Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Vārsta teoriilor

        Sorin Lavric

Una din trăsăturile tinereţii este că atenţia pe care o dai chichiţelor teoretice o depăşeşte pe cea pe care o acorzi pro­ble­melor vieţii. Teoria ţi se pare mai importantă decīt viaţa, ba chiar ajungi să crezi că viaţa nu poate fi trăită cu adevărat decīt după ce ţi-ai īnsuşit īnvăţătura ei. Fără să vrei, săvīrşeşti greşeala de a crede că viaţa stă īn teoria pe care o poţi broda pe marginea ei, şi nu īn experienţa ei. E vorba de idealismul romantic al tinerilor culţi din punct de vedere teoretic, dar suferind de marea incultură a vieţii. Genul de miopie exaltată prin care am trecut cu toţii la un moment dat. La vīrsta aceea, suntem tobă de carte şi complet ignoranţi īn materie de viaţă, iar lucrul acesta e cu atīt mai vizibil cu cīt suntem īncredinţaţi că, īn privinţa adevărurilor fundamenale, suntem egalii oamenilor maturi. Lacuna unui astfel de idealism e strict cantitativă: nu ai experienţă şi o suplineşti printr-o pletoră de cunoştinţe de care, mai tīrziu, īţi vei da seama că nu ai deloc nevoie. Genul de bravadă teoretică menită a compensa incultura vieţii. E vīrsta cīnd credem că putem scrie romane pentru simplul motiv că am aflat la şcoală cum se scrie un roman.

Īn realitate, viaţa nu poate fi īnvăţaţă pe cale teoretică, ci doar pe calea trăirii. Teoria o poţi īnvăţa din cărţi, dar experienţa nu ţi-o poate da nimeni. E īntocmai ca deosebirea dintre o īmprejurare cīnd, trăind ceva pe pielea ta, te resimţi de pe urma evenimentului şi īmprejurarea cīnd, aflīnd o informaţie, simţi prea bine că asimilarea ei nu are asupra ta nici un efect vizibil. Cam toată erudiţia pe care o īnghiţim pīnă la 30 de ani nu are nici o influenţă asupra vieţii, şi asta fiindcă ceea ce ne schimbă viaţa nu sīnt cunoştinţele despre ea, ci răsunetul ei sufletesc.

Tocmai de aceea cărţile nu te ajută să capeţi o optică potrivită asupra vieţii. Drama este că lecturile fundamentale le facem la o vīrstă cīnd sīntem prea necopţi ca să putem verifica adevărul celor citite, pentru ca apoi, cīnd īn sfīrşit suntem suficient de copţi ca să le putem īnţelege, suntem prea blazaţi ca să mai avem răbdarea de a citi. Cum s-ar spune, citim atunci cīnd nu avem nici o perspectivă asupra vieţii, iar atunci cīnd ne căpătăm perspectiva, nu mai citim aproape deloc.

Asta īnseamnă două lucruri: īn primul rīnd, īnţelegerea este o chestiune de pers­pectivă sufletească, şi nu de prelucrare neuronală a unor informaţii. Nu cīt ştii are importanţă, ci orizontul sufletesc pe care īl īntreţin cunoştinţele. Iar īnţelegerea vieţii e sinonimă cu rafinarea sufletului. Īn fond, disciplinele umaniste sunt acele activităţi unde cultura sufletului este cultivată ca scop īn sine. Īn al doilea rīnd, singurul mod de a compara ceea ce ai īnţeles tu cu ceea ce au īnţeles alţii este recitirea cărţilor fundamentale. Tocmai de aceea, după 40 de ani, simţi nevoia să reciteşti cărţile a căror lectură o făcuseşi la o vīrstă cīnd nu le puteai măsura valoarea. Oricīt de greu este s-o recunoşti, recitirea e de două ori un semn de īmbătrīnire. Mai īntīi, fiindcă abia cum poţi gusta pe cale livrescă optica altora, īn al doilea rīnd, fiindcă ai atins un prag al experienţei dincolo de care, simţi prea bine, totul īncepe să se repete. Īn rest, singura filozofie sinceră e cea pe care o faci după ce, īnchizīnd toate cărţile, filozofezi de unul singur pe marginea a ceea ce trăieşti zi de zi.

Apoi, după 40 de ani īţi pierzi īncrede­rea īn raţiune şi īncepe să te preocupe „iraţionalul“. Cauţi să īnţelegi ce se ascunde īn spatele unor expresii ca: „a te comporta iraţional“, „decizie iraţional㓠sau formulele opuse, ca de pild㠄poartă-te raţional!“, „de ce nu vrei să fii o fiinţă raţională?“. De pildă, prea tīrziu am rea­lizat că alături de īnţelesul filozofic de facultate teoretică pusă īn slujba īnţelegerii (şi atunci raţional = inteligibil), „raţiunea“ şi corelativul ei negativ „iraţional“ sunt sino­nime eufemistice pentru „voinţ㓠şi pentru „invo­luntar“. Cīnd spunem că cineva se poartă iraţional, subīnţelegem de fapt că gesturile şi cuvintele lui se desfăşoară involuntar, fără un control din partea voinţei lui. Spun „sinonim eufemistic“, deoarece prin īnlocuirea voinţei cu raţiunea trecem sub tăcere amănuntul īngrijorător că mai toate reacţiile şi sentimentele unui om sunt involuntare, comandate de nişte resorturi asupra cărora voinţa lui nu are nici o pu­tere. Voinţa asistă doar, dar nu poate schimba cursul evenimentului. Dar dacă acum spun: „vai, ce reacţie iraţional㓠pentru a eticheta un comportament care de fapt e involuntar, nu numai că escamotez fondul pro­blemei, şi anume că suntem fiinţe profund nelibere faţă de pīrghiile noastre intime, dar totodată mut accentul de pe fatalitatea alcătuirii noastre pe pretinsul liber-arbitru pe care noţiunea de „raţiune“ īl sugerează. Cum s-ar spune, dacă o reacţie, o emoţie sau un gest sunt iraţionale este pentru că raţiunea nu a fost suficient de matură ca să le „raţionalizeze“, să le stăpīnească. Şi astfel, lumina raţiunii intră īn opoziţie cu bezna instinctelor iraţionale. Īn realitate, instinctele sunt involuntare şi nu pot fi altfel, căci se petrec pe deasupra voinţei, sau, mă rog, pe sub ea. Dar, dacă spun asta, recunosc implicit că omul nu are decīt īntr-o foarte mică măsură acel liber-arbitru pe care ni-l d㠄lumina raţiunii“. De fapt, suntem fiinţe profund iraţionale cărora le este dat mereu să suporte consecinţele unor gesturi pe care le săvīrşesc involuntar.

Premisa existenţei „raţiunii“ şi a „ira­ţionalului“ este aceea că tot ce poate fi īnţeles poate fi stăpīnit, iar acolo unde lumina raţiunii a pătruns, acolo totul poate fi condus „īn mod raţional“. Omul e fiinţă raţio­nală, deci poate controla orice lucru după ce l-a īnţeles. Īn acest fel, o viaţă poate fi trăită raţional de la un cap la altul. Nimic mai fals. De la bătăile inimii şi pīnă la sentimentele mele, cam tot ce ţine de sistemul nervos vegetativ (neuronal-endocrin) şi de structura mea psihică reprezintă procese ce se petrec fără voia mea. Faptul că le īnţeleg mecanismul nu mă ajută ca, īn momentul īn care ele au loc, să le pot controla. Procesele acestea sunt cu totul involuntare şi nimeni nu stă să-mi ceară īncuviinţarea dacă ele au sau nu voie să se petreacă. La fel cu viaţa mea: toate lucrurile esenţiale ce mi-au marcat existenţa au fost involuntare şi īn afara controlului meu raţional.

Dacă un om ar putea fi o fiinţă raţională īn stare să controleze prin voinţă orice eveniment venit peste el, ar fi un zeu īnzestrat cu o putere diabolică. Dar totodată ar fi o marionetă ghidată de exigenţele raţionale ale prudenţei şi versatilităţii morale, lipind cu zel gardurile docilităţii ideologice. Dusă la exces, raţiunea este o pacoste echivalīnd cu o sterilitate totală şi cu o mediocritate lucie. Şi cred că e un semn de maturizare să-ţi pierzi treptat īncrederea īn raţiunea oamenilor.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul