Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Festivalul de la Brăila

        Mircea Ghiţulescu

Festivalul Zile şi nopţi de teatru european la Brăila s-a deschis cu aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea Teatrului „Maria Filotti“ ca instituţie stabilă, cu repertoriu permanent. Altminteri, frumoasa clădire de pe strada Eminescu, minuţios restaurată între anii 1980-1988) a fost ridicată, se spune, la jumătatea secolului al XIX-lea. Primarul municipiului şi Veronica Dobrin, directoarea teatrului, au creat momente mişcătoare, distribuind diplome şi medalii veteranilor şi colaboratorilor apropiaţi. Pentru noi a fost mai emoţionantă „revederea” cu Dumitru Solomon, acest dramaturg inepuizabil, care îşi arată alte şi alte  faţete la fiecare  nouă montare.

Victor Ioan Frunză, unul dintre puţinii cunoscători ai lui Dumitru Solomon, a făcut un colaj „crazy” cu şase piese scurte, una mai delicioasă ca alta. În text, efectele comice sunt obţinute prin exces de logică, dar, în final, dezvăluie laturi monstruoase ale identităţii umane. Nu degeaba Victor Ioan Frunză a pus totul sub titlul Identităţi. Doi vecini au blocat spaţiul comun (unul cu frigiderul, altul cu canapeaua), iar administratorul încearcă în zadar să medieze conflictul. Un conflict ireductibil tocmai din cauza logicii perfecte a celor doi combatanţi (Holul comun). Soţia vine târziu acasă şi vorbeşte cu soţul aflat în camera de lucru, dar acesta nu răspunde. Fie că este concentrat asupra muncii sale,  fie că nu există. Nici una, nici alta. Omul s-a spânzurat în timp ce soţia sporovăia (Dialog fără partener). O doamnă vinde „colţuri de cameră” (Vânzări cumpărări), două familii care au jucat toată viaţa pinacle pe puncte în Orient Express ajung în criză şi învinşii cer înapoi punctele furate de învingători (Pinacle Orient Express), un negustor încearcă să vândă o cămilă care nu există decât în imaginaţie (Superba, nevăzuta cămilă) şi, în fine, un teoretician convoacă într-o pivniţă  doi colegi filozofi pentru a căuta o soluţie pentru ieşirea din capcană. Ieşirea pe uşă este disponibilă, dar exclusă cu desăvârşire (Apa). Forţa intelectuală a lui Dumitru Solomon de a vorbi cu neantul este mereu în actualitate. Spre deosebire de predecesorii săi „ab­surzi”, Dumitru Solomon apasă pe latura co­mică. La rândul său, Victor Ioan Frunză mută şi el accentul, dar nu pe tragic, ci pe funerar. Începând cu soţul spânzurat, spectacolul este o perpetuă înmormântare cu ciocli cu mănuşi albe, coroane de flori de hârtie şi figuri palide. Numai că şi funeraliile lui Frunză, oricât de solemne, sunt extrem de comice. Situaţia e disperată, dar râdem fără voie, pentru că suntem prinşi  fără scăpare în capcana „dramediei“ cum îi plăcea să spună lui Dumitru Solomon  despre aceste texte moderne, care nu sunt nici dramă, nici comedie. Un termen de care avea nevoie ca de aer pentru a defini propria operă. Ultima scenetă, Apa (pe care Frunză a pus-o în scenă,  cu totul altfel,  la Oradea în urmă cu un sfert de veac), se desfăşoară la Brăila în întuneric deplin. Din când în când, scapără un chibrit, apoi fascicule mici de lanternă. Jeturi de apă inundă spaţiul de joc şi aştepţi, din clipă în clipă, să te ciupească răceala de tălpi. Trece un fior printre spectatori, dar este tot un fior comic. Chiar nu mai suntem în stare nici să ne înfricoşăm, atât de tare ne-am tocit? - îţi trece prin minte. Dar catharsisul s-a produs: ieşim afară, la lumină, fericiţi, ca şi cum am fi scăpat de un blestem. Dar nu - pe trotuarul din faţa teatrului ne aşteaptă cei trei actori care au interpretat personajele X, Y şi Z, muraţi din cap până în picioare. Citind materiale suplimentare, abia  ne-am dat seama de identităţile actorilor pe care Caietul-program nu le ia în seamă, fiind înscrişi la grămadă fără să se menţioneze rolul interpretat. E adevărat că şi noi, spectatorii, eram împinşi la grămadă (en betail, cum spun francezii), dintr-un loc în altul, dar  de numele nostru nu are nevoie nimeni. Aşadar, cei trei domni care fac teoria chibritului într-o pivniţă inundată (altfel spus, „ţara arde şi baba se piaptănă”) sunt Alin Florea, Marcel Turcoianu şi Radu Micu. Garnitura, tânără  spre mijlocie, a teatrului este completată de Monica Zugravu Ivaşcu şi Silvia Tariq, dar, iarăşi, nu ştim care e una şi care e cealaltă.  O să ne uităm pe internet, ce să facem… Impresionante sunt, de data aceasta, costumele create de Adriana Grand, mai ales în Orient Express, unde te simţeai la Cazinoul din Monte Carlo. Este vorba, evident, şi de acele spaţii  de joc elegante pe care le oferă Teatrul „Maria Filotti“.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul