Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dramaturgul - romancier

        Mircea Ghiţulescu

Concentraţi asupra spectacolelor sale în expansiune, suntem mai puţin atenţi la cărţile lui Matei Vişniec. Câteva piese semiscurte, scurte şi ultrascurte  au fost de curând reunite într-un volum apărut la Editura Paralela 45, intitulat Imagi­nează-ţi că eşti Dumnezeu. Să fie resturi din laborator, „piese care nu au mai vrut să crească” - aşa cum ne explică autorul? Nu are importanţă pentru că  le-a asezonat cu vervă,  asemenea bucătarului care a inventat pizza,  încât au  căpătat o fericită autonomie.

Într-un fel pe care nu mi-l pot explica, Matei Vişniec devine pe zi ce trece un personaj foarte incomod pentru că  scrie foarte bine, ceea ce nu este uşor de suportat, plus că este un om exemplar, adică unul ce poate fi dat drept exemplu în orice împrejurare şi în te miri ce controversă teoretică. Eu însumi l-am folosit într-o demonstraţie despre dramaturgie ca literatură a viitorului, spunând că, iată, Matei Vişniec s-a lăsat de poezie pentru a deveni celebru cu  piesele sale de teatru. Acum, apariţia romanului Sindromul de panică în Oraşul Luminilor este exemplar împotriva criticilor şi istoricilor literari care „nu citesc piese de teatru, căci nu sunt literatură”, aşteptând să le vadă în sălile de spectacole unde nu calcă nici picaţi cu ceară. Matei Vişniec scrie la fel de bine poezie, proză şi teatru într-un dispreţ absolut al  nenorocitelor de specii (poezia, proza, dramaturgia, critica, eseul etc.), pe care le absolutizează scolasticii noştri de la conducerea istoriilor literare. În loc să fie cititori de texte, ei sunt cititori de poezie.

Ne simţim mai ataşaţi de textele  „magice” ce reprezintă un compartiment atât de delicat al dramaturgiei lui Matei Vişniec, intitulat Agorafobii cu câteva scenete în care sentimentul marin ca reverie şi angoasă este excepţional resimţit. Omul şi câinele, Orbul cu luneta ne amintesc  de bufonul Launce şi câinele său Crab din Doi tineri din Verona. Nimic  mai paradoxal decat un orb care închiriază pe nimica toată un telescop celor ce vor să se uite la stele. În cele din urmă, câinele îl atrage pe malul mării şi mai departe, pentru a sfida adâncimile. Nu noi scrutăm apa ci din adâncuri cineva ne scrutează pe noi. Până la urmă, telescopul este oceanul însuşi din care priveşte cineva pe dos prin „ocheanul întors”. Obsesiile ma­rine  sunt tot ce poate fi mai enigmatic şi mai deprimant. Lumea terestră s-a unit cu cea acvatică, iar personajele sunt amfibii ce comunică de pe un teritoriu pe celălalt. Marile maree este deopotrivă un peisaj marin fascinant, o Mică sirenă  în dialog, unde nimfele se însoţesc cu muritorii de rând şi, în acelaşi timp,  un poem marin al iubirii şi al morţii, sinistru şi nostalgic, pentru că noua femeie a mării care iese din Ibsen şi intră în Vişniec este un personaj cu identităţi multiple, femeie şi sirenă care înaintează invers prin timp pentru a asista la moartea ciudatului său soţ care fotografiază „marile maree”.  Iată însă că Matei Vişniec ne surprinde cu un roman, Sindromul de panică în Oraşul Luminilor, un ingenios aliaj de biografie brută, autobiografie ficţională şi ficţiune pură. Fiind jumătate jurnal intim,  Matei Vişniec cade şi el  în păcatul auto referinţei  ca Mircea Cărtărescu  care cita în Orbitor „o pagină genială pe care am scris-o ieri”. Doar că la Vişniec este vorba de o pagină care i-a schimbat destinul, şi anume poemul Corabia (o corabie care se cufundă anevoie, asemenea comunismului).  Nu aici este tare Matei Vişniec, ci  în modul său de a fi himeric şi logician necruţător în acelaşi timp. Sau în arta sa veche şi fascinantă de a  amesteca autorii cu personajele lor, de a vorbi atât de cuceritor despre  creierul lingvistic în care se ceartă şapte limbi deodată asemenea unor bestii. În fundal, un Paris  halucinant al emigranţilor, al scriitorilor rataţi, altul pe care îl cunoşti din ghiduri turistice. Nu trebuie să pierzi niciun rând, pentru că fiecare îţi dă senzaţia că ai câştigat ceva fără să cheltuieşti nimic.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul