Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

La Paris şi la Bruxelles, ca să naşti un şoricel!

        Hipo

• „Fără operă, Laurenţiu Ulici şi-a jucat lui însuşi cea mai iscusită dintre farse, căci a rămas prins în Istoria literaturii române de azi pe mâine a lui Marian Popa şi în Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, unde este considerat unul dintre cei mai mari critici contemporani. Cum debordează de elucubraţii insipid de mimetice, volumele lui sunt un jalnic şir de pagini vid (sic! - n.n.) ambiţioase. Alcătuite în exlusivitate din hârtie, cărţile n-au existenţă în literă şi nici în spirit, încât nu există în critică acest nume“ - aşa îşi încheie tânărul autor Teodor Timofte, cronicar colaborator la revista „Cronica“ din Iaşi, cărţulia de­spre Laurenţiu Ulici, intitulată „Estetica absenţei“ şi apărută la Editura Pim în 2009. Desigur aceste aprecieri „demolatoare“ la adresa criticului care a fost preşedintre al Uniunii Scriitorilor şi care a dispărut prematur dintre noi, în condiţii dramatice, se pot discuta, comenta, nuanţa, aproba sau se pot respinge ca fiind nefondate. E soarta oricărei aserţiuni critice. Dar altă problemă vrem să punem la ora de faţă, amânând judecata strict despre carte pentru o ocazie dife­rită. Astfel, după propriile mărtu­risiri ale autorului, acesta îşi începe lucrarea respectivă în toamna lui 2001, ca o teză de doctorat la Uni­versitatea din Iaşi. Să te prezinţi cu o teză de doctorat pe un „subiect neînsemnat“, aşa cum îl consideră acum autorul? Poate că numai în România, după cum ştim, se dau asemenea doctorate! În orice caz, lucrurile iau o altă turnură şi putem emite îndeajuns de multe bănuieli asupra a ceea ce s-a întâmplat în realitate. Teodor Timofte îşi continuă confesiunea despre doctoratul buclucaş: „În 2007 lucrasem cam trei sferturi din teză, dar din ra­ţiuni particulare am întrerupt studiul şi m-am retras. A fost necesară o călătorie la Bruxelles. După o perioadă la Paris, m-am întors în România şi am încheiat paginile. Totodată am decis s-o public“. Şi acum, cititorule, pregăteşte-te, căci urmează rânduri apoteotice despre propria ispravă, surveită la ţanc, întocmai ca o naştere: „Deşi a fost întreruptă nouă luni, nu- şi pierde nicidecum rigoarea proprie, căci rafinamentul viziunii îi cuprinde întreaga întindere. În loc să fie o teză - există autori care au făcut celebre teze - nu e decât o carte“. Să lucrezi atâţia ani, să dezbaţi şi să deliberezi, să te plimbi pe la Bruxelles şi Paris ca să scrii, de fapt, nu o carte, ci un nenorocit de pamflet, rău conceput şi gogomanic în frazare, cu o „teză“ reductibilă la o propoziţie, iată cu adevărat o performanţă! Bine că tânărul Timofte nu s-a apucat să scrie despre G. Călinescu. I-ar fi fost necesar să colinde întreg mapamondul! • La Piteşti se puse de-un scandal de bine ce mergea revista „Argeş”, Apele se tulburară din multiplele orgolii locale: Jean Dumitraşcu îşi dete demisia de la centrul cultural, Dumitru Augustin Doman nu şi-o dădu din cea de redactor-şef  şi continuă să facă un „Argeş” bun, în timp ce Valentin Predescu o puse de-o grevă a foamei. Motivele sunt multe, dar mai ales unul a iscat, se pare, totul: V.P. nu a fost primit in Uniunea Scriitorilor. În fapt, V.P. îi acuză pe cei de la Piteşti că nu l-au susţinut la comisia de validare de la Bucureşti, că se puse chiar de-un complot pe plan local împotriva sa, drept care dânsul scrise un text fulminant împotriva „fabricii de diplome” (în care tocmai voia să intre) atinsă, evident, de-un groaznic fenomen de corupţie. D.A.D. îi cenzură textul, adică i-l scoase din revistă, autorul se revoltă şi făcu greva foamei. Toate părţile reclamă că au dreptate, ceea ce noi şi credem! Dar exact ca la români: când ceva merge bine e imposibil să nu se îndrepte spre ceva rău, iar când toţi au dreptate se lasă cu scandal pentru că nu pot avea toţi dreptate! • Europarlamentarii Gigi Becali şi Elena Băsescu au vorbit. Nici părinţii lor nu au fost atât de emoţionaţi când cei doi au rostit primul cuvânt cum au fost românii care au urmărit la televizor primele lor vorbe spuse în Parlamentul European. Am fost atât de emoţionaţi încât nici nu am auzit ce-au spus. Erau atât de emoţionaţi încât nici ei nu ştiu ce-au spus. Apoi, Jiji s-a întors la oile sale, adică la problemele sale de zi cu zi, şi l-a dat afară pe Bergodi de la Steaua. Pe la 2-3 noaptea l-a pus pe Stoichiţă an­trenor, iar mai apoi a anunţat că el nu e stelist, că vinde echipa, că face altă echipă, că nu mai face echipă ci cumpără o echipă. Şi ştiţi ce e ciudat: toate astea nu i se trag de la discursul din Parlamentul european! La Elena Băsescu, de exemplu, nu s-au regăsit astfel de comportamente după ce a vorbit.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul