Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Cassian Maria Spiridon

SĂ fie Īndestul

eşti o cascadă de-ncercări

       de lungi refugii

prins īn plasa vie

       ce-nroşeşte piepturi şi obraze

sursum corda!

       īndemnul ce ridică

               dureroasa carne

pīnă cīnd lumea devine Reală

Reală

       ca o bandă de mitralieră

            pe jumătate descărcată

        ca un cartof roz

       īn mare parte iarovizat

           ca un bloc turn

       de unde zărim stelele ziua

       ca un val ce īşi urmează

           īn căutarea unui ţărm

       ca floarea din mīna iubitei

           deja ofilită de spaima viitorului

 

cetăţi ce īnzidesc imperiul

       stau pe creste īn risipă

ai viaţa luminată de stele-ntunecate

       şi īndrumată

                   de voci din subterană

 

să-ţi mīngīi sīnul şi obrazul

                   cu pleoape obosite

să fie īndestul/ mă-ntreb

acum/ cīnd clopotele cheamă dimineaţa

şi inima-i cuprinsă de-o nepătrunsă taină

precum zăvorul clipei de mīna īngheţată

 

 

PĪnĂ Īn zori

a umple pagina rīnd după rīnd

       e cum ai şterge din viaţă neantul

       sau cum ai anula victoriile morţii

şi totuşi nimic nu-ndreptăţeşte

s-aduni cuvintele īn versuri

       e cum ai cere florii de lotus

       motiv de-a pluti pe oglinda de ape

 

curajoasă inimă

                   condei īn alergare

stomacul iluziilor fixe

nu digeră cuvintele obscure

                  

grea povară

       īn partea ta să ai adevărul

       să-l vezi īn lumină

                   cum īşi īnalţă paloşul

către steaua de sīnge

       din ea picură

                   īn cadenţă

                               fantasme

pīnă īn zori

       cīnd adierea primei iubiri

                   alungă pustiul

 

 

iarĂ vremea/ nica face

pe ceruri nouri scriu

cu mīna stīngă/ ochiul verde

cu nepăsare īngrozitoare

de tigru īmbrăcat īn zale

 

la umbra Lunii ce se stinge

auzim

       cum vreme vine

                               vremuim

 

toată vremea vremuieşte

noi ca frunza ne petrecem

şi ne trecem punţile

vămile din fier şi gheaţă

dintr-o viaţă printre inemi

īntr-una făr’ de nimeni

 

iară vremea

                   nica face

doar ne trece şi petrece

 

 

SonatĂ nonappassionato zisĂ Şi Transcendentalia

notele īşi urmează pe clape

se rostogolesc īn monade

corpusculi de lumină şi īntuneric

sentimente/ emoţii de frig şi bucurie

sīnge aspru

mīini tinere/ nervuri fine

nerăbdarea Zeului de a se cunoaşte

 

cine-i purtătorul de spadă/

                   crescătorul de aripi

să ne vedem inimile primitoare

       dăruite singurătăţii

sub apăsarea nerăbdării

       refuzul īncercărilor smerite

 

rouă tăiată de razele palide

reflectate de faţa polară a stelei

se deschide pe meninge

       o gură fără oxigen

                   nemiloasă

plumbuită īn grota sinapselor

 

īnvăluită īn ceară

       catapeteasma/ oglindă īncremenită

       sub aură

aşteaptă penitenţa

 

un marş schimbător ca norii

                   īmbracă viaţa

numai tu pe planetă

(un tu īnghiţitor de eu)

culcată pe blana de tigru

o apocalipsă mereu amīnată

 

gīnd trecător/ īntre nimicuri

       ia-mă cu tine

de pot să te urmez

       pe mine ţie dat

                   ofrandă crudă

 

 

Oceanul respirĂ

lebede pe oglinda verde

                   ca apa Iordanului

flămīnde

       īnalt maiestuoase

īşi poartă singurătatea imperială

 

fără vīnt

pīnze albe īmping ambarcaţiunile mărunte

       / bărci şi yole

 

sīntem unul līngă altul

       urcaţi pe foişor

scări duble duc la cer

       unul al cunoaşterii

 

tărīmul verde/ al primăverii

īnsoţit de mari pălării de ţiglă roşie

sub ele case şi oameni/ tot mai departe

(valuri de pămīnt unde vă duceţi

rostogolite vă pierdeţi

                   vă topiţi īn cīmpie)

 

pe puntea etajată vocea monotonă

       a apei/ a motorului

īnaintăm pe o planeitate

       abia tulburată

sīnt suflete

       regăsite īntre munţii timpului

turle necesare

       profilate īn muţenie

braţul īngăduitor/ al sorţii

ne adună/ cu o nobilă nepăsare

 

Oceanul respiră

din plămīnul larg al planetei

acolo este ochiul – primitor –

prin el ne priveşte/ clipocind

īn ascunderea lui

o dragoste mereu īnnoită

 

 

 e nevoie mereu

generaţia noastră n-a avut parte de nici un război

cotropitorii/ īnvingătorii

       au decimat īn lagăre

                   părinţi şi bunici

am trăit ca īntr-o seră etanşă

       unde totul era raţionalizat

       la discreţia conducătorului suprem

 

cu toţii eram tot mai puţin tineri

ca zăpezile de pe munţii cei mari

entuziasmul nostru/ treptat

era īnghiţit de mlaştina nepăsării

 

ca din străfunduri

       ca din vulcanii cei somnoroşi

treziţi violent

       ne-am revărsat pe asfaltul oraşelor

       ca să aflăm/ să cīştigăm

libertatea copleşitoare

 

ei, da!

       totdeauna există cineva care īncepe

       o ia de la zero

pentru ca istoria

       bolnavă

       apăsătoare ca un munte de uraniu

       iradiind īngrozitoarea apatie

       să renască

 

e nevoie mereu

să o luăm de la capăt

 

 

O datorie de Īmplinit

mīinile mele īţi aud sufletul

prin toate cele zece papile

                   cu ochi foarte mici

ca punctul roşu de laser

 

purtătoare ale celor zece porunci

īţi desenează conturul energiilor interioare

pe ecranele īntunecate

 

căutătoarele de sens/ pe şira fierbinte a spinării

printre coastele verticale ale nopţii

e inima bubuind īn chivot

păzitoare

       la vremea cīnd ploaia calcă

frunza şi iarba/ fir după fir

numărătoare astrală

       de parcă ar vrea să ne spună

       cīte stele acum ne privesc

 

doar moartea urcătoare-n spirală

       mereu cu o treaptă mai sus

                   adună suflet cu suflet

la un abac ceresc

       la fiecare dīndu-i partea/

       atīt cīt se cuvine din potopuri

 

Nu-i nimeni

 

voi să īmbrac sufletul

                   īn altă haină

       să lepăd vechile păcate

                   cum şarpele

                   cīnd vine vremea

                   lasă pielea

       cu alte glasuri să mă-nvălui

 

/ dintre cereştile tropare

care ar vrea

       care ar fi să mă īncapă!/

 

sīnt ore trăite-n tranşee

       pe meterezele īntunericului

       īntre crenelurile fulgerului

trăite pe burtă

 

fac salturi

       īntr-o cascadă de stīnci

                   zburătoare prin sīnge

către o altă viaţă

īn tīmpla stīngă

       ciocanul Timpului bate dureros

īntunecīnd privirea celor care vin

 

munţii norilor

       suspendaţi īntre duhul văzduhului

                   şi īngeri de argilă

se călătoresc

       peste iluzorii speranţe

 

e greu bastonul

       mintea-i tot mai grea

de lut sīnt pleoapele

       şi īn timpane membranele obosite

nu-i nimeni inima să-ntrebe

 

 

  *

*  *

īn fiecare zi īngrop neantul

       lopată cu lopată

cu o veselă īncăpăţīnare

pīnă īn faţă se ridică/ munte

       de fapte inutile

 

toate se revarsă

       cu hohote

       īn somnolenţă şi zădărnicie

lopeţile sapă

       escavează cu īndemīnare

prin măruntaie

       prin creierul dimineţii

 

pīnă-n străfunduri

       unde se zbate

       detună magma fierbinte

marele Urlet

 

pīnza neantului groasă/ topită īn smoală

       strat peste strat se aşază

pīnă se-ntunecă privirea

       şi nimeni nu vine

                   nici o zeitate 

 

 

                  

 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul