Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Bună dimineaţa, Baku!

        Horia Gārbea

 

Īntre 2 şi 9 august 2009, o delegaţie a Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, condusă de domnul primar Neculai Onţanu a vizitat Azerbaidjanul, mai exact oraşul Baku şi provincia montană Guba. Autorul acestor rīnduri, avīnd onoarea să facă parte din această delegaţie, adună aici cīteva dintre impresiile sale.

 

 

Un oraş nou-nouţ şi miezul lui vechi

 

Ceea ce uimeşte călătorul la prima sa intrare īn Baku, capitala Azerbaidjanului, este noutatea oraşului. Arterele principale par terminate ieri, unele, sau īncepute alaltăieri sau săptămīna trecută, altele, fiind īn curs de finalizare. Totul e nou sau īn curs de construcţie. Ţara şi capitala ei sīnt īn plină transformare după suferinţe īndelungate, după ce do­minaţia sovietică i-a ţinut pe localnici īntr-o stare de īnapoiere voită, luīndu-le tot fără să ofere īn schimb mai nimic. A urmat eliberarea, plătită cu mult sīnge de la īnceputul anilor 1990, dar şi războiul, ale cărui urme dureroase rămīn şi acum la vedere, chiar şi īn capitala aflată la distanţă de zona de conflict din Karabach. Orice azer, īn orice īmprejurare, nu va uita să amintească vizitatorului că douăzeci la sută din teritoriul naţional este ocupat de armate străine şi un milion de persoane dintr-o populaţie de opt milioane este un refugiat. De fapt, oricine va ajunge īn Azerbaidjan va īntīlni inevitabil oameni care trăiesc īn alte regiuni decīt cele unde şi-au avut casa, pe care adesea au părăsit-o peste noapte şi fără a lua nimic īn afară de propria lor viaţă.

Faţă de situaţia grea a unei ţări īn război, capitala Baku, port la Marea Caspică, este incredibil de frumoasă şi de modernă. Īn partea dinspre mare, străzi largi, cu patru sau şase benzi de circulaţie, se taie īn unghiuri drepte.  Chiar şi aşa,  sīnt prevăzute cu sensuri unice, īncīt circulaţia e foarte lejeră. O şosea lată urmează promenada de la malul mării, bogată īn spaţii verzi, arteziene, cafenele şi parcuri de distracţii pentru copii. Īntr-o parte, se ridică o colină unde se află clădiri administrative, printre care Parlamentul, dar şi un cimitir care adăposteşte monumente ale celor mai ilustre personaje istorice ale ţării, īntre care primul este reformatorul şi creatorul Azerbaidjanului modern: Heydar Aliyev. Tot pe colină se află o veche moschee şi, līngă ea, aleile eroilor cuprinzīnd o vastă cale mărginită de un zid pe care apar efigiile tinerilor ucişi īn acel loc de trupele sovietice la declanşarea revoluţiei de eliberare din  19 ianuarie 1990. Sub fiecare placă păstrīnd chipul eroului, numele şi anii trăiţi (unii aveau abia 14 sau 15 ani, alţii trecuseră de 70 cīnd s-au unit īn protestul lor) se află mormīntul aceluia, īn afară de cei care au fost reīnhumaţi īn locurile lor natale, alături de strămoşii lor. Cīteva plăci poartă doar cuvīntul „Necunoscut”. La capătul aleii lungi pe măsura zecilor de morţi, īn total peste 130, deşi cifra vehiculată īn Occident este de numai 90, se vede că nu au numărat bine mormintele, se ridică un monument uriaş sub care arde o flacără.

Aspectul de noutate izbitoare al oraşului nou Baku, de un evident modernism pe  īntinderi mari, aproape că ascunde, deşi pe nedrept, Oraşul Vechi, de fapt un vast muzeu īn aer liber, ce conservă partea străveche. La o extremitate a Oraşului Vechi, se află clădirea-emblemă a oraşului, Turnul Fecioarei, un masiv de piatră neagră, aproape lipsit de ferestre. De la el porneşte o stradă-bazar cu suveniruri şi curiozităţi. Spre marginile oraşului se construiesc cartiere şi ansambluri de blocuri cu un număr foarte mare de apartamente, iar numărul etajelor trece de regulă de 15. Arterele principale nu se mai intersectează, ci se suprapun, astfel că vitezele de deplasare cresc. Īn Baku mai merg īncă maşini e tip Lada sau Volga, dar este sigur că ele vor dispărea curīnd.

 

Fără cāini, trăiască māţa! Marea cu aromă de ceai

 

O caracteristică a oraşului este īmpărţirea magazinelor īn două categorii: cele ale marilor firme care au venit recent şi ocupă spaţii destul de vaste şi micile prăvălii ale localnicilor. Īntre primele se pot enumera cele mai cunoscute nume din modă, echipament sportiv, cosmetică şi produse electronice. Īntreprinzătorii locali au magazine de accesorii electronice, mai ales telefonie mobilă, case de schimb, prăvălii cu alimente şi mici restaurante fast-food din care nu lipseşte kebabul.

Īn Azerbaidjan, īn Baku cel puţin, călătorul romān va fi mulţumit că nu va īntīlni cīteva lucruri care (eventual) īl stingheresc īn patrie: cerşetorii, cīinii vagabonzi, carnea de porc, troleibuzele şi tramvaiele, cazinourile şi sălile de jocuri. Cīinii lipsesc, nu numai cei vagabonzi,  iar despre porci nu poate fi vorba. Simbolic, emblema poporului azer este pisica, minunata felină care se tolăneşte pretutindeni īn Baku, precum īn insulele greceşti, la fel de suplă şi scurtă la păr din pricina climei. Magazinele comercializează hrană pentru pisici īn mărci europene de tip Whiskas etc., dar nu deţin niciun raft pentru hrana canină. Iar amatorii de jocuri de noroc trebuie să-şi pună temporar pofta īn cui.

Pe terasele nenumărate din Baku, grupurile de tineri, băieţii īntre ei, fetele adunate şi ele la o şuetă, beau mai ales ceai negru, băutura tradiţională, excelentă, de altfel, extrem de tare, din recipiente cu formă specifică: mici vaze fără toartă, gītuite la mijloc pentru a fi apucate mai bine. Se serveşte şi bere, berea locală fiind foarte gustoasă, dar singuraticii care contemplă Marea Caspică avīnd īn faţă o halbă sīnt aproape sigur străini, precum autorul rīndurilor de faţă şi cīţiva englezi cu care a īmpărtăşit bucuria de a respira aerul unei mări necunoscute mai īnainte.

Incredibil, dar adevărat: Marea Caspică are o aromă specifică. Diferită de a altor mări, dar mult mai puternică.  Se prea poate ca geografia să fi descris acest fenomen găsind şi explicaţiile, de pildă aportul de apă dulce al fluviilor care se varsă īn ea. Cert este că Marea Caspică are un parfum puternic, simţit mai ales de cel care o străbate cu o ambarcaţiune, dar şi de plimbăreţul pe falezele din Baku. Senzaţia de umed şi sărat, mirosul mineral al Mării Negre, e īnlocuit la Baku de izul vegetal al unui ceai preţios. 

Datorită mirosului sau altor calităţi ale mării, e sigur că sturionii o plac! De aici prezenţa caviarului, o bogăţie la fel de importantă ca petrolul. Icrele de sturion, mai ales cele roşii, sīnt īn Azerbaidjan mari şi delicioase. Să spun īn treacăt că ţara are 800 de kilometri de litoral, iar cīnd economia, īn mare dezvoltare acum, va permite amenajarea unor staţiuni turistice, este sigur că ele vor deveni o destinaţie foarte căutată. Capacitatea localnicilor de a edifica aproape peste noapte autostrăzi cu şase şi opt benzi va contribui, desigur, la īnflorirea turismului maritim.

 

Comoara lingvistică şi alte bogăţii

 

Limba azeră este apropiată de cea turcă. Este o limbă fonetică şi aglutinată. Prima caracteristică ajută străinul să pronunţe cumsecade numele şi chiar formulele uzuale. A doua dă bătăi de cap cu conjugarea (rădăcină plus sufix de timp plus sufix de persoană) şi declinarea, dar, cu tenacitate, un entuziast trece peste greutăţi.

Covoarele din Azerbaidjan apar minunate: sīnt făcute din līnă, fără noduri, pe gherghefuri cu sute de fire pe un rīnd, bătute straşnic, īn culori uimitoare. Un covor mai mare, dar nu uriaş, cīt să-l pui īntr-o casă, necesită munca atentă a unei ţesătoare timp de un an.

Remarcabilă este muzica din Azerbaidjan, cu instrumente specifice, printre care am contemplat uimit un fel de cobză cu gīt (grif) lung, fără scobitură de rezonanţă, cu zece coarde, aşadar un tip de mandolină, instrumente de percuţie inedite şi tamburina, cu diametru mare, din piele īntinsă cu fireştii clopoţei pe circumferinţă, care nu poate lipsi unui interpret vocal. Orice performanţă muzicală tradiţională asociază vocea cu tamburina. De remarcat ceamaceaua, un fel de mini-violoncel, dar cu patru coarde, violă ţinută vertical sau „viola da gamba” mică. Tarafurile locale improvizează şi textul, cīntăreţii interesīndu-se de numele oaspeţilor ca să facă oraţiile cuvenite.

Deşi īn privinţa etalării farmecelor feminine azerele sīnt foarte rezervate, adoptīnd pe stradă şi īn orice īmprejurare o ţinută decentă, dar fără exagerări, frumuseţea multora dintre ele atrage atenţia. Faţă de vestimentaţia adolescentelor din Baku, fetiţele (dulci) din Bucureşti ar părea destrăbălate. Cīnd am avut, īnsă, ocazia să contemplăm dansuri care le puneau īn valoare, profesionistele se arătau neīntrecute, combinīnd senzualitatea cu o eleganţă care le ferea de lascivitate, iar trupurile, un pic plinuţe, cum cere poate cutuma orientală a splendorii, erau ireproşabile.

  O bogăţie naturală din Azerbaidjan, īncă necunoscută la noi, este vinul, mai ales cel roşu, ce străluceşte īn va­rian­tele sec şi demisec, cel sec păstrīnd īnsă o notă dulce, ine­vitabilă īn contextul tărīmului īnsorit. Bine vinificate, licorile azere delectează străinul (localnicii fiind, cum spuneam, foarte cumpătaţi) şi ar avea loc de frunte pe orice piaţă. Chiar şi la ele acasă sīnt evaluate cum se cuvine, o sticlă ajungīnd lejer să coste 50 de Manat, adică vreo 50 de Euro, sau mai mult.Ar fi de scris multe despre frumuseţile şi bucuriile pe care le oferă o ţară plăcută, ordonată şi dinamică precum Azerbaidjan, care īmbină munca īndīrjită cu rafinamentul plăcerilor şi care ştie să profite de bogăţia naturii fără să abuzeze. Voi lăsa īnsă continuarea acestor impresii pentru o ocazie viitoare.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul