Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cărţile douămiiste. Portret de grup

        Felix Nicolau

Se mai poate scrie un eseu despre Generaţia 2000 şi despre ce a venit după ea? Pentru că mi se pare că plutonul douămiist este în mare parte trecut în rezervă, chit că o mică parte din componenţii lui continuă să participe la trageri poetice. Multe cu gloanţe oarbe, însă. Deşi iniţial nu am agreat sintagma lansată de Nicolae Ţone, „Generaţia 2000+”, a cărei bază de lansare ar fi fost Editura Vinea, în vremea din urmă, „găselniţa” mi se pare utilă. Deoarece arată o trecere şi o escaladare. Acel + vorbeşte despre valoare superioară. Eu mă gândisem la alte adjectivări – generaţia pixelică sau chill-out. În felul acesta, diminuam va­lorizările şi semnalam o discontinuitate specifică unui nou început. 2000+ sau pixelicii mi se pare a se fi retras destul de repede în istoria recentă. După o înşeptită lansare la Vinea, s-au mai tras câteva gloanţe şi cam asta a fost. Actualmente, fluxul poetic şi-a schimbat iarăşi albia. Nu spectaculos, pentru că suntem înfipţi într-o literatură a influenţelor şi contaminărilor. Mai nou, tinde să se impună o poezie a ingenuităţii: simplă, discret religioasă, cu o scriitură dinamică. Persistă însă şi poezia manieristă. Prin manierism înţeleg conştiinţa literară a scrisului, elaborarea migăloasă, somptuozitatea tonului şi a stilului, precum şi ludicul livresc (Decuble). Eseul de faţă are în vedere ingrediente paratextuale şi organizatorice: copertă, titlu şi intertitluri sau cicluri, prefeţe, postfeţe şi consideraţii de pe coperta a patra. Nu am pretenţia să fiu exhaustiv sau obedient faţă de clasamentele „cano­nice”: apelez la câteva volume reprezentative, mai mult sau mai puţin valoroase, în ordine cronologică, pentru a putea vedea cum s-au transformat cărţile poeţilor tineri pe par­cursul a mai mult de un deceniu.

 

1992

• Mariela Rotaru, Galeria de singurătate, Edi­tura Pontica. Copertă galbenă şi desen minuscul, de tip efigie. Aparenţa este austeră, precum a volumelor scoase de Editura Universităţii din Bucureşti. Pe coperta a patra, Marin Mincu observă satisfăcut concentrarea „crispată, scrijelitoare”.

 

1995

•l Daniela Şontică, Arlechini într-o pădure sălba­tică, Editura Vinea, cu o prefaţă de Gheorghe Istrate. Pe copertă, fotografia trunchiului unui copac triramificat. Cicluri: Monolog, Provocarea, Sincere oglinzi necunoscute, Spaime scrise. Poezii comprimate, amprentă feminină. Prefaţatorul o aseamănă corect cu Magda Isanos. Titlul, demn de commedia dell’arte jucată în decor romantic, su­gerează distanţa de discursul autenticist.

 

2002

• Gelu Vlaşin, Atac de panică, Editura Muzeul li­teraturii române. Titlul, convex deformat, e înscris pe o co­per­tă neagră, pulsatilă. Congruenţă cu substanţa poetică. Autorul manifestului deprimist scrie sacadat, scurtcircuitat despre activităţile unei zile, de la 6:17 la 0:00. Contează nervozitatea scriiturii şi aranjarea în pagină. Anunţă tehnica urmanoviană.

 

• Andrei Peniuc, Mic manual de terorism, Editura Ziua. Copertă neagră cu fotografia din spate a unui băieţel parcă închis în ghetou. Peste imaginea lui e suprapus conturul în alb al unui chip torturat, cu zăbrele la gură. O tortură a inocenţei. Intră în scenă gruparea tare a Cenaclului Euridice, pe vremea când funcţiona în Sala Oglinzilor de la USR. Ciclurile poetice indică o redirecţionare a mesajului poetic către actualitatea antipoetică şi obsedată de comunicare: 1. să ne conectăm, 2. mască de cauciuc, 3. în reţea, 4. o voce şi numai una, 5. firul părului colectiv, 6. anexă (despre eminem). Epoca apostrofării cititorului şi a adresării directe, arţăgoase. Faţă de posttextualismul discursiv şi concentrat asupra realizării unei atmosfere alegorice, Peniuc poetizează febril, panicat. Nu ştiu dacă Paul Daian îl acceptă ca nepot. Marin Mincu notează „înduioşarea receptivă” şi anunţă apariţia unei noi generaţii.

 

• Debutează Teodor Dună cu Trenul de treieşunu februarie, Editura Vinea. Copertă mohorâtă, negru-maron. Prefaţă entuziastă semnată de Mircea Ivănescu, fără conţinut ideatic propriu-zis. Poezie cel mai adesea masivă, construită pe o semiotică a obsesiei şi a laitmotivelor. Un neoexpresio­nism de poet înrudit cu Cosmin Perţa, Claudiu Komartin şi, pe alocuri, cu Radu Vancu. Nota bene, am scris înrudiţi (la a treia spiţă), iar nu înfrăţiţi.

 

2003

• Debutează în volum Clau­diu Komartin cu Păpu­şarul şi alte insomnii, Editura Vinea. Dedicaţie pentru Mariana Marin. Pe coperta întâi o cucoană pretty spoo­ky, gen The Simpsons. În spatele ei, un decor industrial realizat în sepia. Pe coperta a patra, negativul primei coperte şi filmul cu pozele autorului în bibliotecă (unde altundeva?). Motouri luate din Biblie, Jonathan Swift, Boris Pilniak etc. Retorism şi poză, atmosferă gloomy. În postfaţa intitulată Hymenul şi oglinda, O. Soviagny evidenţiază „complexul lui Narcis” de care suferă poetul. Sau, cum s-ar diagnostica el însuşi, începutul de statuie. Tot acum criticul introduce categoriile apocalipticului şi a simulacrului. Drept că într­un context cam anchilozat: „ordinea nihilocratică a apocalipticului”.

 

• Răzvan Ţupa, Fetiş. O carte românească a plăcerii, ediţia a doua, Editura Vinea. Copertă neagră cu pată albă, în centrul căreia se află o bulină roşie. Coperta a patra renunţă la abstracţionism în favoarea unei fotografii-colaj: bărbaţi cu pălării, fragment de nud feminin şi o fetiţă mulatră. Poeme lungi, curăţate de figuri de stil, voit prozaice. Coperta anunţă un spectacol absent. Înregistrarea cotidianului este împletită cu detalii minimaliste şi cu amintiri filtrate prin obiecte şi sentimente.

 

• Anul apariţiei la Editura Pontica a Poemelor Utilitare de Adrian Urmanov. Copertă galbenă cu imaginea-afiş a unui actor din Die Another Day. Violenţa copertei pop este contrazisă de tonul uneori patetic, alteori persuasiv al manifestului eu sunt poemul utilitar. Se repetă obsesiv că textele din carte nu sunt poeme, ci mesaje fraterne adresate cititorului. Fiecare poem se termină cu îndemnul ca cititorul să întoarcă pagina, să citească mai departe. Partea a doua a volumului este alcătuită din Bonus tracks. Moda tracks-urilor se va perpetua până la Gelu Diaconu, care urmează să apară la Editura Vinea cu Anti-poeme. Sigur de forţa mesajului său, Urmanov nu recurge la recomandări critice. Vigoarea acestei poezii îşi are sursa în sinceritate, patos şi compătimire, ca şi în repetiţiile maniacale (strategice).

 

• A doua ediţie a Paginilor Elenei Vlădăreanu, Editura Vinea. Copertă maronie cu portret, plus o maşină de scris dispusă pe verticală. Pe coperta a patra, o femeie în cizme, ciorapi cu jartieră şi chiloţi. Puţin interesantă, deşi modernă ca aspect. Creaţia lui Constantin Vică. Poeme aranjate în pagină pe formula prozei. Epicul diaristic, fără înflorituri stilistice, anulează lirismul. Textele sunt întrerupte prin intercalarea de reveniri şi intervenţii ale martorilor de la paginile anterioare. Tehnica şi sinceritatea frustă a intimi­tăţilor biografice sunt remarcabile.

 

• Denisa Mirena Pişcu, Pufos şi mecanic, Editura Vinea. Copertă-colaj roşie cu peisaj gri, în centru fi­gurând o stauetă fără trăsături, cu o palmă uriaşă pe lateral. Montaj Constantin Vică. Cicluri: 1. imagini capabile să-mi păstreze ochii des­chişi; 2. am intrat în corpul iubitului meu; 3. azi toate femeile poartă pulovere roşii şi 4. cineva a greşit scara. Poeme scurte, înguste, dense şi figurative. Un recital inteligent de mi­nimalism şi instantanee erotice delicate.

 

• MihaiL Vakulovski – Tatuaje, Editura Vinea. Pe copertă: porţiune de piele pe care este scris ROMANIA. Culoare gri. În volum, ilustraţii naiv-satirice de Dan Per­jov­ski. Multe poeme lungi ce relatează la modul acid o biografie căminist-intelectuală. Parodie şi artă poetică din belşug.

 

2004

• MihaiL Vakulovski, Odada, Editura Vinea. Aceeaşi tehnică intertextualistă cu ţintă parodică. Desenele voit infantile ale lui Ştefan Baştovoi consonează cu unele poeme ingenue şi amuzante. Poetul experimentează însă diverse formule: de la transcrierea gesturilor simple, dar încărcate de semnificaţie, până la ghiduşii textuale. Un postmodernism poznaş şi livresc. Părtaş la faptă cu eclecticul Gabriel H. Decuble.

 

• Deschiderile lui Ovia Herbert apar la Editura Pontica. Copertă albă cu ilustraţie pătrată, centrală, de Aurel Gheorghiu-Cogealac. Editura constănţeană începe să rea­lizeze importanţa elementelor paratextuale. Textele nu au titlu şi sunt grupate în două strofe pe pagină, separate de un mare spaţiu alb. Ceva din poezia-torpilă a lui Urmanov se mai simte, dar invazia barocă şi secţionările introspective, psihologice creează o poezie bizară, surprinzătoare.

 

• Ediţia a doua din Anul cârtiţei galbene a lui Dan Coman, Editura Vinea. Pe copertă, un desen abstract de Hans Arp. În prefaţă, Nicolae Ţone îl declară pe poet „fiul lui Naum”. Poezie puternic metaforizată, cu decolare din cotidianul burlesc adesea. Simboluri şi scufundări obsesive în interiorul biologic. Un suprarealism expresionist.

 

• În acelaşi an apare Fratele păduche, de Dan Sociu, Editura Vinea. Pe copertele întâi şi patru, citez: „mondrian, compoziţie 2, 1929, şi howlet, portretul lui isambar kingdom brumel, fotografie, 1857 – prin montaj s-a aplicat pe acesta chipul poetului dan sociu, respectiv goia, saturn devorând unul dintre copii (sic!) săi”. Imagistică ultra-încărcată, aşadar, reflectând, oarecum, inspiraţia hibridă a poetului. Coperte Art-Nouveau. În prefaţă, N. Ţone vorbeşte laudativ despre generaţia naşpa, al cărei „preşedinte” ar fi chiar Sociu. Poeme cu muniţie biografică, de notaţie rapidă, altele lente, tragicomice şi cu poantă la final multe dintre ele. Artă a inteligenţei demonstrative şi a eficienţei. Totodată, autorul simte deja nevoia antologării, aşa că include poeme din volumul borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână, care nu fac decât să arate câştigul de perso­nalitate, în timp. Este reprodusă şi postfaţa lui O. Nimigean la volumul borcane bine legate..., unde se pomenesc „caratele vocaţiei” şi se fac apropieri de Villon, Rimbaud şi Mihai Ursachi. Încep lucrările la cultul unei personalităţi ce va funcţiona ca un fetiş printre congeneri.

 

• Bogdan Perdivară – Kilometri de pivniţă, Editura Vinea. Pe copertă, pictura naiv-alegorică a lui André Breton şi Valentine Hugo, Cadavre exquis. Perfectă anticipare a poemelor apăsătoare, infuzate de o anxietate deghizată în lehamite şi inteligent regizată. Un underground înrudit cu cel al lui Leac, doar că mai bine strunit, mai puţin carnavalesc, deci mai expresiv. O dovadă că se poate scrie profund fără cuvinte pompoase sau gesticulaţie patetică.

 

• Diana Iepure - Liliuţa, Editura Vinea. Copertă albă cu un contur lateral gri, nedeterminat, dar sugerând maternitatea, feminitatea. Autoarea, basarabeancă stabilită în România, pe lângă claritate şi un imaginar geometric, aduce pe scenă enumerările în dulcele limbaj românesc de dincolo de Prut, fermecător-diminutival şi plin de sevă. Nimic din violenţa şi rusismele contondente ale altor tineri scriitori basarabeni.

 

2005

l •Andra Rotaru, Într-un pat sub cearşaful alb, Editura Vinea. Copertă elegantă – combinaţie galben-maron şi foto cu pat cu baldachin pe malul mării. Postfaţă de A. Urma­nov, care înregistrează Genealogiile poetei ca fiind o parafrază la arta Fridei Khalo. Poezie îmbibată de feminitate, scurtcircuitată de versuri interogativ-apocaliptice. Exemplu de scriitură programatică.

 

• Dan Coman – Ghinga, Editura Vinea. Copertă cu autorul şezând. Motoul: „fără nicio şovăială, această carte mi-o dedic mie”. Expresionismul se accentuează prin cultivarea apariţiilor pregnante, generând acţiuni stranii. Un fel de dans macabru şi narcisist între feminin şi masculin. Poeme locvace, şuvoi lexical.

 

• Dumitru Bădiţă – Unghii foarte lungi şi cumsecade, Editura Vinea. Pe copertă, ilustraţie de Cătălin Furtună: picioare în mers şi desen tehnicizat. Modernitate neconcludentă pentru conţinut. Texte cu semnificaţie pulve­rizată. Satiră şi introspecţie care urcă rareori până la pregnanţă. Cele mai reuşite poezii sunt cele despre unghii – laitmotivul aduce o oarecare claritate. Motiv specific şi lui Teodor Dună.

 

• Tudor Creţu – Obiectele oranj, Editura Vinea. Copertă albă cu mănuşă de damă din piele. Titlul reprodus cu litere oranj. Eleganţă nerelevantă pentru poeme. Textele au ca laitmotiv o tinereţe apatică, obosită. Unele grupaje de versuri conţin imagini fine şi surprinzătoare. Multă poeticitate, chiar dacă literală.

 

• Diana Geacăr – bună, eu sunt diana şi sunt colega ta de cameră, Editura Vinea. Firescul dialogat al titlului este susţinut de coperta în nuanţe de verde, pe care fi­gurează o uşă şi o porţiune de perete pe care este fixat un tablou: adolescentă pe w.c. cu chiloţii roşii traşi între genunchi. De uşă atârnă un sutien negru. Intenţia revelării şocante a vieţii de budoar este evidentă. Volumul îşi are ori­ginea în programul de creative writing de la Mănăstirea Râşca. În postfaţă, A. Urmanov se minunează de naturaleţea scriiturii şi o adjudecă pe autoare Generaţiei douămii, cu complimentele de rigoare. Poemele sunt, într-adevăr, dirty, naughty, cu secvenţe memorabile. Amuşinarea tabuurilor se­xuale şi cochetăria jucăuşă aduc o respiraţie nouă în poezia tânără, când căznit-gravă, când plictisitoare, când inundată de strategii inteligente ori patetice.

 

2006

An bogat în apariţii „de succes”

• Constantin Acosmei, Jucăria mortului, Editura Vinea. Pe copertă, Perilous Night de Jasper Johns, 1982: trei mâini cu pete galben-maronii pe un fundal împărţit în zone brune cu modele diverse. Mesajul sumbru al copertei nu este în totalitate susţinut de conţinut. Poezii foarte scurte, notaţii rapide ale unor gesturi cu deschidere simbolic-meta­fizică. Figu­raţie absurdă şi titluri năstruşnice: Week-end cardiac, Live în bucătărie. Minimalismul transformat în surpriză. Ciclul relatări aduce aminte de poemele în proză ale lui Baudelaire.

 

• Ruxandra Novac – Ecograffiti, ediţia a doua, Editura Vinea. Copertă neagră cu chip bleu de copil cu ochii închişi – realizare a lui Leon Wahl, după o fotografie de Gottfried Helnwein. Impresie de mister terifiant. Poeme fără titlu, cu atmosferă încărcat-expresionistă. Citadin ameninţător, dezumanizat. Scriitură alertă, nevrotică şi totuşi cu mesaj decis.

 

• Cosmin Perţa – Santinela de lut, Editura Vinea. Coperta de Lavinia Răican – desen umplut cu nuanţe de portocaliu al unor coloane dorice suprapuse unui fundal haşurat. Ordinea încearcă să mascheze haosul. La sfârşit, notă bio-biblio­grafică (deşi ea este considerată doar biografică) elaborată, neomiţând nici măcar lecturile în cenacluri ori proiectele scriitoriceşti. Poeme de categorie semi-grea despre durere, moarte, suferinţă. Un expresionism sedat. Imagini abstracte şi hibride, complicate. Unul dintre cicluri se intitulează Cântece pentru Linalin, anunţând înclinaţia orfică a autorului. Pe coperta a parta, Radu Vancu consideră poezia aceasta „o broderie monomaniacal de migăloasă”.

 

• Vasile Leac – Seymour: sonată pentru cornet de hârtie, ediţia a doua, Editura Vinea. Pe copertă, fotografia autorului aşezat, desculţ şi rezemat de un perete de faianţă, totul inundat caravaggiolesc de un clarobscur indigo. O co­pertă jazz, rafinată în neglijenţa ei. Poeme când discursiv-biografice, când minione şi mizând pe constatare sau panseu. Notaţie rapidă, derutantă, revalorificând cotidianul. O inteligenţă ieşită din mantaua inteligenţei de tip Sociu.

 

• Eugen Suman – Arcuri electrice. Formele de sub piele, Editura Vinea. Coperta: două avioane masive şi paraşute proiectate pe un cer gri, ce se luminează chiar în centru. Susţine imagistic titlul. Cicluri cu nume expresive: Ochii mei sunt întotdeauna mai mari, Tobele fricii, Formele care ne cuprind, În plămânii mei ca într-un uter călduţ, Ultimul cântec al majordomului, Noaptea sângelui. Poezie de elongaţie medie, reverberantă. Violenţa se descarcă în vibraţie. Nervozitatea versului şi jocul antonimic mântuiesc incertitudinea terorizantă a mesajului.

 

• Olga Ştefan – Toate ceasurile, Editura Vinea. Pe copertă, un fragment dintr-o acuarelă a Marianei Codruţ reprezentând un chip stilizat, cu ochi mari. Un expresionism baroc în care sunt vărsate senzaţii, frici, disperări şi sentimente. Interlocutor liric: Demian, fiinţă de jurnal. Patos de garsonieră. Moda momentană pe site-urile literare se concretizează în vo­lume: titluri în engleză, versuri de melodii şi intertitluri nuanţând tema din titlu (bitter times, no surprise).

 

• Şerban Axinte – Lumea ţi-a ieşit aşa cum ai vrut, Editura Vinea. Editura intră în faza copertelor acoperite de poza-portret a autorului. Titlul este autoironic şi anunţă tematica paternităţii sinucigaşe şi pe cea a nou-născutului paricid. Poeme de strânsoare clasică, în care niciun vers nu este superfluu. Pentru unii o artă demodată, studiată, pentru alţii un exemplu de armonie şi ironie fină. În prefaţa elaborată, Denis Mironescu face referire la nouăzecişti, apocalipsă, înţelepciune şi „frumoasa poezie”. Corect şi complet. Dar volumul mai este însoţit de aprecierile lui O. Nimigean, Florin Lăzărescu şi Liviu Antonesei, de la care autorul va împrumuta epitetul „ataşant”. Aşadar, o prezentare cu mulţi giranţi, probând mariajul calculat cu lumea literară.

 

• Robert Mândroiu – Efectul de peliculă, Editura Vinea. Titulatura cu conotaţii optice este susţinută de o copertă bicoloră, albastru-maron, cu degradeuri şi o „ruptură cusută” prin care se vede un text în engleză. Poezie cu retorică spasmo­dică, vestind chill-out-ul citadin, disperat şi pretins dezabuzat. Specificul este dat de un titlu: Instantanee cu gesturi dezordonate.

 

• Robert Şerban – Cinema la mine-acasă, Editura Cartea Românească. Titlu ludic, de imaginar compensatoriu. Copertă albastră, cu grafica pattern a editurii şi cu o ilustraţie de Mihai Zgondoiu: un cinema vechi, o acrobată sexi şi un contur de Chaplin. Rezumatul plastic al conţinutului este precis. Poeme de o discursivitate simpatică, lejeră, adesea terminate în poantă. Nimic agresiv literar sau demonstrativ. O înţelepciune amuzată, gen Billy Collins. Pe coperta a patra, Nicolae Manolescu o consideră o „poezie spirituală”, în timp ce Marius Chivu reţine „senzaţia unei indiscreţii platonice”, dorind, probabil, să ne bage în ceaţă.

 

• Vasile Leac – Dicţionar de vise, Editura Cartea Românească. Copertă albă cu un detaliu dintr-o pictură a lui Adrian Sandu, Reverse Cycle. Un puzzle gen Miró. Pe coperta a patra, un fragment din Lucrările în verde de Simona Popescu. Încadrare pictural-critică pertinentă a unei poezii dramatizate la modul melancolic-buclucaş. Biografismul de homeless este sprinten dialogat, aşa cum va face şi Decuble. De la boschetari la lecturi sofisticate. O joacă ce poate obosi prin exces de ţopăială livrescă şi înşiruire de replici pe alocuri fadă.

 

2007

• Ioana Bogdan – Anumite femei, Editura Cartea Românească. Copertă orange cu fragment de nud culcat, execuţie Egon Schiele. Trimitere fină şi contradictorie la un conţinut poetic melancolic şi marcat de o feminitate lezată, neîmplinită. Poezie matură, contemplativ-vagantă, înţesată de interogaţii dureroase şi de metafore hiperbolice. O confruntare masculin-feminin având minimă legătură cu creaţia poetelor congenere.

 

• Lavinia Bălulescu – Lavinucea, Editura Cartea Românească. Din nou copertă elegant monocromă (albastru), cu o fetiţă îmbrăcată în roşu şi galben. Excelentă reflectare a conţi­nutului. Nici nu era o sarcină dificilă în cazul de faţă! Coperta a patra e scrisă de Robert Şerban şi Daniel Vighi, care recomandă volumul în termeni jucăuşi, nepretenţioşi. Splendidă poezie rapid-nervoasă a coplăriei buclucaşe şi a adolescenţei ghidate de sfaturile pragmatic-domestice ale mamei. După introspecţia sociofobă şi menstruală douămiistă, explodează poezia inge­nuităţii, a fetiţelor şi puştoaicelor.

 

• Cristina Ispas – fetiţa mixaj pe vinil, Editura Vinea. Coperta întâi: chip de păpuşă cu ochi mari şi mânuţă la gură. Pe coperta a patra, fotografia full-size a chipului poetei. Reuşită întrepătrundere a elementelor paratextuale cu cele textuale. În prefaţă, Octavian Soviagny vorbeşte despre „introspecţii autiste” şi despre exorcizarea morţii. Destul de adevărat. Importante mi se par, însă, tehnica accelerării imaginilor clare, epitetele care nu creează confuzie şi constatările tragice făcute într-un limbaj candid.

 

• Adrian Urmanov – Sushi, Editura Vinea. Pe copertă un montaj gri, de penitenciar, cu fereastră zăbrelită. Titluri dominate de sh: sushi, shase etc. Poetică a negaţiei, de „dramă live”, strunită înainte să devină revoltă. Strategii vechi: tăierea versurilor cu slash-uri, adresare nemijlocită către cititor, intenţie de persuasiune, repetiţii şi declaraţii. Economia de cuvinte şi, uneori, spectaculosul patetic al formulărilor conferă forţă. Impresie inexplicabilă de sinceritate.

 

• Ofelia Prodan – Elefantul din patul meu, Editura Vinea. Coperta întâi – litografie de Alexandre Garbel: un abstracţionism naiv executat în tuşe crem, maronii, roşcate, albastre şi negre. Imagine aerisită. Coperta a patra este integral acoperită de fotografia-portret a autoarei. Mici parabole ingenue cu efecte speciale spre final. Tot o poezie a ingenuităţii trucate. Artă simpatică, puţin prea afectată în imaginile propuse. În acelaşi an, poeta publică la Brumar cartea mică. Coperte negre. Alexandru Cistelecan o consi­deră „o a doua fascicolă” a primei cărţi. Imagistica este acum, însă, mult mai înnegurată. Introspecţie sâcâitoare. Corpul de literă mic şi înghesuit contribuie la impresia dezolantă.

 

2008

• Carmen Dominte – tu cu viaţa ta pe bancheta din faţă. eu cu moartea mea pe bancheta din spate, Editura Vinea. Copertă albă, elegantă. Titlul, portocaliu, e scris sub forma unui P. Poeta este originală prin dispunerea versurilor în tipar de scenariu. Traumele copilăriei sunt înregistrate cu candoare, fără patimă, filtrate printr-o nostalgie muzicală, resemnat distinsă. Problematică asemănătoare cu cea a Cristinei Ispas.

 

• Aida Hancer – Eva nimănui, Editura Vinea. Copertă cu chipul în zoom-in al autoarei. Poezia ei nu este însă atât narcisiacă, cât tributară unei retorici ŕ la Komartin. În acelaşi timp, poetei îi plac subiectele adânci: religia, moartea, singurătatea. O tristeţe fără crispări. Scriitură adesea limpede, aerisită, deşi afectată în jocul de scenă. În prefaţă, Nicolae Ţone perorează cu avânt despre „talentul său aproape neverosimil”.

 

• Svetlana Cârstean – Floarea de menghină, Editura Cartea Românească. Copertă azurie, cu menghine verzi pe un fond alb. Mircea Cărtărescu o vede ca pe o nouăzecistă întârziată, iar Simona Popescu este încântată de recuzita aparţinând trecutului comunist. Poe­zia bancului de lucru mizează pe un biografism adolescentin cu actori de acum douăzeci de ani. Propriu-zis, povestioare de liceu separate prin texte scurte ce valorifică simbolic obiecte triviale, cu funcţie precisă, limitată. Lentoarea relatărilor nepretenţioase este feliată de cuţitul unei brevităţii studiate.

 

• Daniel D. Marin – aşa cum a fost, Editura Vinea. Copertă cu chenar negru securizând un dreptunghi alb. Distincţie fără destin. În prefaţă, Al. Cistelecan consemnează „coerenţa sintaxei biografiste” şi „stilul minim”. Nu e vorba doar de atât, însă. Poetul este obsedat de două muze: ciudata şi alunecoasa Oona versus revigoranta, deşi fragila Ofelia. Biografismul nepretenţios se predă treptat în faţa montajelor metafizice ori suprarealiste cu focoase parabolice. Adjectivările nu plictisesc, totuşi, şi atmosfera poemelor nu se îmbâcseşte. O anumită fineţe a notaţiilor.

 

 

Ce se deduce din această poveste despre cartea de poezie din 1992 până astăzi? Editurile au învăţat să-şi „ambaleze” mai bine produsele. Editura Cartea Românească mi se pare a folosi cel mai judicios elementul paratextual. Cărţile de poezie editate aici sunt deja marcă înregistrată. Vinea expe­rimentează şi trece prin diferite faze. Mă întreb, totuşi, dacă puritanismul copertei de la volumul lui Daniel D. Marin nu înseamnă o întoarcere cu cincisprezece ani în urmă. Chiar şi aşa, Vinea este cea mai căutată editură de poezie. Ediţiile de autor au propulsat-o în fruntea topului. Pontica încearcă să se descurce cu mijloace modeste şi face faţă onorabil. Brumar experimentează şi ea. Deşi o editură mică, aici au apărut cărţi în ediţii luxoase, destinate bibliofililor. Şi formatul cărţilor de la Brumar se modifică fără încetare, rezultând apariţii pitoreşti.

Autorii intră şi ei în jocul editării. Mulţi dintre ei au încercat să-şi recupereze cărţile mai vechi, reeditându-le. Fostele programe şi manifeste din deschiderea unor volume au fost înlocuite cu un aparat critic care, de cele mai multe ori, creează confuzie. Critica sau supralicitează jargonul tehnicizat sau evidenţiază doar trăsături la modă din dorinţa de a zămisli generaţii. Mai sunt şi laudele vulcanice, care nu fac decât să dividă cititorii în devotaţi şi contestatari pătimaşi. Concluzia? Cartea de poezie arată altfel azi, semn că Generaţia 2000 a ajuns capitol de istorie literară. Poeţii încearcă alte metode de promovare a cărţilor lor şi nu se mai sudează atât de uşor în grupări. Ceea ce nu înseamnă că módele poetice ar fi dispărut. Cartea românească de poezie, ca artefact, mi se pare, oricum, cu un pas înaintea poeziei propriu-zise. Persistă deocamdată prea multă retorică şi literaritate. Tranzitivitatea beneficiază în lumea literară de la noi doar de o condiţie de tranzit.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul