Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Atelier feminin de euro-literatură

        Ioana Ieronim

 

Recent a avut loc în Slovenia un nou atelier în seria de traduceri literare sub egida LAF (Literature Across Frontiers, director Alexandra Buchler, Marea Britanie, organizaţie prezentată şi la noi în cadrul Bookfest 2009) – în colaborare cu Centrul de Literatură Slovenă (director poetul Brane Mozetic) şi Living Literature Festival, Ljubljana. Aceste ateliere presupun de obicei ca participanţii să fie autori şi totodată traducători. În Slovenia, unde s-a optat pentru participarea doar a unor scriitoare femei, cele şase participante au tradus texte din toate autoarele implicate. S-a lucrat prin intermediul englezei. Un asemenea demers, mai întotdeauna fascinant, îmbogăţeşte într-un mod unic apropierea cultu­rală, adâncirea unor rezonanţe creatoare. Iată o selecţie din textele traduse de subsemnata, care a participat la acest atelier din partea României. Suzanna Tratnik, o rafinată prozatoare, cu o carieră internaţională, a condus atelierul din partea Centrului de Literatură sloven;  Anna T. Szabó  (născută în Transilvania, ca şi soţul ei, romancierul Dragoman), astăzi o tânără poetă de excepţie a Ungariei; Mirela Şula Strugaj, Albania, poetă şi psiholog implicat în efortul democratic al ţării ei; Monica Pavani, una dintre cele mai interesante voci ale poeziei italiene de azi, autoarea unui ciclu de succes dedicat sculptoriţei Camille Claudel şi Thórunn Valdimarsdóttir, Islanda, poetă, prozatoare, scriitoare singulară, cu multiple preocupări tematice. Am adăugat şi unul dintre poemele mele discutate şi traduse în acest cadru.. Am adăugat şi unul dintre poemele mele discutate.

 

 

 

 

Monica Pavani

 

LUMINA RETRASĂ

 

(Poeme pentru Camille Claudel)

 

Eul este necesar 

ca să ne facă să murim

 

marmură suntem fără să ştim –

într-o zi unul din noi

va părăsi tiparele

implorând aerul

 

el mi-a deschis libertatea, Rodin

dar eu am închis

în urma mea cuşca 

 

Trăind, m-am pierdut pe mine

am coborât în el

ca într-un abis

 

a fost pentru mine

marea metamorfoză

în substanţă recunoscătoare că există

 

Camille, Jurnal 1884-1913

 

Îmi este bine

când dalta în frenezia ei

spune

că inima mi s-a dizolvat

 

Mie nu-mi este dat

focul mocnit

eu ţin de flacăra care

arde ca frigul

 

a sculpta este a gândi

lumina rezistând marmurei

 

Nimic nu opreşte timpul

ca atingerea degetelor lui

 

singurul meu regret este că

despletindu-mi părul

am devenit vestirea

 

acum el aşteaptă zadarnic

sau poate a murit

şi doar eu o ştiu

 

Sufăr fără să ştiu

dacă durerea existase

ori am creat-o eu

cioplindu-i conturul

în onyx

 

acum dacă nu mai sunt

a vieţii pot vedea

 

numai el a ştiut

că, pentru a crea, eu am murit

 

Mirela Şula Strugaj

 

ÎNCHISOAREA

TRECUTULUI

Când las în urmă închisoarea

trecutului

bântuită de greşelile iluzorii

pe care mi le-am reproşat 

acolo mă duc să mă bucur

de aerul renăscut.

Aerul care mă atrage mă atinge

mă seduce iar,

mă face să mă regăsesc.

Liberă ca o pasăre înnebunită

mă izbesc de poarta

ce mă invită să intru.

 

Mă simt vindecată

dar stau cu capul plecat

şi ouăle calde încă mă mai aşteaptă

în celălalt cuib,

De-aceea alerg

să nu cad iar în greşeală.

 

Mă apăr şi-acum de soarele

care-a apus

dar cad, fugind de amintirile

ce nu mi-au ajuns niciodată umbra.

 

Izolare

Afară e lumea …

Şi mie mi-e teamă să ies,

Mi-e teamă de lumina care

M-a pândit de atâta vreme

Printre gratii.

 

Sunt înăuntru …

Eu şi răzbunarea mea faţă în faţă.

Sunt în această pedeapsă legată.

 

Vânătorii mi-au pierdut urma

Sub ultima zăpadă.

 

Doar de mine însămi eu

nu mă pot elibera

Zăpada, iată, s-a topit.

 

 

Suzana Tratnik

 

ACASĂ

Ce e pe mare? am întrebat eu în timpul mesei de prânz.

Tata şi mama nu şi-au ridicat ochii din farfurie, dar bunicul şi bunica s-au uitat unul la altul supăraţi. Sigur, casa în care stăteam noi era a lor şi bucătăria era a lor şi masa şi farfuriile şi prânzul erau toate ale lor. Şi cuvintele la fel. Nu era voie să le foloseşti când n-aveai decât cinci ani, mai ales nu în timpul prânzului lor. Şi, lucru sigur, n-aveai voie să fii tu cel care introduce un subiect în conversaţia de familie. De aceea bunicul şi bunica s-au şi uitat supăraţi unul la celălalt. Fiindcă erau supăraţi pe mine. Ei aveau bunătatea să tolereze nişte făpturi mai puţin merituoase şi se supărau pe cei care nu le respectau bunătatea şi, mai ales, proprietatea.    

«Şi ce te interesează pe tine marea!» spuse bunica. «De unde ţi se năzar ideile-astea? Tu vezi-ţi de supa ta, că se răceşte. Şi-ţi repet, de ce mănânci întâi fideaua şi bei supa dup-aceea? Se mănâncă amândouă în acelaşi timp. Ce s-a fiert împreună trebuie mâncat împreună.»

Bunicul tocmai îşi dezlipea buzele de marginea farfuriei din care sorbise cu toată sârguinţa supa limpede.

«Pe mare nu e nimic» zise el, «nimic interesant pentru noi. Căldură, apă sărată şi pietre, atâta tot» adăugă, privindu-mă. «Din astea avem şi noi acasă.»

O vreme am continuat sorbitul şi plescăitul şi n-a mai scos nimeni nici un cuvânt.

«Aşa e», zise bunica într-un târziu. «N-ai nevoie să te duci nicăieri, că doar ne ai pe noi aici, acasă. Ai tot ce-ţi trebuie chiar la tine în curte.»

 

FLAŞNETA

 

Sâmbătă dimineaţa. Mă plimb prin Utrecht, în piaţa şi pe străzile din centru. Febra dinainte de Anul Nou e aproape în toi. Încă n-a ajuns chiar rău de tot. Nu mai e nici o lună până la Crăciun. Traversez piaţa în formă de opt, trec pe aici în fiecare miercuri şi sâmbătă, când e deschis, urmez de fiecare dată forma unei alte cifre. Descopăr un stand la care se vând pulovere pe numai 15 guldeni. Nu-mi place nici unul, dar mă atrage inscripţia de pe carton:

15 guldeni! Show time!

După care îmi cumpăr o felie de pizza. În fiecare miercuri şi sâmbătă o felie din acelaşi fel de pizza. Felii de pizza la 1,85 guldeni bucata.

Vegetarian pizza!

 

Acum vin magazinele. Turul magazinelor îl fac după numeralele romane. Încep la Zeeman:

Always reasonable prices!!

Şi exact în acel moment, aud o flaşnetă. Pentru cei care încă nu ştiu: flaşneta este un semn. Un semn care stă totdeauna la un pas de moarte, de trecerea dincolo, de punctul primejdios al dezvăluirii. De-ar asculta lumea! Şi de s-ar uita la filme. Băieţii buni şi băieţii răi se bat unii cu alţii pe sunet de flaşnetă. Examplu: un băiat bun stă după colţ şi trebuie să ia o hotărâre dificilă. Deodată e vorba de alegerea între viaţă şi moarte. El nu-şi doreşte deloc să treacă prin asta. Oţelul rece din buzunar nu-i garantează nimic, acum îşi dă seama de asta. Totul se va distorsiona şi el va face alegerile proaste – de aceea şi ascultă flaşneta acum. Nu-şi mai doreşte acţiuni finale măreţe, momente decisive, în sunet de flaşnetă. Nu ştiu dacă a văzut filmele The Crying Game şi Mona Lisa, unde, în scene de circ, lucrurile se întorc pe dos; când bărbaţii devin femei şi femeile devin lesbiene.

It’s show time!

Bietul băiat bun. Doar la un pas de a deveni un băiat rău.  Un băiat învârte la flaşnetă, un bătrân stă în mijlocul străzii şi scutură, în ritmul instrumentului, o cană de aluminiu cu mărunţiş. Oamenii trec de parcă el nici n-ar exista. Nu e bine, nu e bine. Oamenii nu se opresc. Nu ascultă sunetul flaşnetei, convinşi că muzica e mereu acelaşi. Flaşneta este un semn, flaşneta reprezintă ritmul morţii, flaşneta avertizează de lumea cea strâmbă. Caut nişte mărunţiş, îl arunc în cana de aluminiu. Gândesc repede: fă tu, bătrâne, să nu devin băiat bun şi nici fată bună. Eu nu vreau să mor în acest oraş, nu vreau ca fiinţa iubită de acasă, de departe, să se-nece în heroină, nu vreau ca lumea mea să fie toată strâmbă. Bătrânul îmi mulţumeşte cu o plecăciune. Şi nici n-a fost timp să spun tot ce nu-mi doresc eu. Dar am auzit avertismentul, am plătit. Am făcut posibil ca lucrurile să se petreacă altfel. Iată acum începutul!

Cuvinte cheie: amintire, intertextualitate, identităţi, performativitate, fragmentare, papism, studii de gen, separarea toaletelor, multiculturalism.

 

Anna T. Szab

 

CÂntecul marinarului

 

Cel mai bine a fost când era cel mai rău:

când în jur nu exista nici o ţară,

când tu erai nimeni,

un nimeni care dorea totul.

 

Sudoarea era sărată, spuma era sărată,

Sângele sărat pe buzele noastre,

De jur împrejur cântarea vântului şi naiadelor,

Pe când nu exista „eu şi tu”, ci doar „eu”.

 

Aveam nevoie de un balast împotriva adâncului,

în inimă era greutate, nu iubire,

zdrenţuită o pânză lupta în furtună,

tăind prin mările goale, albastre.

 

Cel mai rău este când e cel mai bine,

când ajungi în port,

când arunci în sfârşit ancora navei:

şi spaţiul vast se îngustează pe veci.

 

În golful adăpostit nu sunt valuri,

apa spală miezul merelor, capete de peşte, cutii de cola;

ar trebui în sfârşit să descarci marfa pe care o ai,

tot ce-a adus aici faimosul tău vas.

 

Înăuntru nu este nimic, chiar nimic,

nu e nici urmă din comorile promise,

nu sunt focuri de artificii,  nici un chibrit,

un singur dulap este plin: cu praf de puşcă.

 

 

 

Ioana Ieronim

 

 

Prietenilor

 

Mi-e ruşine că sunt spaniol pentru că Franco

Mi-e ruşine că sunt francez pentru că Algeria,

mi-e ruşine că sunt algerian pentru că Franţa,

mi-e ruşine că sunt american pentru că

Bush Iraq

şi sângele vărsat cândva între fraţi,

mi-e ruşine că sunt rus pentru că Stalin Gulag

şi mai nou una-alta,

Mi-e ruşine că sunt german pentru că Hitler, ăsta e clar,

[Pol Pot se vede mai rar în topuri, dar te îngrozeşti, îţi este

o cumplită ruşine omenească numai când îţi aduci aminte]

 

mi-e ruşine că sunt englez pentru că fotbalul ş.a.m.d.

mi-e ruşine că sunt polonez – asta când nu sunt mândru,

mi-e ruşine că sunt turc, totuşi kurzii,

mi-e ruşine că sunt ceh şi m-am lăsat călcat,

[tot aşa mi-e şi mie foarte ruşine – zic unii care simt

o ruşine extremă şi ascund arme prin cămări, pândind momentul

să-şi spele ruşinea în sângele „duşmanului lor dintotdeauna”]

 

mi-e ruşine că sunt ortodox ori catolic

şi-am împărţit în două

muntele pe care a sângerat Isus:

după care au făcut unii

bucăţi şi mai mici din Golgota Sa dedesubt,

mi-e ruşine că sunt indian pentru că, ah,

ce să mai vorbim,

mi-e ruşine că sunt macedonean,

dar să le fie ruşine şi la greci

mi-e ruşine că sunt coreean de-ai lui

Kim Ir Sen

mi-e ruşine că sunt coreean de oriunde,

câtă vreme există

coreeni de-ai lui Kim Ir Sen,

mi-e ruşine că sunt sârb, dar să mă mai

gândesc

mi-e ruşine că sunt chinez pentru că:

eşti chinez, mă?”

mi-e ruşine că sunt român pentru că Ceauşescu Dracula of course

iar acum, vai, toţi românii ăştia prin lume...

de neamul meu mi-e ruşine şi când nu mi-e ruşine

- oricum fiecare a uitat câte ceva

Everyone: fill in the blanks!

 

dar tu, dar tu – tu, tu

tu, din neamul tău care-a umplut pământul gol

de viaţă şi bunătate

 

tu eşti acest om, o nouă zi începe

azi

cu primul tău pas

 

 

 

 

Thorunn Valdimarsdottir

 

 

Eşti  un poet bun

văd asta pe faţa ta

 

scoarţa  pământului

trimite e-mailuri

prin pielea mea prin măruntaiele mele

suntem după un triplu

festin de poveste:

ciocolată din Ghana

din Noua Guinee şi Ecuador

 

părul şi plantele de cacao

cresc din scoarţă şi piele

 

venind dintr-un loc anume

de pe scoarţa pământului, din Ghana

acest zinc al ciocolatei africane pătrunde

chiar acum în rădăcina părului meu

 

scoarţa şi pielea

au orificii, deschideri

ca şi marginea ori suprafaţa

şi la fel leagă lucrurile

 

nu există margini adevărate pe faţa pământului

afară de râuri, prăpăstii, mlaştini şi coaste marine

 

este ridicol să pui

hotare peste ape

să fixezi linii prin aer,

peştii şi păsări oricum le traversează

linie dreaptă în natură nu există [...]

 

fără hotare - fără direcţii stabilite

doar atracţia constantă liniştitoare a Pământului

şi dulcea sete verticală a

creşterii şi fertilităţii

cu numele de heliocentrism

 

religii, numărătoare, ceasuri, rigle

şi alte instrumente de măsură

definiţii şi clasificări

precum în Linné sau Darwin

ne pot şi ele arăta lumea

în cheie poetică plutitoare 

 

civilizaţia nu e condamnată

ci doar silită să stea în vechiul ei sens pătrat

de fiinţă regulatoare

legi, ceasornice, rigle

care servesc lăcomia colectivă,

nevoia de răzbunare,

dragoste, glorie, putere

 

Zeiţa mea! pentru ca să te destinzi

e nevoie de un cutremur interior

de reajustarea simţurilor

în pură empatie [...]

 

ochiul cel rău de deochi şi spaimă al lui Mordor

care seamănă cu o pizdă oribilă însângerată

este iubitul de care ai nevoie

şi dacă te sperie

mergi să te vadă un vraci [...]

 

suntem sisteme solare identice

luminăm ca soarele

atunci când zona stângă e gata

să se dizolve în partea dreaptă

iar plexul solar explodează

şi viaţa ni se roteşte neîncetat în jurul unui centru

 

te răcoreşti

devii un bulgăre de zăpadă la marginea sistemului solar

rostogolindu-te dincolo de orice regulă şi măsură

nordul devine sud devine est devine vest

dizolvând direcţiile tu arunci harta

înghiţi cheia

mai calm decât norul plutind acum

aşternut pe Muntele Esja deasupra de Reykjavik

cu burta în jos

pentru totdeauna

dormind

detaşat ca o planetă [...]

 

visând

un mega-trilion de fiinţe

magnifice nuclee sensibile

în corpul meu

ele se îndoapă şi ejectează [...]

 

aranjează-ţi lumea astfel încât să aibă 77 de sensuri

de culoare, de ton

şi-ţi vei da seama

că afecţiunea, iubirea, gratitudinea

sunt răspândite în strat gros, egal

acolo unde există armonie,

dar proprii vieţii sunt şi întâmplătoarele

suferinţe ale disarmoniei

pe care îţi este dat să le înduri

pentru a cunoaşte adevăratul gust

al fericirii [...]

 

fiecare particulă din noi

a fost coaptă cu eoni în urmă

înlăuntrul Pământului

în cuptorul său uriaş

 

inimile noastre sunt miezul Pământului

iar miezul său este inima noastră

- indiferent de timp -

 

 acelaşi vechi veşmânt 

inima noastră mess¬iah-dracula-mohamed-buddha

care s-au depărtat de laolaltă cu eoni în urmă

şi curând se vor reconecta

 

lumina lunii lumina soarelui

bătrânul şarpe pământean

muşcându-şi cozile mega scrillioane

pe când organismele se amestecă şi se vindecă

în ochiul furtunii

 

planeta noastră care locuieşte în fiecare inimă

planeta care-şi desferecă inima

planeta care-nveleşte fiecare inimă

călătoria nelimitată

 

 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul