cu graficieni buni, iar asta se vede. Eşti un estet? Sau autorii şi publicul vânează cărţile şi în funcţie de cum se prezintă ele din punct de vedere grafic?

 

Avem doi graficieni… graficiene, Loredana Târzioru şi Cristina Vlădilă, ambele absolvente de Arte Plastice. Loredana e... maestra şi veterana, prin mâinile ei rafinate au trecut multe cărţi, dar şi Cristina, care a avut ce învăţa. În plus, şansa  de a fi prieten cu doi artişti tineri, dar extraordinar de creativi şi ta­lentaţi, Mihai Zgondoiu şi Reszegh Botond, ne-a adus în portofoliul editurii alte cărţi superbe. Dacă „estet” (mai) înseamnă să îţi placă lucrurile frumoase, atunci sunt aşa. Înainte de a lucra la „Brumar”, am publicat aici două cărţi şi din considerente estetice. În mod sigur, autorii care caută Brumarul o fac fiindcă văd câtă grijă acordăm cărţilor pe care le publicăm. Stai, nu ştiu dacă grija asta iese la suprafaţă, nici nu trebuie să transpară, în fond. Obiectul e cel care „vorbeşte”. A trecut demultişor vremea când nu conta cum îţi apărea cartea, ci doar că apărea. Cu o carte frumoasă ai o altă relaţie, mai tandră şi mai sofisticată, decât cu una oarecare. Cititorii au şi ştiu de unde să aleagă. E o competiţie care, dincolo de propriile noastre standarde, ne obligă să fim tot timpul atenţi la ce facem şi să ne reinventăm.    

 

De curând ai obţinut o bursă în Elveţia. Ce vei face acolo, la ce manuscris vei lucra?

 

Am aplicat, în urmă cu doi ani, pentru o bursă la Villa Strauli, de la Winterthur, Elveţia. E un loc minunat, am aflat asta de la diferite... surse. Sincer să fiu, uitasem de povestea cu pricina. Centrul meu de interes, de doi ani şi jumătate, e fiică-mea, Crina. Cu scrisul am lăsat-o moale, n-am ritm, n-am... cantitate, chiar dacă, îmi place să cred, calitatea o ţin sub control. Niciodată n-am scris uşor. În sfârşit... În urmă cu o lună, m-am trezit cu un telefon, în urma căruia am aflat că sunt fericitul posesor al unei burse de una, două sau trei luni, cât vrea... muza mea, la Winterthur. O lună e puţin ca să scrii ceva, trei luni e prea mult pentru mine, care sunt nu doar un tată devotat, dar şi student integralist în anul II la Istoria şi teoria artei. Îmi place la şcoală, nu vreau să lipsesc prea mult de la cursuri. Bursa va fi în septembrie şi octombrie, iar la întoarcere sper să am sub un braţ manuscrisul unei cărţi de poezie, iar sub celălalt – al unei cărţi de proză. De-o mai fi un jurnal sau mai ştiu eu ce înseamnă că misiunea-i îndeplinită. O să scriu, am mai avut două astfel de burse şi s-au „soldat” cu pagini pline. Mi-e dor să mă reîntâlnesc cu mine, să-mi povestesc, să-mi amintesc, să mă caut.

 

Totodată, la sfârşitul lunii iulie, vei fi prezent într-o tabără de creaţie la Palatul Mogoşoaia. La ce te aştepţi? E nevoie de astfel de iniţiative?

 

Tabăra de la Mogoşoaia va fi un... preludiu de o săptămână la bursa elveţiană. Diferenţa e că în Elveţia o să fiu singur, iar aici o să am parte de prezenţa a patru plasticieni şi a încă trei scriitori. Cu trei din cei şapte sunt prieten, adică Mihai Zgondoiu, Andra Rotaru – hups, tu eşti! – şi Dan Mircea Cipariu, cel care a organizat această „tracţiune” 4 x 4. Nu ştiu dacă o să aşez ceva pe hârtie (îmi doresc asta), dar sunt 98% sigur că o să îmi fac cel puţin... patru prieteni noi. Cât despre aşteptări... Deşi sunt un om foarte optimist, de regulă nu am niciun fel de aşteptări, nu-mi fac planuri, nu-mi fac proiecţii, mai ales când acestea înseamnă implicarea altora. Poate că şi de asta nu mi-a pierit optimismul... Ştiu ce pot şi ce vreau să fac eu. Dacă nu-mi iese, asta e. Dacă da, foarte bine. Dar de ce să pun în spinarea altora visele mele? Tu ştii cât de grele sunt visele? Foarte! Iar alea care nu se împlinesc pot să te prăvălească la pământ...

 

Cum ar arăta pentru tine un târg de carte aproape perfect? Ai modele din alte ţări?

 

Nu există târg perfect. Nici măcar cel de la Frankfurt, care e cel mai cel. Dar celor de la Bucureşti, Bookfest şi Gaudeamus, le lipseşte o promovare mai bună, mai agresivă, dacă îţi place cuvântul. Spunea un deştept: a nu-ţi face publicitate la o marfă bună e ca şi cum ai face cu ochiul, pe întuneric, unei femei frumoase. Marfă avem, ochi – strălucitori, cititori sunt. Dar să aprindă naibii cineva lumina aia!

 

Ce-i poţi sfătui pe poeţii care trec şi în tabăra editorilor?

 Nu dau sfaturi. Ştiu, însă, că trebuie să-i iubeşti pe cei care îţi propun cărţile spre publicare ca pe tine însuţi. Iar dacă nu poţi asta, măcar să le citeşti cărţile ca şi când ar fi ale tale, cu dragoste şi cruzime, în acelaşi timp.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul