Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Tango degeaba...

        Gelu Negrea

Albert Camus – nobelist literar, de felul său, şi, īn tinereţea-i afro, portar de fotbal – susţinea că tot ce-a ştiut el despre morală o viaţă īntreagă a īnvăţat pe dreptunghiul cu iarba verde de acasă. Butadă, butadă, dar trebuie să recunoaşteţi că jocul cu mingea de petice iese frumuşel din această insolită şi  paradoxală ecuaţie etico-sportivă.


Dar tot Camus spunea, īn alt context, că obişnuinţa īncepe la a doua crimă şi de vorbele astea īnfiorătoare mi-am adus aminte subit miercuri seara, la finele celui de al treilea meci consecutiv pe care reprezentativa Romāniei īl pierde īn faţa Israelului īn decurs de zece ani. Nu zic neapărat că gluma prinde să se īngroaşe, deşi o triplă ratare īn confruntări cu o selecţionată de pluton, cum este cea a băieţilor de pe Iordan, cam dăunează, dacă nu la ten, măcar la palmares. Nu spun nici că acest ultim 0–1 ar fi vreo gaură-n cerul īnstelat de deasupra noastră. Dar cu legea morală din noi cum răm­­āne? – this is the question.


Săptămāna trecută, tricolorii lui Piţurcă au evoluat īn cea mai mare parte a timpului anost, ca să mă exprim delicat şi eufemistic. De fapt, convingerea şi entuziasmul jocului lor aducea foarte bine cu sentimentele similare nutrite pe vremuri de cei scoşi cu anasāna la ceea ce se chema, īn dulcele stil clasic al propagandei de partid şi de stat, muncă voluntar-patriotică. Nici angajament fizic, nici risipă de scheme tactice, nici măcar numere personale de virtuozitate tehnică, iar după meci, arhicunoscutele şi mereu enervantele fraze-standard: a fost un simplu amical, rezultatul nu contează, prestaţia echipei nu este edificatoare pentru potenţialul său real care fi-va revelat, of course, īn partidele oficiale etc.,etc. Păi, să am pardon de impresie, dar dacă tot nu contează şi nici edificatoare nu sunt, de ce naiba se mai organizează asemenea meciuri? Doar aşa, ca să ne mai īntrebăm noi o dată ce crāncenă supărare i-o fi căşunat lui Marica pe nefericita aia de minge de nu mai vrea să se īntālnească īn teren cu ea nici picat cu ceară de peceţi voievodale? Sau, poate, ca să ni se  risipească şi penultima  iluzie privitoare la legătura dintre ce joacă la această oră Dică, Florentin Petre sau Bănel Nicoliţă şi fotbalul de mare performanţă? Fiindcă nu bănuiesc pe nimeni de la F.R.F. capabil de atāta inocenţă  īncāt să-şi poată imagina că acum, cānd mai sunt doar vreo sută şi ceva de zile pānă la startul turneului final al Campionatului European, suporterii Naţionalei noastre īşi ozonează plămānii şi-şi fortifică īn extaz coardele vocale stimulaţi de inconştienţa resenti­mentară şi violentă a lui Ovidiu Petre ori de iritările fiţoase ale lui Adrian Mutu care, timp de optzeci de minute din nouăzeci, şi-a utilizat mai mult māinile, gesticulānd nemulţumit către coechipieri, decāt capul sau picioarele pentru a face cu mingea ceva de natură să-i deranjeze pe adversari!? Iar dacă nu ăsta a fost scopul, atunci care?


Eu aş propune să lăsăm aşa cum a căzut īnfrāngerea asta cu israelienii, fiindcă, oricum, mortul de la groapă nu se mai īntoarce, şi să ne ocupăm de lucruri mai serioase. Un lucru mai serios este, de exemplu, corupţia din fotbalul romānesc, dar de chestia asta se ocupă DNA-ul, cică. Oare o fi adevărat? Unii zic că da, alţii zic că nu, ca-n bancul ăla cu nevasta lui Bulă. Ceva mă face să cred că nu-i exclus să aibă dreptate şi unii, şi alţii. C-aşa-i īn tenis, mai cu seamă pe la noi: pică unu, răsar doi...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul